miercuri, 13 aprilie 2011

Microsoft a lansat primul preview al Internet Explorer 10

Urmand exemplul celor de la Google si Mozilla, care au adoptat cicluri de lansare accelerate, Microsoft a reusit ieri sa surprinda publicul participant la conferinta Mix 11, cand a prezentat un preview al platformei Internet Explorer 10.


Potrivit companiei, dezvoltarea IE10 a inceput in urma cu doar 3 saptamani, insa s-a dorit implicarea comunitatii inca din acest stadiu de dezvoltare. Preview-uri ale platformei vor fi lansate la fiecare 8-12 saptamani.

IE10 va avea suport nativ HTML5, precum si cateva noi feature-uri CSS3 si ES5 Streict Mode.


Microsoft a postat de asemenea cateva noi demonstratii la ietestdrive.com, care iti arata cum sa profiti de functionalitatile de accelerare hardware ale browser-ului.

marți, 12 aprilie 2011

Intel a lansat procesoarele Oak Trail, destinate tabletelor

Intel a lansat oficial gama de procesoare Oak Trail, destinate segmentului tabletelor. Noile microcipuri sunt mai mici si folosesc mai putina energie decat modelele din gama Atom.

In ciuda faptului ca este cel mai mare producator de microprocesoare, Intel si-a facut cu greu loc pe piata tabletelor, care este monopolizata de Apple si ARM.


Unul dintre punctele forte ale Oak Trail (Z670 – dupa numele de retail) ar putea fi abilitatea de a rula pe numeroase sisteme de operare, noile microcipuri Intel urmand sa puna in functiune tablete care ruleaza atat pe Windows 7, Android si MeeGo, cat si pe viitorul OS de la Google.

Actualele cipseturi bazate pe arhitectura ARM nu au capacitatea de a rula pe Windows.

Cu toate astea, Microsoft a anuntat recent ca Windows 8 va oferi suport pentru procesoarele ARM.


Construite folosind procesul de fabricatie de 45 nm, procesoarele Oak Trail / Z670 ruleaza la 1.5GHz si permit vizualizarea video-urilor la 1080p cu ajutorul placii grafice integrate Intel GMA 600.

Primele tablete care vor folosi tehnologia Oak Trail sunt asteptate sa ajunga pe piata in jurul lunii mai.

luni, 11 aprilie 2011

Mozilla ne promite lansarea Firefox 5 in iunie

Mozilla planuieste o accelerare agresiva a ciclului de lansari ale browser-ului Firefox, astfel ca, am putea downloada versiunea finala a Firefox 5 pe 21 iunie.

Daca organizatia ramane in grafic, Firefox 6 ar putea aparea doua luni mai tarziu.

Mozilla s-a reorientat catre un ritm de dezvoltare mai alert, care presupune adaugarea unor noi feature-uri, pe masura ce browser-ul se afla in diferite stadii de dezvoltare – numite nightlies, aurora, beta si Firefox – care se vor regasi ulterior intr-o versiune slefuita, pregatita pentru lansare.


Noua strategie reprezinta o schimbare majora pentru companie, care si-a blocat resursele in dezvoltarea Firefox 4 timp de un an, in vreme ce Firefox 3.6 a avut nevoie de aceiasi perioada de timp pentru a fi gata.

Spre deosebire de Google, care lanseaza o noua versiune Chrome la fiecare 6-7 saptamani.

Potrivit informatiilor postate pe site-ul Mozilla, noul ciclu de dezvoltare il va egala pe al celor de la Google.

Pentru a se incadra in deadline, Firefox 5 va trebuie sa trebuie sa ajunga in faza “aurora” pe 12 aprilie si sa treaca in beta pe 17 mai.

Odata cu lansarea Firefox 5, Mozilla va incepe dezvoltarea Firefox 6, care ar trebui sa fie gata la jumatatea lunii august.


Pentru a tine pasul cu aceste date de lansare, compania va adauga feature-uri din mers. Daca o functionalitate nu este gata pentru primul stadiu de dezvoltare – nightlies – nu va fi adaugata nici in urmatoarele niveluri de dezvoltare.

Feature-urile cu probleme vor fi eliminate dintr-o editie – cum ar fi Firefox 5 – urmand sa fie corectate si implementate in versiunile viitoare. Acelasi procedeu este urmat si de Chrome.

Mozilla planuieste sa updateze canalul beta in fiecare saptamana, nightly si aurora in fiecare zi si Firefox la fiecare sase saptamani.

Compania pregateste un “mecanism silentios de update” in Firefox care upgradeaza automat browser-ul la fiecare noua versiune.

In prezent, Chrome este singurul browser care se updateaza in background fara a notifica user-ul si fara a necesita vreo actiune din partea acestuia.

vineri, 8 aprilie 2011

Viitoarele tablete ar putea rula pe Chrome OS

Iata ca Google se pregateste sa depaseasca zona netbook-urilor si sa isi indrepre sistemul de operare Chrome OS catre sectorul tabletelor.

Noua strategie este confirmata de schimbarile pe care progamatorii companiei le-au adus in codul sursa al platformei, schimbari care fac trimitere explicita catre o tastatura virtuala, o interfata “optimizata pentru touch” si multe altele.


Desi compania nu a declarat niciodata ca nu va folosi Chrome OS pe tablete, pana in prezent Google s-a multumit sa o dea spre folosinta doar catre netbook-uri, dispozitive aflate mai mult sau mai putin in deriva.

Gigantul se mentine rezervat in declaratii. Un purtator de cuvant al companiei a declarat ca platforma Chrome OS a fost dezvoltata “pentru a putea lucra pe o varietate de dispozitive”, insa pentru inceput “targheteaza doar notebook-urile.

Chrome OS se gaseste deja pe netbook-ul de test Cr-48, urmand ca in iunie sa apara pe rafturile magazinelor si un netbook de la Asus care sa ruleze pe platforma Google.

Samsung va lansa de asemenea un netbook Chrome OS in a doua jumatate a anului.


Totusi, Google trebuie sa ia in considerare si existenta Android. Google ar putea submina OS-ul dedicat smartphone-urilor, tocmai cand acesta se apropie de pozitia de lider.

In plus, exista riscul ca doua magazine de aplicatii Google, unul pentru Android si un altul pentru Chrome OS sa ajunga sa se canibalizeze unul pe celalalt.

Dar cum suntem singuri ca baietii din Mountain View sunt prevazatori, mai exista si posibilitatea ca Android si Chrome sa devina un singur OS.

Co-fondatorul Google, Sergey Brin a sugerat in trecut ca Android si Chrome “se vor contopi de-a lungul timpului”.