Micul obiect prins într-un şnur alb cu roşu care este pus în piept de către femei la începutul lunii martie şi poartă numele de mărţişor este simbolul venirii primăverii. Fie că are formă de floare, fluture, bănuţ sau chipuri zâmbitoare, mărţişorul este motiv de bucurie pentru orice doamnă sau domnişoară.
Obiceiul mărţişorului nu este unul nou, arheologii descoperind astfel de amulete realizate cu aproximativ 8.000 de ani în urmă. Fiecărui obiect îi este ataşat şnurul specific mărţişorului format din alb şi roşu. Culorile nu au fost alese întâmplător, astfel că şnurul mărţişorului simbolizează principiul purificării vieţii şi înţelepciunii, prin împletirea armonioasă a celor două fire de lână, cânepă sau mătase. Simbol al sacrificiului, culoarea roşie era atribuită femeii, iar culoarea albă conferită de albul norilor şi limpezimea apelor primăvara era specifică înţelepciunii bărbatului.
Legenda Mărţişorului
Tradiţia asociază legenda cu Baba Dochia, o femeie care a trăit cu mulţi ani în urmă. Se spune că aceasta avea o fiică vitregă pe care nu o îndrăgea. Într-o zi de iarnă geroasă, Baba Dochia şi-a trimis fiica la râu să spele o haină foarte murdară, bătrâna sperând că tânăra nu va reuşi să-i scoată faţă. Pentru că nu reuşea să o spele, tânăra începu să plângă cu lacrimi amare. Şi cum încerca ea să frece haina murdară, a apărut un bărbat tânăr şi frumos pe nume Mărţişor care a întrebat-o de ce plânge. Fata i-a povestit tânărului ceea ce i se întâmplă, iar Mărţişor i-a spus ca posedă o putere magică şi i-a oferit acesteia o floare cu petale roş-albe şi a îndemnat-o să mai spele încă o dată veşmântul şi apoi să se ducă acasă. Când a ajuns fata acasa haina era albă ca si neaua. Batranei Dochia nu i-a venit să credă că haina era curată. Când a văzut însă floarea în părul fetei, Baba Dochia a întrebat-o: "De unde ai floare, căci este încă iarnă?". Văzând că tânăra nu răspunde, baba a plecat chiar ea pe munte să se convingă că a venit primăvara. Baba Dochia nu a uitat să-şi ia cu ea oile, dar şi nelipsitele 12 cojoace. Potrivit legendei, umblând cu oile prin pădure, baba torcea lână din furcă şi găsind o para (ban vechi, de origine turcească) i-a făcut o bortă, legând-o cu un fir de lână... De atunci a apărut obiceiul mărţişorului. Renunţând la cojoace unul câte unul, peste Dochia şi oile sale a venit iarna chiar când baba a crezut că este primăvară. Un ger năprasnic a făcut ca bătrâna şi oile sale să îngheţe, transformându-se, conform legendei, în stane de piatră. Rocile se pot observa şi astăzi pe muntele Ceahlău şi sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.
