Atmosferă incendiară, ieri, la Tribunalul Bucureşti, in centrul oraşului, unde fanii lui Gigi Becali s-au adunat cu sutele pentru a-l susţine pe latifundiarul din Pipera, care urma să afle dacă işi va petrece Paştele acasă ori în arest.
Ieri, încă de diminea-ţă, la Tribunalul Bucureşti au sosit autobuze în care se aflau în jur de 50 de oameni din Vadu Roşca - Vrancea, aşezare unde Gigi Becali le-a ridicat, din banii lui, case localnicilor după ce, la inundaţii, gospodăriile acestora au fost luate de ape. Susţinătorii latifundiarului au venit pregătiţi cu pancarte şi lozinci. “Îl apărăm pe Gigi cu viaţa noastră”, se ambalau oamenii pentru care patronul Stelei e “un om sfânt”, “un bărbat curajos”, “un salvator”, aflat în război cu sistemul. Tensiunea plutea şi pe holurile instanţei.
«Îl apărăm cu viaţa noastră»
Multe din rudele celor cinci acuzaţi din boxă, venite încă de dimineaţă, n-au putut să intre în sala plină cu mascaţi şi jandarmi. “E inadmisibil. Sunt 3-4 paznici pentru fiecare din ei, iar de la începutul şedinţei au fost ţinuţi numai în picioare”, ne-a declarat Gabriel Dinu, avocatul unuia dintre cei cinci inculpaţi. Becali, fosta sa gardă de corp Cătălin Zmărăndescu şi alţi trei indivizi sunt acuzaţi de lipsire de libertate, după ce i-ar fi pedepsit pe hoţii care, la finele lui ianuarie, i-au furat maşina lui Gigi.
I-a cerut soţiei să nu iasă din casă
Unul dintre apărătorii lui Gigi Becali, avocatul Cătălin Dancu, ne-a declarat, ieri: “Domnul Becali mi-a spus să-i transmit soţiei sale, Luminiţa( foto), să nu vină la procesul de la Tribunal şi că nu are voie să iasă din casă”.
Poliţia nu i-a dovedit pe hoţi
Oamenii legii din Ilfov care fac cercetări în cazul furtului Mercedesului lui Gigi Becali nu pot lua în considerare declaraţiile scrise de cei trei presupuşi hoţi în faţa latifundiarului din Pipera. Practic, până în acest moment, nu există nici o dovadă clară că Ştefan Mărgean, Tinel Niculae şi David Stan sunt cei care i-au şterpelit limuzina lui Gigi. În noaptea de 26 spre 27 ianuarie, la scurt timp după ce ar fi furat maşina, cei trei ar fi fost capturaţi de oamenii lui Becali, bătuţi bine, duşi în faţa finanţatorului Stelei şi puşi să dea socoteală pentru fapta lor. Presupuşii hoţi sunt cei care l-au reclamat pe Becali, care acum se află în arest pentru lipsire de libertate.
Judecătoarea care l-a închis pe Becali, păzită
Preşedintele Judecătoriei Sectorului 1, Nicoleta Cristuş, cea care a decis arestarea pentru 29 de zile a finanţatorului Stelei, Gigi Becali, a cerut protecţie la “Interne”. Surse apropiate instanţei spun că, din momentul în care a fost de acord cu încătuşarea latifundiarului, magistratul a primit pe adresa de mail a instituţiei mai multe ameninţări cu moartea. Astfel, începând de ieri, judecătoarea va fi însoţită permanent de un agent de la Interne”, specializat în protecţie şi pază.
Patronul Stelei: «Aş pleca din România»
Gigi Becali a făcut show, ieri, la judecarea recursului împotriva arestării sale. “Bă, ce de lume a venit să mă vadă”, a exclamat el la intrarea în sala de judecată.
“E rău aicea, mă, Virgile”, i-a spus Gigi vărului său. Îmbrăcat în negru, nebărbierit şi tras la faţă, Becali s-a cocoţat pe banca din boxa acuzaţilor pentru a vedea mai bine sala plină. “Ce, mă, e banca mea. Vreau să văd şi eu care- mi sunt prietenii”, i-a tăiat-o el jandarmului care îi atrăsese atenţia să coboare.
Până să înceapă şedinţa, a schimbat o vorbă şi cu Valeriu Argăseală de la Steaua: “Ce m-am odihnit în trei zile, am obosit într-o oră de meci. Nu puteaţi şi voi să băgaţi un gol în primul sfert de oră, să stau şi eu liniştit?”. Patronul echipei din Ghencea făcea referire la meciul de sâmbătă, cu Gloria Bistriţa (1-0), câştigat de Steaua în minutul 82. Apoi, Gigi i-a cerut să pună bani în cont, să-i plătească pe “băieţi”.
La proces, a glumit cu jandarmii
Chiar şi după începerea procesului, Becali n-a avut stare. Se ridica întruna, arătând că-l doare spatele sau îşi sprijinea capul de grilajul boxei. A cerut o sticlă de apă, a glumit cu jandarmul care verifica sticla, şi-a întrerupt avocaţii. Apoi, a venit rândul lui să vorbească. “Mila şi bunătatea m-au adus aici. Culmea ipocriziei ar fi ca eu să stau în boxă, iar hoţii de partea cealaltă ca acuzatori. Asta ar fi maximum pentru România. Nu m-ar mai ţine nimic aici. Aş pleca din România”, a încheiat Gigi.
Mai are de stat 25 de zile după gratii
Veşti rele, ieri seară, pentru Gigi Becali: după patru ore de deliberări, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis ca finanţatorul Stelei să rămână în arest. Ce dacă a jurat pe Biblie în sala de judecată că spune adevărul? Ce dacă s-a rugat şi a ţinut post? La finalul unei zile grele, Becali a aflat că celula de la Direcţia Cercetări Penale îi va ţine loc de casă încă 25 de zile. Mai trist pentru finanţatorul Stelei este că Sfintele Sărbători de Paşte îl vor găsi după gratii, departe de familie şi de prieteni.
( fotografii: Vlad Chirea)