sâmbătă, 19 februarie 2011

O româncă, în film cu Di Caprio



Marlene Manes, o piteşteancă de 24 de ani, e la începutul unei cariere promiţătoare la Hollywood, ea apărând alături de celebrii actori Leonardo DiCaprio şi Judi Dench, în ultimul film al lui Clint Eastwood, “J. Edgar”.

Românca a părăsit Piteştiul în 2009 şi s-a mutat în Los Angeles, SUA, iar până să joace cot la cot cu superstarurile, a avut apariţii în seriale populare peste Ocean, precum “CSI Miami”, “True Blood”, “Big Love” sau “United States of Tara”. Anul viitor va putea fi văzută pe marile ecrane, în cel mai nou film regizat de Clint Eastwood. Distribuirea ei în filmul “J. Edgar” a entuziasmat- o enorm.

Potrivit ziarului Curierul Zilei, Marlene i-a povestit Luminiţei Borta, actriţa care i-a îndrumat paşii în teatru, emoţiile prin care a trecut la filmări. “A fost spectaculoasă filmarea! Am avut ocazia să apar în fiecare scenă lângă actorii principali. M-am simţit atât de norocoasă!“, îi scria ei prietenei sale.

vineri, 18 februarie 2011

Incendiu la o secţie a rafinăriei Arpechim din Piteşti


Un incendiu a izbucnit, vineri, la Rafinăria Arpechim din Piteşti, la un turn de la secţia de utilităţi aflată în apropierea secţiei de piroliză, iar 11 autospeciale ale pompierilor s-au deplasat în zonă, reprezentanţii ISU afirmând că nu există pericol deoarece secţiile sunt închise pentru revizie, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, Mădălina Epure, incendiul a izbucnit în jurul orei 10.00, la un turn de răcire înalt de aproximativ 15 metri, aflat la o distanţă de 200 de metri de secţia de piroliză.

La faţa locului au intervenit şapte autospeciale ale ISU şi patru autospeciale ale serviciului privat de intervenţie al rafinăriei, dintre care două cu autoscară pentru intervenţie la înălţime. Primele cercetări arată că focul a izbucnit la grătarele de răcire ale turnului, care sunt din plastic.

În urma incendiului nu există victime, pompierii lucrând pentru îndepărtarea unor eventuale focare.

Declaratie Mozilla: Internet Explorer 9 nu este un browser modern

Mozilla joaca destul de dur in batalia pentru cota de piata. Compania a deschis ostilitatile declarand ca Internet Explorer 9 nu este “un browser modern”.

“IE9 este, cu siguranta, mai bun decat IE8 si reprezinta un pas in directia buna, dar nu cred ca este un browser cu adevarat modern,” a declarat un reprezentant al firmei non-profit din spatele Firefox, intr-o postare pe blog.

“Realitatea este ca IE9 a intarziat doi ani,” a mai adaugat acesta.

Printre altele, Mozilla da de inteles ca, la Internet Explorer, compatibilitatea standard a fost dintotdeauna o slabiciune a browserului. Microsoft spera ca odata cu a 9-a editie sa isi imbunatateasca reputatia in randul dezvoltatorilor web.

Mozilla a mai atacat si afirmatia Microsoft potrivit careia noul browser este in proportie de 99% supus standardului HTML5. Reprezentantul Mozilla este de parere ca Microsoft a suspus browser-ul unor teste create “la intamplare” si nu unor teste standard ale industriei.

“Nu este atat de surprinzator faptul ca au trecut tocmai testele pe care le-au folosit tocmai pentru a crea si dezvolta browser-ul.”

Potrivit rezultatelor unui test independent realizat de Mozilla, Firefox a obtinut o compatibilitate de 87% cu standardele web, in vreme ce IE9 a obtinut doar 61%.

Mozilla a oferit de asemenea o lista cu 17 functii tehnice ale browserului sau care lipsesc de la IE9.

In propria postare de pe blog, Microsoft a atacat rezultatele, argumentand ca testul nu “analizeaza profunzimea unei implementari sau gradul de compatibilitate al unei functii cu standardul.”

Per total, potrivit unor rapoarte lansate luna trecuta, versiunile Firefox sunt mai populare in Europa decat versiunile Internet Explorer. Insa ambele browsere se confrunta cu o amenintare sporita venita din partea Google Chrome, care este bazat pe acelasi motor ca si Firefox, dar este sustinut de o campanie de marketing cu un puternic accent pus asupra consumatorului.

joi, 17 februarie 2011

Primele informatii despre noul look al Firefox 5

Echipa Mozilla care se ocupa de sectiunea user experience a lasat deoparte secretele si ne-a dezvaluit o parte din schimbarile pe care intentioneaza sa le opereze versiunii cu numarul 5 a Firefox – dezvaluiri premature in conditiile in care Firefox 4 este taraganat de ceva vreme.

Profitand insa de informatii, este bine de stiut ca Firefox 5 pare sa aduca imbunatatiri la nivelul aplicatiilor web, al meniului si sesiunii de restore, dar si alte modificari mici, dar utile.

In imaginile din galeria foto atasata acestui articol se poate observa o bara de cautare usor umbrita. Nu este cine stie ce revelatie sau revolutie in functiile Firefox, dar este interesant de observat care sunt aspectele carora le acorda atentie echipa de interactiune.

De exemplu, tab managerul Panorama din Firefox 4 ar putea fi locul in care va fi activata sesiunea de restore.

Pe de alta parte, meniurilor li se acorda o atentie sporita: cum reactioneaza cand faci mouse over, click, expand sau, in cazul touchscreen-urilor, cand le atingi. Meniul inside va fi de asemenea regandit.

Ceea ce, pana acum, reprezenta o functie a proiectului Prism, va fi transferata in Firefox 5, unde va crea webapp-uri specifice site-ului. Aceste webapp-uri ar putea o serie de functii inside-link extrem de utile, integrate in barele de meniu.

Add-On Managerul Firefox 5 pare sa acorde mai multa importanta aplicatiilor pe care le ai, de unde vin acestea si ce poti face cu ele.