luni, 21 martie 2011

Consum de 3 litri la "sută" şi peste 320 km/h - Cel mai scump Porsche din istorie, 918 Spyder



Porsche a anunţat preţul modelului 918 Spyder. Superhibridul va costa 645.000 euro. Fără taxe. Doar 918 norocoşi vor avea privilegiul să conducă bolidul.
Nemţii vor livra maşinile în ordinea primirii comenzilor. Producţia va începe în septembrie 2013 la uzina din Zuffenhausen, dar milionarii vor trebui să aştepte până în noiembrie 2013 pentru a conduce superhibridul, scrie Autocar.

918 Spyder a fost prezentat la Salonul Auto de la Geneva din martie. Modelul de serie va avea un motor V8 pe benzină de 500 cai putere. În plus, încă două motoare electrice care vor dezvolta împreună 218 cai putere vor împinge hibridul de la 0 la 100 km/h în doar 3,2 secunde şi la o viteză maximă de peste 320 km/h. Consumul va fi de 3 litri la 100 kilometri, iar emisiile CO2 vor fi de 70g/km.

Bateriile de tip lithium-ion se pot încărca de la orice sursă de electricitate, iar un ciclu complet de încărcare (în Germania) durează 3 ore.

Porsche 918 Spyder poate parcurge o distanţă de 26 kilometri doar cu ajutorul motoarelor electrice.

Doua noi hard disk-uri externe Toshiba: 2 TB si USB 3.0

Toshiba a anuntat lansarea modelelor STOR.E STEEL S si STOR.E ALU 2S, doua hard disk-uri externe care se remarca prin conectivitatea USB 3.0 pentru transferuri de pana la 5 Gigabiti pe secunda si cu capacitati mari de stocare. Cele doua hard disk-uri ofera suport si pentru computerele si perifericele compatibile doar USB 2.0.

Atat STOR.E STEEL S cat si STOR.E ALU 2S sunt disponibile in versiune de 2,5 inci cu capacitati de stocare de pana la 1 Terrabyte. Ambele modele au carcasa metalica.

STOR.E ALU 2S va fi disponibil si in versiune de 3,5 inci, cu o capacitate de stocare de pana la 2 Terrabytes, solutie recomandata pentru folosirea stationara, acasa sau la birou. Acest hard disk rezolva situatia colectiilor multimedia de mari dimensiuni, fie ca este vorba despre continut video, muzica sau fotografii.

STOR.E ALU 2S va fi disponibil pe negru si aluminiu polizat argintiu, iar modelul STOR.E STEEL S este construit din otel si vine in trei variante de culoare: argintiu, negru si titaniu.

Toshiba STOR.E STEEL S si Toshiba STOR.E ALU 2S vor fi disponibile incepand cu primul trimestru al anului in Europa, Orientul Mijlociu si Africa.

Specificatii tehnice STOR.E ALU 2S:

Capacitate: 2,5 inci: 500 GB/640 GB/750 GB/1 TB

3,5 inci: 1 TB/1,5 TB/2 TB

Interfata: USB 3.0

Dimensiuni (L x W x H): 2,5 inci (≤640GB): 120,3 x 77 x 11,7 mm

2,5 inci (≥750GB): 120,3 x 77 x 14,5 mm

3,5 inci: 189,7 x 112,0 x 32,3 mm

Greutate: 2,5 inci: aproximativ 175 g ; 3,5 inci: aproximativ 1170 g

Alimentare: 2,5 inci: prin cablu USB ; 3,5 inci: prin alimentare priza

Culori: argintiu, negru

Specificatii tehnice STOR.E STEEL S:

Capacitate: 2,5 inci: 500 GB/640 GB/750 GB/1 TB

Interfata: USB 3.0

Dimensiuni (L x W x H): ≤640 GB: 121,5 x 75,8 x 11.0 mm

≥750 GB: 121,5 x 75,8 x 13.8 mm

Greutate: <750gb:>

Alimentare: prin cablu USB

Culori: argintiu, negru, titaniu

Sursa: Toshiba

S-a aprobat domeniul .XXX. Industria Web pentru adulti este oficiala!

Dupa 10 ani de controverse si dezbateri, Corporatia pentru Atribuirea Numelor si Numerelor pe Internet (ICANN) a luat decizia de a aproba .XXX ca domeniu top level.

Dar, ideea crearii unui district “red-light” pentru site-urile cu continut pornografic a intampinat critici din partea gruparilor religioase si a conservatorilor, care argumenteaza ca domeniul .XXX legitimiza continutul pornografic pe internet, care va fi mai usor de gasit, inclusiv de catre minori.

Pe de alta parte, gruparea Free Speech Coalition, care reprezinta industria pentru adulti sustine ca, astfel, site-urile XXX vor putea fi mai usor de blocat, reducandu-se audienta si veniturile.

Sustinatorii deciziei au declarat ca aprobarea domeniului .XXX se aliniaza principiului de libertate si deschidere care a alimentat cresterea internetului.

Dar, lasand la o partea filozofiile, totul se reduce la bani. Agentia din SUA care se ocupa cu alocarea noilor domenii va beneficia de un profit destul de generos: in conditiile in care companiile care vor sa isi inregistreze adresa web pe .XXX vor trebui sa plateasca 60 de dolari an.

Si cum, potrivit estimarilor numarul acestora va ajunge la aproximativ 500.000 pana la vara, cand vor aparea primele site-uri pe noul domeniu, putem concluziona ca aranjamentul este unul extrem de avantajos.

De retinut ca taxa pentru domenii se situeaza in mod normal in jurul valorii de 10 dolari sau chiar mai putin.

Câte picioare are această pasăre?

Fotograful care a realizat aceste instantanee pe plajă a rămas şocat când a văzut exemplarul înaripat din imaginile de mai jos, întrebându-se, firesc, ce specie de pasăre poate avea atâtea picioare.
Explicaţia a venit repede, în momentul în care de sub aripa protectoare a mamei a ieşit primul pui. Pasărea îşi ocrotea de frig cei patru puişori, proaspăt ieşiţi din găoace, ţinându-le de cald cu propriul corp.