vineri, 17 aprilie 2009

Top 10 tari cu cele mai multe conexiuni la Internet

Istoria Internetului a inceput in Statele Unite, unde americanii au detinut monopolul pentru cele mai bune resurse de Internet timp de ani de zile.

Pe parcursul anilor, insa, din ce in ce mai multe state au inceput sa-si construiasca conexiuni mult mai eficiente, mai extinse si mai accesibile la marea retea globala, astfel ca SUA si-a pierdut pozitia dominanta ca lider al accesului la Internet.

Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OECD) realizeaza regulat studii pentru contorizarea numarului de conexiuni broadband. Penetrarea broadband se refera la numarul de abonati la Internet de mare viteaza raportat la numarul total de locuitori din regiunea analizata.

Cel mai recent studiu al OEDC s-a bazat pe conexiuni DSL, modem, fibra optica si LAN. In raportul sau nu au fost incluse si conexiunile prin model dialup, intrucat acestea nu sunt considerate a fi broadband.

Potrivit celui mai recent raport OECD, primele zece tari cu cele mai multe conexiuni broadband la internet sunt:

1. Danemarca
2. Olanda
3. Norvegia
4. Elvetia
5. Islanda
6. Suedia
7. Coreea
8. Finlanda
9. Luxemburg
10. Canada


Danemarca, prima din aceasta lista, are 36 de abonati la Internet broadband la 100 de locuitori, iar raportul inregistrat in ceea ce priveste situatia ultimului stat din lista, Canada, este de aproximativ 28 de abonati/100 locuitori.

Ştefania aştepta un transplant de ficat

Medicii spun că soţia lui Florin Salam era grav bolnavă.

Ciroza hepatică de care suferea Ştefania Stoian, soţia manelistului Florin Salam, i-a măcinat acesteia organismul, susţin doctorii care au lămurit pentru ziarul Libertatea misterul morţii tinerei femei. Ştefania (27 de ani) figura pe lista de aşteptare pentru un transplant de ficat, la Institutul Fundeni din Capitală, dar, din păcate, Fănica s-a prăpădit înainte ca medicii să-i găsească un donator. Cu imunitatea la pământ, a fost doar o chestiune de timp ca tânăra să facă septicemie şi un blocaj renal, care i-au fost fatale.



Chirurgii care au operat- o vinerea trecută pe Ştefania Stoian au scos din abdomenul ei o pungă de puroi de aproape două kilograme.


“Era în evidenţa medicală cu ciroză hepatică, iar persoanele cu această afecţiune au imunitatea foarte redusă. I-am scos din burtă o pungă de puroi. Orice traumatism uşor a putut conduce la producerea acestuia. Este greu de precizat când s-a lovit, pentru că evoluţia e diferită pentru fiecare pacient”, ne-a declarat dr. Daniela Bartoş (foto), şeful clinicii de medicină internă de la Spitalul Floreasca din Capitală. Mai mult, Fănica făcuse un blocaj renal şi avea probleme de coagulare a sângelui. Vineri, Ştefania a fost operată de urgenţă de către cei mai buni doctori de la Floreasca, între care şi prof. dr. Mircea Beuran, şeful clinicii de chirurgie. Din păcate, deşi intervenţia a durat peste două ore şi medicii au reuşit să scoată tot puroiul şi să cureţe rinichii, soţia manelistului nu şi-a mai revenit.

"I-am scos din burtă o pungă de puroi"

“Nu a răspuns la terapiile de susţinere, deşi s-au făcut eforturi medicale supraomeneşti”, a spus dr. Bartoş. Conform medicilor, ciroza hepatică a măcinat, în timp, organismul Ştefaniei. “Pacienta se afla pe lista de aşteptare pentru trasnplant de ficat, la Institutul Fundeni. Din păcate, nu s-a găsit la timp un donator compatibil”, a mai relatat dr. Bartoş. În duminica Floriilor, în jurul prânzului, medicii au anunţat familia că nu mai pot face nimic pentru a o salva pe Fănica. Soţul ei, manelistul Florin Salam, i-a fost alături până în ultima clipă şi s-a dezlipit cu greu de trupul fără suflare. Pentru că a dorit să o ia acasă cât mai repede, familia a solicitat să nu i se facă autopsie tinerei.

