luni, 14 decembrie 2009

Colin McRae DiRT 2 - REVIEW Cd Ckey

Codemasters si-a facut un nume in industria jocurilor video in special cu cele din seria Colin McRae si Race Driver: GRID. Compania ofera si multe alte tipuri de jocuri (Operation Flashpoint, Overlord etc.), insa trebuie sa recunoastem ca domeniul in care Codies exceleaza este cel al simulatoarelor auto.

Dupa tragica trecere in nefiinta a legendei Colin McRae, Codemasters i-a adus un omagiu (comercial) si a continuat seria de simulatoare sub acelasi nume. Insa are Colin McRae DiRT 2 suficienta acceleratie si aderenta pentru a lasa concurenta in urma, intr-un nor de praf?

In primul rand, ce inseamna concurenta pentru DiRT 2? Adevarul este ca foarte putine jocuri mai au loc in aceasta nisa, ocupata magistral de britanicii de la Codemasters. Mai auzi de cate un Blur, Split/Second, Need for Speed SHIFT, insa niciunul dintre aceste jocuri nu intra de fapt in categoria lui DiRT 2. Pentru ca DiRT 2 este un simulator off-road cu un model de avariere a masinilor foarte avansat, lucruri pe care nu il (mai) vedem in niciun alt joc de gen.

Dupa cum am scris in nenumarate stiri pe HIT.ro, DiRT 2 foloseste o varianta imbunatatita (a treia) a motorului grafic EGO, folosit si in Grid, insa totul a fost dus acum la urmatorul nivel. Exista situatii, mai ales atunci cand privesti reluarile curselor, in care te poti pacali cu destul de multa usurinta ca te uiti la o transmisiune TV. Colin McRae DiRT 2 arata pur si simplu incredibil: producatorii au impins lucrurile pana la nivelul la care se observa reflexia mediului ambiant in marginile farurilor! Soarele straluceste pe jante, pneurile arunca grohotis in spate, tabla lovita serios se misca liber pe masina si apoi se desprinde, parbrizul se sparge la impact si, mai ales, stergatoarele si-au primit si ele un loc asteptat de multa vreme.

In DiRT 2, traseele contin balti, mai mici sau mai mari, pe care nu le poti evita de fiecare data. Odata ce intri cu 150 Km/h intr-o balta, parbrizul este improscat de noroi, iar stergatoarele intra in functiune. Interesant este insa faptul ca toata povestea cu stergatoarele nu are doar impact vizual, ci influenteaza puternic si cursele (pana se sterge mazga de pe parbriz, conduci pe nevazute doua-trei secunde si este foarte important sa cunosti traseul, altfel te vei trezi infipt in primul copac sau parapet de dupa balta).

Asadar, grafica este (aproape) fara egal. Singurul joc la care ma pot gandi ca arata mai bine este SHIFT, care are modele parca mai detaliate si texturi cu o rezolutie mai mare (in varianta PC a lui DiRT 2 este putin cam evident ca se folosesc "materiale" din variantele de console, asa ca farurile, pragurile, jantele etc. au rezolutie cam mica).



Povestea cu grafica nu se incheie aici, insa: Colin McRae DiRT 2 este al doilea joc care foloseste DirectX 11 (dupa BattleForge). Adevarul este ca, pentru cei care au deja placi video puternice insa nu detin un Radeon 58xx, diferentele intre DX9 si DX11 vor fi neinsemnate (si probabil vor trece neobservate). Producatorii se lauda cu animatii ale steagurilor mai detaliate (prin tesselation), efecte de post-procesare mai complexe, animatie mai realista a apei etc.

Am jucat DiRT 2 pe un NVIDIA GeForce 9800 GTX+ si jocul arata si se misca absolut fenomenal, iar despre efectele DX11 din joc stiu din trailer, nu si din joc (totul se petrece la viteze atat de mari incat grafica trece pe locul al doilea si reflexele si nenorocitul ala de Dave Mirra sau Ken Block de pe primul loc devin singurele motive pentru care iti transpira degetele pe tastatura).

