luni, 28 martie 2011
WSJ: Grecia ar putea taxa morţii ca să acopere deficitul bugetar
"Colectarea de taxe nu merge cum ar trebui, iar guvernul, pe lângă eforturile în această direcţie, va analiza alte modalităţi de a acoperi deficitul. Obţinerea de fonduri din moşteniri nerevendicate şi conturi ale persoanelor decedate de mult timp se află printre măsurile analizate. O taxă pe băuturile răcoritoare este, de asemenea, luată în calcul foarte serios", a spus un oficial guvernamental.
Activele nerevendicate ale decedaţilor, din care unele blocate de câţiva ani în proceduri juridice, ar putea aduce statului venituri de circa patru miliarde de euro, a adăugat el.
Guvernul trebuie să prezinte, până la sfârşitul lunii martie, pachetul de măsuri în valoare de 22 de miliarde de euro, iar acesta ar putea include şi anularea tuturor scutirilor de taxe pentru persoanele cu venituri mai mari de 70.000 de euro pe an, eliminarea taxei pe valoare adăugată redusă pentru industria hotelieră şi majorarea taxelor de drum pentru posesorii de autovehicule.
De asemena, sunt luate în calcul reducerea pragului minim pentru proprietăţile imobiliare neimpozabile, dar şi impozite speciale pentru sutele de mii de case construite ilegal, a adăugat un al doilea oficial guvernamental.
Executivul vrea să economisească 15 miliarde de euro prin reduceri de cheltuieli şi să obţină venituri suplimentare de şapte miliarde de euro, a spus primul oficial citat.
Apple iese castigator din procesul cu Nokia. Deocamdata!
In anul 2009, Nokia a inceput sa se judece cu Apple pentru incalcarea unora dintre brevetele companiei finlandeze de care Apple. Tot atunci, “Marul” a ripostat si el, sustinand ca Nokia a incercat, in nenumarate cazuri, sa ii fure tehnologia pe care compania o folosea deja in unele dintre produsele sale.
Iata ca, aceasta lupta intre cei doi mari giganti, incepe, in cele din urma sa prinda contur, judecatorii fiind (pana in acest moment) de partea Apple. Asta inseamna ca Apple nu a incalcat nici unul dintre brevetele Nokia prin lansarea produselor sale, cum ar fi iPhone, iPod, iMac, Mac Mini, Mac Pro, MacBook, MacBook Pro sau MacBook Air, asa cum sugerase Nokia initial.
Totusi, lupta dintre cele doua mari companii este departe de a se fi finalizat si asta pentru ca mai avem de asteptat pana in luna august pentru verdictul final. In plus, chiar daca e in castig de cauza pentru moment, Apple se arunca si mai tare in batalie, aducand acuzatia ca Nokia a incalcat 13 dintre brevetele sale.
Nu stim inca ce vom avea de invatat din aceasta “incaierare” cu dus si intors, insa asteptam curiosi verdictul final.
Dupa “The Dark Knight”, Warner Bros pune inca 5 filme pe Facebook
La inceputul acestei luni, studiourile Warner Bros anuntau ca vor furniza o parte din filmele sale catre Facebook, oferind in acelasi timp posibilitatea vizionarii lor chiar in cadrul retelei sociale.
Daca, initial, utilizatorii Facebook puteau folosi Creditele Facebook pentru a inchiria filmul “The Dark Knight”, prin intermediul paginii oficiale de fan a peliculei, de data aceasta Warner Bros a anuntat ca va suplimenta cu inca cinci titluri lista filmelor de pe Facebook.
Este vorba despre "Harry Potter and the Sorcerer's Stone", "Harry Potter and the Chamber of Secrets", "Inception", "Life as We Know It" si "Yogi Bear”.
Creditele Facebook reprezinta un mod de plata virtual, folosit pana acum in special in cadrul jocurilor disponibile in cadrul retelei sociale.
Iata, totusi, ca aceasta modalitate de plata a putut fi dezvoltata si catre zona cinematografica, decizia Warner Bros fiind inca un semn al intensificarii competitiei in segmentul de inchiriere a filmelor pe Internet in locul achizitionarii acestora in format fizic.