joi, 17 mai 2012

Windows 8 - noi configurari multi-monitor

Dupa ce Windows 8 Consumer Preview a dezamagit la capitolul configurari multi-monitor, versiunea Release Preview, ce va fi lansata la inceputul lunii iunie, aduce imbunatatiri substantiale pentru cei ce lucreaza cu mai mult de un monitor.
"Hot corners", colturile ecranului care deschid Start Screen, Charms bar si interfata Metro erau prezente doar la display-ul principal in versiunea beta Windows 8, dar problema a fost rezolvata pentru Windows 8 Release Preview, scrie ExtremeTech.
Windows 8 - noi configurari multi-monitor
Marginile ecranului dintre doua monitoare vor avea mini "hot corners", lucru ce imbunatateste si lucrul la margine fara riscul de pierdere a cursorului care trece pe alt monitor.
Aplicatiile Metro pot fi mutate de pe un monitor pe altul, iar Windows 8 va tine minte ultima pozitia a acestora la urmatoarea deschidere a sistemului de operare.

LG prezintă Optimus UI 3.0, noua interfaţă pentru Android

LG a anunţat versiunea 3.0 a interfeţei Optimus UI, destinată telefoanelor mobile cu sistem de operare Android.
LG prezintă Optimus UI 3.0, noua interfaţă pentru Android
Recomandată prin simplitate şi un design mai discret decât versiunile anterioare, noua interfaţă pentru telefoane LG emană prospeţime şi încearcă să atragă prin câteva funcţii noi:
  • Un nou sistem Pattern Lock, ce permite utilizatorilor că seteze cea mai utilizată funcţie a telefonului, spre exemplu camera foto, pentru a fi deschisă automat după deblocarea ecranului.
  • Posibilitatea de a debloca telefonul cu un gest slide, aplicat oriunde pe suprafaţa ecranului.
  • Sistemul Voice Shutter, ce permite obţinerea de poze activând obturatorul cu propria voce.
  • O nouă funcţie pentru camera foto, ce permite utilizatorului să aleagă cea mai bună poză cu putinţă, selectând dintr-o colecţie de imagini multiple, obţinute în rafală, înainte şi imediat după declanşarea obturatorului.
  • O funcţie Icon Customizer, ce oferă un nivel adiţional de personalizare, permiţând utilizatorilor să-şi configureze propriile poze ca icon-uri, reprezentând scurtături pentru aplicaţii sau diverse funcţii ale telefonului.
  • Adăugarea categoriei Download în meniu, pentru organizarea mai eficientă a fişierelor descărcate.
LG Optimus UI 3.0
Potrivit CEO-ului LG Mobile, Jong-seok Park, noua interfaţă Optimus UI 3.0 a fost creată pentru a evidenţia produsele LG în faţa alternativelor oferite de concurenţă, dând totodată utilizatorilor senzaţia că au achiziţionat ceva cu totul deosebit. Alături de hardware şi aspectul exterior al carcasei, interfaţa Optimus UI are cu siguranţă un rol important în definirea experienţei LG, chiar dacă unele voci critică noua interfaţă acuzând prea multe asemănări cu alternativa TouchWiz UI a celor de la Samsung.
Primele modele smartphone care primesc interfaţa Optimus UI 3.0 sunt Optimus 4x HD, programat pentru lansare în luna iunie, respectiv Optimus LTE II, aşteptat în Coreea chiar în această săptămână.

După ANONYMOUS, un nou grup de hackeri sperie internetul: "NECUNOSCUŢII"

Noua grupare de hackeri, denumită The Unknowns (Necunoscuţii), a atacat deja site-ul NASA şi cel al armatei americane. 

Hackerii The Unknowns promit că-şi vor folosi cunoştinţele în domeniul informaticii doar în scopuri pozitive. Ei au atacat până acum un centru de cercetare NASA, un centru al armatei americane, site-ul Agenţiei Spaţiale Europene, cel al Marinei Regale Thailandeze şi al Universităţii Harvard.
Hackerii spun că au spart siteurile de mai sus pentru a scoate la iveală breşele lor de securitate, scrie Daily Mail.
La fel ca în cazul românilor din mişcarea ANONYMOUS, hackerii The Unknowns par să fie certaţi cu gramatica.

RunCore InVincible, SSD-ul cu funcţie de autodistrugere

Ai obiceiul sa descarci fişiere .torrent, instalezi programe piratate, sau au ai strâns o colecţie de poze nu chiar "de vacanţă", care te-ar pune într-o situaţie neplăcută dacă ar ajunge pe mâna unor persoane străine? Ei bine cei de la RunCore au găsit o soluţie extremă pentru a scăpa rapid şi definitiv de orice date sensibile, printr-o singură apăsare de buton.
RunCore InVincible - SSD-ul cu funcţie de autodistrugere

RunCore InVincible SSD pare la prima vedere un dispozitiv de stocare solid-state cât se poate de normal, asamblat într-o carcasă metalică de culoare verde. În pachetul cu accesorii găsim însă un accesoriu mai puţin obişnuit, de forma unui cablu prevăzut cu două butoane de culoare roşu şi verde, respectiv adaptor ce se interpune peste conectorul SATA şi cel de alimentare.
În funcţie de situaţia in care ne aflăm, putem opta pentru una dintre cele două metode de eliminare a "dovezilor", ambele capabile să distrugă fără posibilitate de recuperare toate datele stocate pe dispozitivul SSD:
Dacă ştim că avem cel puţin câteva minute la dispoziţie până la sosirea autorităţilor, putem iniţia o operaţiune de ştergere securizată a chip-urilor de memorie flash, apăsând butonul verde. În acest caz, firmware-ul dispozitivului SSD este comandat să şteargă imediat partiţiile de date, după care trece la reiniţializarea chip-urilor de memorie suprascriindu-le cu date generate aleatoriu, distrugând complet datele originale în doar câteva minute.
RunCore InVincible SSD - după apăsarea butonului roşu
A doua metodă este recomandată doar pentru cazuri de forţă majoră, când dorim să distrugem instantaneu datele stocate pe SSD. Apăsarea butonului roşu duce la distrugerea fizică definitivă a chip-urilor de memorie flash, obţinută prin inducerea unui curent electric ce depăşeşte cu mult specificaţiile date de producător, rezultând practic carbonizarea acestora într-un nor de fum toxic. Evident, un asemenea gest disperat presupune renunţarea la garanţia asigurată de producător, după care SSD-ul va fi numai bun de aruncat la gunoi.

 

Lăsând la o parte problemele de etică şi dificultăţile pe care acest produs le-ar putea prezenta autorităţilor aflate în căutarea unor infractori reali, care ar putea fi puşi după gratii de datele aflate pe un astfel de dispozitiv SSD, modul de abordare a celor de la RunCore pentru problema securităţii datelor este fără îndoială unul original şi foarte eficient.
Prevăd totuşi câteva posibile probleme: cineva trebuie să fie în apropiere, pentru a apăsa unul dintre aceste butoane la ivirea primelor semne de pericol. O eventuală alarmă falsă poate fi catastrofică pentru utilizator, deoarece distrugerea datelor chiar este ireversibilă. Cu puţină imaginaţie, cel puţin prima problemă poate fi eliminată, conectând unul din butoanele de autodistrugere astfel încât orice tentativă de pornire a PC-ului de către persoane neavizate să ducă la distrugerea imediată a datelor incriminante, spre exemplu instalând un fals buton Power pe carcasa PC-ului.