miercuri, 29 aprilie 2009

Mamă, ce bine va arăta Dacia!

Dacia se prezintă la Salonul Auto de la Geneva, care se deschide la sfârşitul acestei săptămâni, cu o maşină care pare a fi desprinsă din filmele SF. Se numeşte Duster şi nu va fi comercializată, fiind doar un studiu de design menit să prefigureze viitoarea imagine a celui mai popular autoturism din România.

 Chiar dacă în momentul de faţă e doar în faza de concept, specialiştii de la Mioveni intenţionează ca, în curând, acesta să fie designul Daciei. Faţa

În ceea ce priveşte lungimea maşinii, aceasta e cât a unui Logan, adică 4,25 metri, înălţimea e de 1,49 metri şi lăţimea de 1,64 metri.

Spate



marți, 28 aprilie 2009

Difuzoarele stereo realizate din hartie

Acum cateva saptamani, anuntam lansarea unor difuzoare flexibile asemanatoare cu o folie din plastic, produse de o echipa de ingineri de la o Universitate din Marea Britanie. Acum, a venit randul unui grup de cercetatori de la un institut din Taiwan, care au proiectat un model de difuzoare audio implementate in hartie, fapt prin care se va usura producerea de astfel de dispozitive ieftine.

Cercetatorii de la Taiwan Industrial Research Institute (ITRI) au produs deja role de hartie cu difuzoare audio stereo incorporate. Ei sustin, de asemenea, ca dispozitivele lor vor fi folosite in masinile ce vor fi produse incepand de anul viitor.

Hartia speciala este creata prin inglobarea unor electrozi extrem de subtiri, ce primesc semnale audio. Pentru a functiona corespunzator, un adaptor special este introdus intre player si difuzor astfel incat sa redea sunetul direct prin intermediul hartiei speciale. Instititutul taiwanez spera ca in cel mult un an sa poata dezvolta un chip ce va permite difuzoarelor sa functioneze si fara adaptor.

Produsul a fost denumit Flexpeaker, iar scopul cercetatorilor este acela de a putea produce in masa, difuzoare de dimensiunea unui poster de 60 cm, care sa nu coste mai mult de 20 de dolari.

Ultima varianta a virusului Conficker se va autodistruge

Problemele create de ultima versiune a virusului Conficker s-ar putea incheia incepand cu zilele urmatoare, moment in care cea de-a cincea versiune a acestuia se va distruge singura direct de pe computerele infectate, sustin mai multi experti in securitate.

Potrivit cercetarilor, cea mai recenta versiune a virusului, aparuta la jumatatea acestei luni, a fost creata pentru a se autodistruge pe 5 mai.

Desi pare o veste excelenta, chiar daca Conficker.E se va autodistruge, milioane de computere Windows infectate cu Conficker.C vor ramane in continuare afectate.

Conficker.C a devenit activ la inceputul acestei luni, incercand sa convinga utilizatorii sa descarce antivirusi falsi pentru a se dezinfecta.

In ceea ce priveste versiunea Conficker.E si autodistrugerea acesteia, cercetatorii spun ca nu a functionat niciodata foarte bine, update-urile nefiind destul de impresionante din punct de vedere tehnic. Desi nimeni nu stie cu exactitate motivul pentru care Conficker.E se va autodistruge, acest aspect al update-urilor pare sa fie cel mai plauzibil.

luni, 27 aprilie 2009

Andreea Tonciu a fost concediată în direct

Andreea Tonciu, prezentatoarea rubricii Vremea din Libertatea, a rămas fără loc de muncă. Ea a fost concediată de Adriana Bahmuţeanu, a cărei asistentă era în emisiunea “La şuetă cu Bahmu”, pentru că s-a luat la ceartă cu regizorul de platou după ce acesta din urmă ar fi rugat-o să îşi schimbe poziţia şi nu a vrut să prezinte vremea.



“Spui vremea sau nu? Bine... ieşi afară! Ieşi, hai ieşi! Fă paşi!”, i-a spus Adriana Bahmuţeanu Andreei. Sursele noastre spun însă că demiterea Andreei era aşteptată de mai multă vreme, aceasta fiind certată cu echipa emisiunii de la Kanal D .