Gata cu grafica. DiRT 2 arata superb, asta este tot ce trebuie sa stiti. Luati jocul si convingeti-va! Pe partea de gameplay, DiRT 2 isi arata originalitatea in special in partea de meniuri. Jucatorul chiar "este" in joc - are o rulota ruginita care ii serveste drept casa ambulanta.

Toti pilotii din joc iti dau telefon, vorbesc cu tine, te lauda dupa curse, insa pe niciunul nu il vezi altfel decat o mica icograma in coltul ecranului. Meniurile de joc, de la optiuni grafice la achizitionarea si alegerea bolizilor pentru urmatoarea cursa, sunt o combinatie de opriri virtuale in diferite zone ale rulotei (pe masa este harta lumii, cursele din seria X Games sunt postere jerpelite pe peretii rulotei, pana si numele jucatorului trebuie introdus intr-un formular de asigurare).

Totul este 3D, extrem de detaliat - in afara rulotei sunt zeci de persoane care beau (suc), discuta intre ei sau la telefon - totul pentru a-i da senzatia jucatorului ca este "pe teren". Si le-a iesit de minune celor de la Codemasters. Munca depusa pentru rulota asta face toti banii: daca esti in Londra pentru o cursa de noapte, in afara rulotei va fi noapte. Daca esti in desert in Maroc, in afara rulotei arde un soare nemilos... Esti ACOLO, fara discutie.

Pe harta lumii poti alege locul unde te vei lansa in cursa urmatoare. DiRT 2 te plimba peste tot prin lume, din Londra in California, Croatia, Maroc, Japonia, China, fiecare teritoriu cu un set specific de curse, in decoruri specifice. De exemplu, Londra ofera o serie de curse de tip Rally Cross (noroi/asfalt), in special pe timp de noapte, intr-un decor industrial, in timp ce in Croatia ai parte de raliu pe trasee de munte cu multe ace de par si portiuni inguste, dar si de landrush - offroad pur (de genul: mergi cu Hummerul pe poteci, prin iarba inalta, la 160 km/h). Maroc este una dintre zonele mele favorite, pentru ca ofera trasee lungi de raliu, de mare viteza.

In plus, Codemasters a introdus si modul de joc "Trailblazer", care este o cursa la viteze mari pe trasee cu zone foarte intinse, dar si cu dificultati sporite (de exemplu, succesiuni de zone cu apa). Malaysia este dominata de raliul in jungla, si aici ajung la copilot. Instructiunile acestuia au acum importanta vitala, pentru ca lipsa acuta de vizibilitate (chiar si atunci cand NU iti umpli parbrizul de noroi) te obliga sa fii FOARTE atent la ceea ce iti spune prietenul din dreapta. Desigur, te poti baza pe harta din interfata de pe ecran, dar daca vrei sa joci (asa cum am vrut eu) fara niciun indicator artificial, din interiorul masinii, realizezi ca raliul este cu adevarat un sport de echipa.

Starurile din DiRT 2 nu sunt insa nici traseele, nici copilotul, nici rulota ci, evident, masinile. Oferta este extrem de bogata, iar producatorii de bolizi de raliu sunt prezenti in toata gloria: de la Subaru la BMW, Nissan, Ford, Mitsubishi, Toyota, Hummer si Dodge. Jocul incepe cu un Subaru Impreza WRX despre care ti se spune ca i-a apartinut lui Colin McRae, dar pe masura ce avansezi in joc, castigi experienta si bani.

Experienta te ajuta sa cresti in nivel si sa deschizi noi trasee (de exemplu, poti face o excursie in Maroc doar dupa nivelul 5, China - dupa nivelul 11 etc.). Cu banii iti cumperi masini noi si le pregatesti pe cele pe care le ai deja pentru etapele superioare (incepi la nivelul ROOKIE, dupar care devii PRO). Nu exista upgrade-uri vizuale, insa primesti jucarii de bord (un craniu, o mumie, zaruri pufoase etc.), un odorizant de masina in forma siglei Codemasters si poti schimba si aspectul general al masinii. Fanii de tuning in stil Need for Speed trebuie sa isi vada de NFS. DiRT 2 este simulare!

