duminică, 31 mai 2009

Unirea Urziceni a învins la Timişoara! Titlul se decide la Lausanne!

Unirea Urziceni a învins FC Timişoara, scor 2-1, astăzi, în etapa a 33-a, penultima a Ligii I. Acest rezultat, coroborat cu înfrângerea celor de la Dinamo în meciul cu FC Braşov, i-ar face pe ialomiţeni campioni din punct de vedere matematic, dacă FC Timişoara nu ar aştepta încă verdictul de la TAS privind cele şase puncte retrase de FIFA din cauza litigiului cu Claudio Zambon privind culorile echipei. Astfel, titlul din România se decide la Lausanne, de unde este aşteptat, pe 5 iunie, verdictul privind punctele Timişoarei.
Foto (1)

Timişoara a început meciul cu o formulă ultra-ofensivă, însă şi aşa în prima parte a jocului ambele echipe au dat dovadă de prudenţă şi, pe alocuri chiar crispare, miza jocului fiind una uriaşă.

Totuşi, bănăţenii au deschis scorul după o jumătate de oră de joc, prin Gigel Bucur, care a profitat de o nesincronizare de curtea şcolii a fundaşilor centrali ai oaspeţilor, şi a înscris din centrul careului, cu piciorul stâng, cu bara.

Aproape concomitent, FC Braşov deschidea scorul în Ştefan cel Mare, iar FC Timişoara era lider în Liga I, chiar şi fără punctele de la TAS. Situaţia s-a menţinut până la pauză, însă la reluare căpitanul Unirii, Galamaz, a fost faultat în careu, iar penalty-ul acordat de arbitrul italian Mauro Bergonzi a fost transformat în gol de Răzvan Pădureţu (53). După golul primit, FC Timişoara s-a năpustit spre poarta lui Giedrius Arlauskis şi, pe fondul dominării gazdelor, ialomiţenii au dat lovitura pe Dan Păltinişanu.

În minutul 65, Valeriu Bordeanu a pătruns pe stânga, l-a văzut pe Bilaşco demarcat foarte bine în careu şi i-a pasat printre doi fundaşi, iar atacantul nu a făcut decât să pună latul şi a marcat la colţul scurt, în dreapta lui Pantilimon.

Conduşi pe tabela de marcaj, timişorenii au cerut un penalty la o intervenţie asupra lui Bucur, dar arbitrul nu a acordat nimic. Pe final de joc, Unirea a mai avut două contraatacuri, dar Dănălache şi Varga nu au reuşit să le fructifice. Ultimele minute au adus mari emoţii la poarta lui Arlauskis, unde timişorenii au beneficiat de câteva faze fixe, însă tabela nu a mai suferit modificări, iar Unirea Urziceni este campioană cel puţin până pe 5 iunie, când va afla dacă titlul se va decide matematic în ultima etapă.

După succesul cu FC Timişoara, scor 2-1, Unirea Urziceni a ajuns la 69 de puncte cu doar o etapă înainte de final, în timp ce pe poziţia secundă se clasează Dinamo, cu 65 de puncte, dar care nu mai are nicio şansă.

Podiumul este completat de FC Timişoara, cu 61 de puncte, însă pe 5 iunie bănăţenii
aşteaptă decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Laussane în privinţa depunctării de şase puncte, ca urmare a scandalului cu palmaresul.

În cazul unui răspuns pozitiv, bănăţenii s-ar apropia la doar două puncte de Urziceni ar deveni campioni cu o victorie pe terenul celor de la FC Braşov, coroborată cu eşecul Unirii împotriva Stelei.

În cazul în care Unirea ar remiza cu Steaua, iar Timişoara îşi va primi cele şase puncte şi va reuşi să câştige cu FC Braşov, gruparea antrenată de Dan Petrescu ar lua titlul datorită meciurilor directe, 1-1 pe teren propriu şi 2-1 în deplasare.

În etapa a 34-a, ultima, pe 10 iunie, sunt programate meciurile FC Braşov-FC Timişoara şi Unirea Urziceni, ambele urmând să se dispute la aceeaşi oră.

