marți, 9 noiembrie 2010

Cea mai scumpă bere din lume costă 800 de dolari şi e făcută din gheaţa din Antarctica

O sticlă din cea mai scumpă bere din lume, 'Antarctic Nail Ale', fabricată în Scoţia, este vândută la preţul de 800 de dolari. Ce are mai special această băutură este că a fost făcută din gheaţă topită din Antarctica.

Compania Nail Brewing a fabricat doar 30 de astfel de beri, din gheaţa adusă din Antarctica în timpul ultimei campanii pentru salvarea balenelor din Oceanul Sudic a Societăţii pentru Conservarea Mediului Sea Shepherd.

"Mai mult de 80% din bere este apă, astfel că Antarctic Nail Ale ar putea fi cea mai veche şi mai pură bere din lume", a declarat unul dintre berarii care s-au ocupat de îmbutelierea băuturii.

luni, 8 noiembrie 2010

Sârbii vor să construiască o autostradă între România şi Serbia

Vicepremierul Serbiei, Bozidar Djelic, i-a propus lui Emil Boc construirea unei autostrăzi care să facă legătura între România şi Serbia.
Discuţia dintre cei doi oficiali a avut loc, luni, cu ocazia Summit-ului Dunării organizat la Bucureşti. "Vicepremierul sârb a menţionat că ţara sa este interesată în dezvoltarea unor proiecte în comun în domeniul turismului şi al infrastructurii, context în care a propus construirea unei autostrăzi care să facă legătura între România şi Serbia. Primul-ministru Emil Boc a salutat această propunere, afirmând că şi România este interesată de o conexiune rutieră modernă cu Serbia, propunerea sârbă urmând a fi analizată din punct de vedere economic", potrivit unui comunicat emis de Guvern.

Summit-ul Dunării a reunit, luni, la Bucureşti, 22 de delegaţii reprezentând şefi de guverne din cele 14 state din bazinul Dunării, Comisia Europeană, reprezentanţi ai celor şase landuri riverane din Germania şi Austria, primăria oraşului Ulm din Germania şi Polonia, în calitate de observator.

duminică, 7 noiembrie 2010

Interpolul emite o alertă globală de securitate privind dispozitivele explozive


Interpol a emis sâmbătă o alertă globală de securitate pentru a veni în ajutorul serviciilor de securitate din cele 188 de ţări membre ca să repereze colete-capcană de tipul celor pe care al-Qaida le-a trimis săptămâna trecută din Yemen folosindu-se de serviciile poştale.


Alerta globală de securitate de tip notificare portocalie ("Notice Orange") detaliază caracteristicile şi componentele dispozitivelor explozive improvizate descoperite la Dubai şi în Marea Britanie în avioane care se aflau în tranzit în drumul lor din Yemen către Statele Unite. Alerta a fost emisă pentru a ajuta poliţiile din statele membre să depisteze pe viitor asemenea bombe ascunse în colete poştale. Notificarea trebuie transmisă de autorităţile din fiecare ţară serviciilor vamale şi de grăniceri.

Organizaţia încurajează, de asemenea, mai multă vigilenţă din partea publicului.
Alerta Interpol include fotografii şi detalii tehnice ale dispozitivelor care au fost ascunse în interiorul unui cartuş de imprimantă şi furnizează indicatori interni şi externi cum ar fi verificarea etichetei, a sursei coletului, compararea greutăţii pachetului cu cea menţionată în documente, mirosuri sau marcaje neobişnuite.

Notificarea portocalie este folosită pentru a alerta poliţia, entităţile publice şi alte organizaţii internaţionale cu privire la potenţiale ameninţări legate de arme, explozibili şi alte materiale periculoase ascunse.
Din 2004 până în prezent au fost emise în jur de 100 de notificări portocalii.

Windows 7 SP1 RC Build 7601.17105 Leaked and Available for Download

The first Release Candidate of Windows 7 Service Pack 1 (SP1) has been leaked and is now available for download in the wild from various illegal third-party sources including BitTorrent trackers.

According to Wzor, Microsoft has wrapped up Windows 7 SP1 RC, a detail which the Redmond company has yet to confirm or deny officially. Still, the Russian site has an impressive history of leaks that proved to be right on the money, and there’s no reason to doubt that the latest bits and information released make any exception to this rule.

According to Wzor, the fully fledged RC of Windows 7 SP1 is Build 6.1.7601.17105.100929-1730, which indicates that the release was signed off on April 29th, almost a month ago. Ahead of Windows 7 SP1 RC Build 6.1.7601.17105.100929-1730 the RC Escrow Build of the service pack’s RC was leaked in the wild and offered for download on peer-to-peer sharing networks.

And just as it was the case with Windows 7 SP1 pre-RC Build 7601.17104, both the 32-bit and the 64-bit flavors of Windows 7 SP1 RC Build 7601.17105 made their way in the wild. The 32-bit version of Build 7601.17105.100929-1730 weighs in at 353 MB and is available in the following languages English, French, German, Japanese, Spanish.

The 64-bit version of Build 7601.17105.100929-1730 is designed as the RC for both Windows 7 SP1 and Windows Server 2008 R2 SP1 and is a little larger, namely 644 MB. This release is also available in English, French, German, Japanese, Spanish.

Provided that the software giant has indeed wrapped up the RC for the first upgrade to Windows 7 and Windows Server 2008 R2, the company is certainly gearing up to offer the Release Candidate development milestone to testers.

Microsoft hasn’t provided any information related to Windows 7 SP1 RC’s availability or development, but fact is that with events such as the Professional Developers Conference (PDC) 2010 and Tech-Ed Europe 2010 approaching, now would be the right time to start serving the bits to the public.

Click here to download Windows 7 Service Pack 1 (SP1) Beta and Windows Server 2008 R2 Service Pack 1 (SP1) Beta (32-Bit)

Click here to download Windows 7 Service Pack 1 (SP1) Beta and Windows Server 2008 R2 Service Pack 1 (SP1) Beta (64-Bit)

Click here to download Windows 7 Service Pack 1 (SP1) Beta and Windows Server 2008 R2 Service Pack 1 (SP1) Beta (IA-64)

Windows 7 SP1 RC Build 7601.17105 Leaked and Available for Download