Aşa arăta ieri la prânz mormântul Ştefaniei. Coroanele care umpluseră întreaga alee erau intacte pentru că locul este chiar lângă ghereta paznicilor (foto jos).

Mormântul, păzit non-stop de teama vandalilor

La o zi după înmormântarea soţiei lui Florin Salam, sute de coroane de flori acoperă mormântul Ştefaniei, în Cimitirul Berceni II, din BucureŞti. Mai mult, locul de veci se află sub supravegherea directă a agenţilor de pază, manelistul alegând special zona, pentru ca soţiei sale să nu-i fie deranjat, de vandali, somnul de veci.


Cavoul Ştefaniei Stoica e amplasat la câţiva metri de intrarea în cimitir, lipit practic de gardul din beton. Lângă mormânt, există ghereta paznicului, de unde angajaţi ai firmei de supraveghere ţin în permanenţă zona sub observaţie.

Lângă Fănica, în coşciug a fost pusă o gentuţă elegantă, împodobită cu cristale Swarovski, în care apropiaţii spun că se află obiectele ei preferate (Cosmin Barbu)



Copiii au aflat de moartea mamei lor de la televizor

Daniel (5 ani)

Nu doar Florin Salam e în stare de şoc după înmormântarea soţiei sale. În ciuda eforturilor familiei de a ţine secret decesul Ştefaniei, copiii celor doi, Beatrice (8 ani) şi Daniel (5 ani), au aflat că mama lor a murit urmărind jurnalul de ştiri al unei televiziuni!

Cei doi se aflau în acel moment la o rudă a lui Salam, unde au stat tot timpul cât Fănica a fost internată. Conform unor surse din apropierea familiei manelistului, micuţii sunt extrem de afectaţi. “Pierderea mamei poate avea efecte negative majore pentru copii, cel mai grav fiind apariţia depresiei majore”, explică pentru Libertatea psihoterapeutul Gabriel Dinu din cadrul A&C Consiliere psihologică şi Psihoterapie din Capitală.

Beatrice (8 ani)



"Tatăl lor nu trebuie să afişeze durerea"

“Este foarte important ca tatăl să le fie alături, să comunice cât mai mult cu ei şi să evite să îşi afişeze durerea pierderii în faţa copiilor”, mai spune specialistul. Pentru a-i ajuta să-şi revină, Florin Salam se gândeşte acum să-i trimită câteva zile în Germania.

Mai mult, în aceste momente grele, doi psihologi se află în permanenţă în preajma lor. “Copiii trebuie să aibă permanent diverse activităţi, pentru a nu reflecta asupra decesului mamei lor”, mai spune Dinu..

Florin Salam vrea să ajute o tânără cu ciroză hepatică, boală de care a suferit şi soţia sa

Manelistul susţine un superconcert în memoria soţiei

Chiar dacă a promis că nu va mai cânta un an după moartea soţiei sale, Florin Salam a decis să facă o excepţie, tocmai pentru a cinsti memoria Ştefaniei. Astfel, cei mai importanţi manelişti, alături de Florin Salam, vor susţine un concert extraordinar, organizat de Ion Petrişor pe 5 iulie, de la ora 18.00, la Sala Polivalentă, pe scenă urmând a fi instalat un poster gigant, cu Ştefania.

Fondurile obţinute din vânzarea biletelor vor fi donate după cum urmează: jumătate va merge către Spitalul de Urgenţă, acolo unde Ştefania a murit, iar cealaltă jumătate - la o tânără de aceeaşi vârstă cu soţia lui Salam şi care să sufere de aceeaşi boală.

Manelistul speră să o găsească pe această fată prin intermediul ziarului Libertatea.