Caseta tehnică:

FC TIMIŞOARA - UNIREA URZICENI 1-0 (Bucur 27 / Pădureţu 49-pen, Bilaşco 63)

FC Timişoara: Pantilimon - Stancu, Luchin, Cisovsky, Latovlevic - Arman Karamian, Alexa, Borbely (Parks 65), Artiom Karamian (Curtean 73) - Magera, Bucur. Antrenor: Gabi Balint.

Unirea Urziceni: Arlauskis - Epaminonda, Mehmedovic, Galamaz, Bordeanu - Brandan, Pădureţu, Frunză, Varga (Onofraş 90+1) - Bilaşco (Dănălache 69), Bălan (Todoran 77). Antrenor: Dan Petrescu.

Cartonaşe galbene: Alexa 45, Curtean 81, Magera 86 / Bilaşco 12, Bălan 25, Galamaz 47, Todoran 90+2

Arbitri: Mauro Bergoni - Giuseppe De Santis, Maurizio Tosscano (toţi din Italia)

Stadion: Dan Păltinişanu; Spectatori: 38.000.


Revoluţie în Ştefan cel Mare! Vezi imagini cu suporterii dinamovişti furioşi în faţa vestiarelor!

Loto 6 din 49 31 Mai 2009

12 22 24 28 36 38

Şapte bărbaţi celebri care au murit în timp ce făceau sex

Papa Paul al II-lea

Sexul este, cu siguranţă, ceva la care ar trebui să ne gândim cu plăcere. Pentru câţiva dintre bărbaţii iluştri ai istoriei, sexul a fost însă nu doar o amintire neplăcută....ci chiar ultima amintire.

Astfel, site-ul Radio 21 vă prezintă şapte bărbaţi celebri care au murit chiar în timp ce făceau sex.

1. Papa Paul al II-lea (foto sus). Da, un Papă poate muri în această manieră oricât ar părea de uluitor. Paul al II-lea a suferit un atac cerebral în timp ce era sodomizat de un servitor!

2. Felix Faure. Fostul preşedinte al Franţei a murit în urma unui atac de cord, în biroul său, în timp ce o femeie de 30 de ani, Marguerite Steinheil, îi făcea sex oral. Ulterior, Steinheil a devenit amanta mai multor oameni de afaceri francezi iar soţul ei şi mama vitregă au fost descoperiţi strangulaţi.

3. Michael Hutchence (foto jos). Despre fostul solist al trupei INXS s-a crezut iniţial că s-ar fi sinucis însă cauza morţii a făcut lumină în acest caz: asfixierea autoerotică. Hutchence este, aşadar, prima persoană care a murit în timp ce făcea sex cu propria persoană.

Michael Huthcence, în 1986

Nelson Rockefeller

4. Nelson Rockefeller (foto sus). Fostul vicepreşedinte american a murit în 1979, din cauza unui atac de cord suferit în timp ce făcea sex cu...evident, amanta sa, Megan Marshak.

5. Papa Ioan al XII-lea. Felul în care Ioan al XII-lea a părăsit această lume nu este 100 % cert însă istoricii au căzut de acord asupra a două variante plauzibile: fie a murit suferind un atac de cord în timp ce făcea sex cu soţia unui alt bărbat, fie a fost prins de soţul acelei femei şi bătut până şi-a dat sufletul.

6. Jack McConaughey, tatăl actorului Matthew McConaughey, a murit în timp ce făcea sex cu soţia sa. Această informaţie nu este doar un zvon, ea fiind oferită publicului chiar de doamna McConaughey în ultima ei carte. Mama actorului a declarat că acesta a fost "cel mai bun mod de a muri" pentru Jack şi a insistat ca acesta să fie ridicat din casă gol.

7. Attila Hunul, unul dintre cei mai mari războinici din istoria omenirii, nu a murit străpuns de sabia vreunui inamic ci răpus de un atac de cord chiar în noaptea nunţii sale.