duminică, 18 aprilie 2010

Bute îşi apără centura din nou! Miranda a fost făcut KO în runda a treia! ”Sînt cel mai bun, mă bat cu oricine!”


Lucian Bute şi-a apărat pentru a cincea oară centura IBF la categoria supermijlocie, învingîndu-l prin KO pe Edison Miranda.
Românul a început în forţă partida şi nu s-a lăsat impresionat de asediul columbianului. Eschivînd cu graţie printre loviturile acestuia, Bute a trimis cîţiva pumni care şi-au atins bine ţinta în prima rundă. Mult mai agresiv în runda a doua, dar fără lovituri precise, lui Miranda i se transmitea din colţ că Bute: ”Nu ştie ce să facă, poţi să-l învingi”. Cîteva secunde mai tîrziu, în runda a treia, românul l-a lovit puternic la ficat, dar columbianul arăta că n-a simţit nimic.

Atît i-a trebuit lui Bute! L-a prins pe Miranda neatent şi cu un upercut perfect l-a trimis la pămînt, arbitrul oprind partida. ”Am exersat acest upercut la antrenamente”, spunea românul imediat după finalul partidei.

”Am muncit mult pentru această partidă. M-am pregătit perfect şi am hotărît de comun acord cu antrenorul meu să încep tare. Am exersat acest upercut la antrenamente şi eram pregătit să îl folosesc. Vreau doar să mă pregătesc din ce în ce mai bine în continuare.

L-am lovit tare pe Miranda, am simţit că îl doare, chiar dacă el încerca să îmi arate că n-are nimic. Am vrut să îl fac KO! Nu m-am gîndit la Andre Ward, m-am gîndit numai la acest meci. Îl respect pe Bernard Hopkins, dar promoterul decide cu cine boxez. Eu sînt capabil să mă bat cu oricine. Sînt cel mai bun boxer la supermijlocie!

LUCIAN BUTE

RUNDA 3
» Bute l-a surprins pe Miranda cu un upercut în bărbie care l-a trimis l-a pămînt pe columbian. Arbitrul a oprit partida, iar Bute îşi păstrează centura IBF!

RUNDA 2
» Miranda a început să fie mult mai agresiv, încearcă să lovească cît mai mult. HBO: 10-10

RUNDA 1
» Bute a început bine meciul, plasîndu-se în centrul ringului şi blocînd loviturile lui Miranda. Spre finalul reprizei a reuşit să îl prindă în corzi pe adversarul său. HBO: 10-9 pentru BUTE
05:24
» A început meciul!

05:22
» Bute şi Miranda au fost prezentaţi, românul fiind aclamat de publicul din Montreal

05:15
» Cei doi pugilişti intră în arenă

05:10 »
Au mai rămas cîteva minute pînă la startul partidei.

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Vulcanul din Islanda încă erupe şi nu se ştie când se va opri


Ultima dată vulcanul a erupt în 1821, iar erupţia a durat, cu unele întreruperi, doi ani, a declarat Gunnar Gylfason, de la Departamentul pentru Protecţie Civilă şi Situaţii de Urgenţă din Islanda. Specialiştii au avertizat că erupţia vulcanului din Islanda ar putea dura câteva luni şi chiar un an.


Ţările europene şi-au extins sâmbătă restricţiile de zbor, ceea ce a consemnat la sol multe curse aeriene internaţionale şi a lăsat mii de pasageri blocaţi pe aeroporturi, în condiţiile în care vulcanul din Islanda, la originea acestui haos, a continuat să emită cenuşă în atmosferă, relatează CNN.

Nu este clar când va lua sfârşit această situaţie, pentru că vulcanul încă erupe şi sâmbătă continua să răspândească cenuşă, după cum a declarat Gunnar Gylfason, de la Departamentul pentru Protecţie Civilă şi Situaţii de Urgenţă din Islanda. "Nu putem spune cât timp va continua o erupţie ca aceasta", a declarat Gylfason pentru CNN.

Vulcanul a început să erupă în 20 martie, sub gheţarul Eyjafjallajokull din sudul Islandei, reuşind să străpungă gheaţa. Situaţia s-a înrăutăţit în această săptămână, determinând evacuări ale populaţiei locale şi în cele din urmă afectând spaţiul aerian european.

Ultima dată vulcanul a erupt în 1821, iar erupţia a durat, cu unele întreruperi, doi ani, a spus Gylfason.

În aceaste condiţii, Regatul Unit şi Belgia au anunţat că spaţiul lor aerian va fi închis cel puţin până sâmbătă la miezul nopţii (duminică, ora 1.00, ora Londrei)
. Compania British Airways şi-a anulat toate zborurile din şi spre Londra programate pentru sâmbătă, iar compania irlandeză low-cost Ryanair şi-a anulat toate cursele către nordul Europei şi către Milano până luni.

Norul de cenuşă se deplasează către sudul şi estul Europei


Deşi nu este vizibilă în aer, cenuşa - alcătuită din particule fine de rocă, minerale şi nisip - constituie o ameninţare serioasă pentru avioane, pentru că blochează motoarele şi provoacă defecţiuni electrice, potrivit experţilor. Incidente petrecute în trecut, când aeronave care au încercat să străpungă nori de cenuşă vulcanică au suferit avarii şi pene de motor, i-au determinat pe oficialii europeni să prefere închiderea spaţiului aerian decât să rişte o catastrofă, a explicat Joe Sultana, de la Eurocontrol, organismul ce administrează transportul aerian european. "Nu pot spune dacă este o reacţie exagerată sau dimpotrivă", a spus Sultana. "Cred că toată lumea vrea siguranţă. Înţelegem impactul asupra companiilor aeriene, dar siguranţa e pe primul loc", a adăugat el.

vineri, 16 aprilie 2010

O ţigancă i-a urat Elenei Udrea să rămână gravidă cu Băsescu


Aflată la Rm. Vâlcea pentru a susţine candidatura pedelistului Romeo Rădulescu la primărie, Elena Udrea a primit de la o florăreasă (foto) urarea să facă mulţi copii cu soţul... Traian Băsescu, fapt ce a strârnit râsetele celor prezenţi.

Simfonia Lalelelor A 33-a Editie Pitesti






Simfonia Lalelelor Isi Deschide Portile
Clik Pe Poza Pentru Zoom :D