Activision are doua vesti proaste pentru gamerii care abia asteapta lansarea noului FPS Call of Duty: Modern Warfare 2. Initial, variantele pentru PC, PS3 si Xbox 360 ar fi trebuit sa fie lansate simultan, pe 10 noiembrie 2009, insa varianta PC a "alunecat" doua saptamani, pana pe 24 noiembrie.
In alta ordine de idei, Activision a anuntat ca variantele Modern Warfare 2 pentru PS3 si Xbox 360 vor avea un pret sugerat (SRP) de 54,99 lire sterline, adica in jur de 259,9 lei (la cursul BNR de astazi). Acest pret este cu 5 lire mai mare decat pretul obisnuit pentru jocurile "normale" de console.
Unii jucatori au fost atat de nemultumiti de acest pret incat au amenintat ca vor boicota lansarea jocului. Andrew Brown, seful Activision UK, a justificat astfel pretul anuntat: "In aceasta industrie productia de jocuri este costisitoare si riscanta." Pe de alta parte, politica de pret Activision a fost criticata de-a lungul anilor. De exemplu, la targul Games Convention 2007 din Leipzig, un reprezentant Activision, intrebat despre nivelul ridicat al preturilor jocurilor din seria Call of Duty, a raspuns: "Activision este o firma americana axata pe profit."