Printre masinile - vedeta se numara, evident, Subaru Impreza, dar si Colin McRae R4, BMW M4 Coupe Motorsport, Nissan 350z si Mitsubishi Eclipse GT (pentru Rally, Rallycross si Trailblazer). Toyota, Hummer, Dodge si Chevrolet isi fac aparitia in Stoc Baja, Trophy Truck si Raid, insa aici am observat si unele probleme: desi am achizitionat, de exemplu, un Hummer H3 care avea acceleratie superioara fata de alte modele, la inceputul curselor am ramas de fiecare data ultimul, indiferent de cat de puternic acceleram, ceea ce este destul de frustrant.

Cele mai multe curse le-am jucat pe modul Casual (desi exista si moduri superioare de dificultate - Serious, Extreme etc., care ofera bani mai multi si mai multa experienta). Desi este mult mai usor sa castigi in raliu (adversarii sunt mai lenti), in Rallycross lupti in continuare pe viata si pe moarte pentru pozitia intai.

Sa recapitulam: grafica de top, meniuri de top, trasee de top si... masini de top. Cum ramane cu gameplay-ul, fizica si damage model-ul? Cele trei sunt interconectate in Colin McRae DiRT 2. Controlul jocului prin tastatura (situatia cu care se vor intalni majoritatea romanilor) este uneori deosebit de sensibil, alteori nu raspunde la comenzi si dureaza putin sa te obisnuiesti cu el.

Cu volan, pedale si force feedback lucrurile se schimba radical (nu am testat astfel DiRT 2, insa am incercat multe alte simulatoare cu volan si experienta de joc trece la un alt nivel). Virajele, obstacolele, pana si un simplu parapet demonstreaza ca cei de la Codemasters au implementat solid legile fizicii in joc. Masinile se dezmembreaza poate un pic cam exagerat. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa ajung cu masina acordeon la linia de finis, fara faruri, fara parbriz. Poate cele mai spectaculoase sunt rasturnarile la viteze mari - este o experienta fenomenala, atunci cand joci din perspectiva pilotului.

Tot acest ansamblu incredibil al jocului este completat de sunet, care, pentru urechea omului normal, este fara cusur. Sa va dau un exemplu: pe traseele cu grohotis, auzi in masina cum pietricelele aruncate de pneuri lovesc IN SPATE (daca aveti sistem surround), in aripa, dar daca resusesti sa spargi luneta sau unul dintre geamurile laterale, intensitatea si directia sunetului se vor schimba in consecinta. Masina scartaie din toate suruburile, copilotul tipa disperat daca te izbesti, impactul cu adversarii aduce scrasnete de tabla indoita si pocnituri de sticla sparta (alaturi de cate o amenintare ca va trebui sa platesti reparatiile).

Per total, o simfonie de zgomote dure. Insa sunetul dominant, motorul, este garantat realist, deoarece cei de la Codemasters au reputatie de maniaci in redarea cat mai fidela cu putinta a "vocii" bolizilor (se stie ca producatorii seriei DiRT tureaza motoarele atat de mult, incat li se topesc, la propriu, microfoanele).

Nu in ultimul rand vine muzica. O observi la reluari sau intre curse, sau in rulota, insa da un ritm excelent jocului - puteti asculta unele dintre piese in trailerele de pe HIT.ro si din acest articol.

Per total, Colin McRae DiRT 2 este categoric adevaratul SIMULATOR AUTO al lui 2009. Desi nu ofera nimic destinat pasionatilor de curse in oras sau pe autostrada, putine jocuri sunt capabile sa redea atat de bine tensiunea unei curse prin noroaie, pe timp de noapte, in spatii inguste. Adrenalina pura domina fiecare kilometru parcurs in DiRT 2... singurele lucruri care mai lipsesesc sunt gustul prafului si mirosul de benzina. Totusi, as putea jura ca le simt de fiecare data...

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Diablo II Patch 1.13, la 9 ani de la lansare Cd Key

Blizzard a devenit o companie care sfideaza regulile generale ale industriei video. Daca cele mai multe companii se bucura de o durata de viata a jocurilor lor de aproximativ un an, compania californiana reuseste sa mentina interesul in propriile produse un timp foarte indelungat. Astfel, Blizzard a oferit un nou patch pentru Diablo II, poate unul dintre cele mai cunoscute jocuri (action/RPG sau "hack'n'slash") din istorie, lansat in iunie 2000.

