vineri, 1 iulie 2011

GIGABYTE lanseaza placi de baza A75 pentru APU-urile AMD Llano A8 si A6

GIGABYTE a lansat vineri cea mai noua serie de placi de baza cu suport pentru noile chipset-uri AMD A75 si pentru noua serie A de APU-uri de la AMD (cu nume de cod Llano) ce vor zgudui lumea cu cele mai bune performanţe grafice intalnite vreodata la un procesor grafic onboard.

Placile de baza GIGABYTE A75 ofera entuziastilor DIY PC cat si integratorilor o noua lume a performanţelor 3D si multimedia cu ajutorul celei mai scalabile si upgradabile soluţii de pana acum.


Caracteristicile seriei GIGABYTE A75

Suport pentru APU din seria A de la AMD

Seria de placi de baza GIGABYTE A75 este dotata cu chipset AMD A75 ‘Hudson’ ce suporta cele mai noi APU (Accelerated Processor Units) din seria A de la AMD construite cu tehnologie de 32nm.

Aceste procesoare sunt primele ce combina un procesor grafic de mare performanţa compatibil cu DX11 impreuna cu un CPU dual sau quad core, in aceeasi pastila de siliciu, oferind astfel o experienţa de gaming 3D si multimedia similara unei configuraţii cu grafica dedicata.


Grafica din seria AMD A: grafica onboard cu performanţe de grafica dedicata

Oferind suport pentru Microsoft® DirectX® 11, OpenGL 4.1 si OpenCL 1.1, grafica din seria A de la AMD permite o experienţa de gaming 3D similara soluţiilor cu grafica dedicata entry-level, cu scoruri in 3DMark Vantage (setari Performance) de aproximativ 4000 de puncte.

Prin folosirea utilitarului GIGABYTE Easy Tune 6, utilizatorii pot overclocka APU-urile din seria A de la AMD pentru a obţine imbunataţiri de performanţa faţa de setarile standard, obţinand astfel scoruri in 3DMark Vantage (setari Performance) de peste 6000 de puncte.

AMD Dual Graphics: upgradabilitate fara rival

Platforma AMD A75 foloseste tehnologia AMD Dual Graphics ce permite utilizatorilor sa creasca performanţele grafice 3D prin adaugarea la sistem a unei placi video suplimentare din seria AMD Radeon HD 6000.

Aceasta tehnologie unica Dual Graphics permite utilizatorilor sa se bucure de mai multe cadre pe secunda in cele mai noi jocuri ale momentului, folosind atat puterea de procesare a graficii onboard cat si a celei dedicate.

Placile de baza GIGABYTE Super4
Toate placile de baza GIGABYTE A75 fac parte din gama de placi de baza GIGABYTE Super4, fiind astfel echipate cu cele mai bune componente si o gama extinsa de caracteristici unice care garanteaza o stabilitate fara erori a sistemului si o longevitate extinsa a produselor fara a se compromite performanţele, caracteristicile si conectivitatea.

Super Safe
• DualBIOS cu suport 3TB+ HDD (tehnologie Hybrid EFI)
• O siguranţa pentru fiecare port USB
• Condensatori solizi japonezi cu 50000 ore de funcţionare

Toate placile de baza GIGABYTE Super4 sunt dotate astfel incat sa protejeze impotriva funcţionarii defectuoase si sa asigure longevitatea sistemului. Dotarile includ GIGABYTE DualBIOS™ pentru a va asigura ca nu veţi avea caderi de sistem datorate unui BIOS corupt.

In plus, fiecare port USB are propria siguranţa dedicata ce previne defecţiunile nedorite ale porturilor USB, protejand astfel echipamentele conectate pe USB si avand grija de datele importante in timpul transferului. Toate placile de baza Super4 folosesc condensatori solizi japonezi ce garanteaza longevitatea sistemului cu o durata minima de viaţa de 50000 ore.

miercuri, 22 iunie 2011

Versiunea finala a Firefox 5 este disponibila pentru download

Mozilla a lansat, in mod oficial, browser-ul Firefox 5, cu promisiunea ca vor urma circa 1.000 de update-uri si de imbunatatiri aduse acestuia, informeaza Techradar.com.