Noul patch aduce o serie lunga de modificari, care poate fi vizualizata aici.

Printre cele mai importante modificari aduse de patch-ul Diablo II 1.13 se numara posibilitatea de respecializare (disponibila dupa completarea quest-ului "Den of Evil"), imbunatatirea sanselor de a obtine rune de nivel inalt, posibilitatea de a rula jocul in rezolutia 4:3 maxima disponibila, precum si multiple ajustari ale abilitatilor diferitelor clase de personaj.

Diablo II, alaturi de expansion pack-ul Diablo II: Lord of Destruction, alcatuiesc un "cuplu" de jocuri care se bucura de succes comercial pana in zilele noastre, chiar si in Romania. Evident, jucatorii pasionati de Diablo asteapta cu nerabdare lansarea lui Diablo III, insa aceasta a fost amanata in repetate randuri si, aparent, nu este asteptata inainte de 2011.

Dante's Inferno, trailer nou: 7th Circle of Hell Cd Key

Electronic Arts a lansat un nou video in care producatorii jocului Dante's Inferno prezinta al saptelea cerc al iadului: Violence. Producatorii au incercat sa reproduca fidel descrierile, de altfel alegorice, ale lui Dante, iar rezultatul este destul de spectaculos.

Dante's Inferno va fi o adaptare third-person action adventure a scrierilor lui Dante, cu alte cuvinte o calatorie in cele noua cercuri ale Iadului. Divina Comedie a fost scrisa in secolul 14 si este o descriere alegorica a vietii de apoi in viziune crestina iar Infernul este prima parte din opera lui Dante Alighieri.

Dante's Inferno va fi lansat pe 12 februarie 2010, in variante PS3, Xbox 360 si PSP.

vineri, 11 decembrie 2009

Aur din cap pana-n picioare: Nokia 6700 classic Gold Edition

Nokia uimeste audienta cu un nou produs destinat clientilor sai din high-life.

Nokia 6700 classic Gold Edition este, asa cum o spune clar si numele, varianta placata cu aur de 18 carate a lui 6700 classic, un telefon cat se poate de fiabil si aratos chiar si in forma sa...clasica.

Modelul va avea doua variante de culoare, sau mai corect spus, de placare: una aurie, placata complet cu aur galben, si una auriu cu alb, la care panourule din partea superioara, atat pe fata cat si pe spate, vor fi placate cu aur alb.

Pentru a proteja pretiosul invelis, aceasta editie speciala va veni in pachet cu propria husa de piele, plus inca un snur, tot din piele. Tot ca bonus, 6700 Gold Edition va avea si un card microSD de 8GB inclus.

Cireasa de pe tort, care completeaza pachetul exclusivist, o reprezinta o tema speciala, "aurita" si ea, care se reflecte si la nivel de software stralucirea noii carcase.

Altfel, din punct de vedere tehnic, telefonul ramane acelasi: sistem de operare Symbian S40, camera de 5MP, conectivitate 3G si GPS cu licenta de Nokia Maps pre-platita pe 30 de zile.

In mod surprinzator, daca nu chiar suspect, dimensiunile raman aceleasi: 109.8 x 45 x 11.2 mm si 116.5 g. Sigur ca un strat de aur adaugat prin placare are greutate foarte mica, dar, de dragul celor care vor plati 370 de euro pe un astfel de telefon, sa nu fie chiar atat de subtire incat sa se ia prin tocire, in timp. Telefonul va fi disponibil pe piata la inceputul lui 2010.

Nokia 6700 classic Gold Edition este, din punctul nostru de vedere, si un semn de sinceritate din partea proucatorului finlandez, pe care trebuie sa il apreciem. Decat sa ia un telefon bussiness bun, sa-l puna intr-o carcasa mai eleganta si sa-i dea un nume pretentios (vezi Nokia Arte) mai bine placheaza cu aur unul pe care il are deja, si despre care se stie ca e foarte bun, adica 6700 classic.