Noua versiune vine la doar trei luni dupa lansarea lui Firefox 4, oficialii Mozilla promitand inca de atunci ca vor lansa repede o versiune care va concura cu Chrome. Firefox 5 este un caz clasic de evolutie-nu-revolutie si arata aproape identic ca si predecesorul sau, dar are cateva modificari subtile care il fac mai interesant.


In primul rand, Mozilla a facut mult mai vizibila aplicatia "Do Not Track", care ii opreste pe advertiseri sa urmareasca actiunile userului pe internet. Browser-ul si-a relaxat standardele de design pentru a-i ajuta pe developeri sa produca add-on-uri si, in plus, au fost reparate o serie de bug-uri. Firefox 5 are acum animatie standard CSS, cu dedicatie pentru dezvoltatorii de programe.

Tot ceea ce trebuie sa faci pentru a descarca noul Firefox 5 este sa selectezi Apply Update din tab-ul Options al browser-ului. A fost mai greu pentru useri sa sara de la versiunea 3 la 4, dar Firefox a promis sa aduca versiunea 7 pe piata pana la sfarsitul anului, asa ca vor fi destule motive in plus pentru internauti sa faca update-uri mai des.

Puteti descarca versiunea finala a Firefox 5 de aici.

marți, 21 iunie 2011

Windows 8 se dezvaluie din nou: tastatura virtuala, SMS si geo-locatie

Un build al lui Windows 8 ajuns pe internet arata ca Microsoft pariaza masiv pe device-urile mobile. Potrivit versiunii cu numarul 7989, care i-a scapat Redmond-ului, urmatoarea generatie de Windows va avea cateva functii noi, care ii vor incanta cu siguranta pe useri.

Astfel, printre noile functionalitati se numara si o tastatura virtuala, asemanatoare cu cea de pe Windows Phone, care ofera un nou look si un nou mod de interactiune, mult mai user-friendly. Sunt oferite optiuni precum split keyboard, suport incorporat pentru emoticon-uri si sistem de feedback audio, informeaza TG Daily.


In plus, sunt observate o duzina de noi optiuni pentru sistemul Hyper-V 3.0, precum si suport pentru mai mult de patru nuclee ale CPU-ului, accelerare hardware si extensii pentru butoane virtuale.

"Aceste noi functii reprezinta un mare pas inainte. Cred ca aceasta evolutie va avea un mare impact asupra unei mari varietati de scenarii, cel putin in ceea ce priveste suportul App-V / Windows XP Mode. Fara a mentiona suportul Windows Phone 7/7.5/8 Emulator ", a delcarat Robert McLaws, de la site-ul Windows-Now.com.

Si, ca o recunoastere pentru mediul online din ziua de azi, Redmond-ul a scris linii de cod care fac trimitere catre un magazin de aplicatii, la care se adauga abilitatea de a debloca anumite functii individuale in cadrul sistemului.

"Desi inca nu exista semne clare legate de planurile Windows, licentierea per-functie va fi la ordinea zilei. Drept urmare, toti userii vor putea descarca o singura editie, de baza, la care pot cumpara, pe parcurs, diverse functii si servicii, dupa dorintele lor", este de parere Gincalo Ribeiro, de la publicatia Redmond Pie.

Alte functii suplimentare descoperite de Redmond Pie includ suport pentru serviciul SMS (Short Message Service) si geo-locare. Potrivit lui Ribeiro, aceasta este o noua dovada ca Microsoft vrea, cu Windows 8 sa obtina o cota din piata device-urilor mobile oferind, de exemplu, posesorilor de tablete, posibilitatea de a face apeluri telefonice sau de a trimite SMS-uri.


Urmatoarea generatie de Windows va veni cu o noua baza de programare si va oferi programatorilor libertatea de a face aplicatii cu aceleasi tehnici folosite la programele web. Microsoft numeste acest nou serviciu "softuri personalizate".

Este o miscare inteleapta pentru gigantul IT, avand in vedere ca vanzarile de Windows contribuie decisiv la bugetul companiei. Iar succesul Windows depinde mult de gama variata de programe care folosesc interfetele programului.

Aplicatiile personalizate folosesc o interfata mai sofisticata: un motor de browser. Acum stim de ce Microsoft a fost atat de agresiv in promovarea browserului IE9 anul trecut.
De ce aceasta masura? Exista un motiv foarte bun: procesoarele ARM.

Astazi, aceste procesoare, produse de companii precum Qualcomm, Texas Instruments, Nvidia, Samsung, Apple si Freescale, sunt folosite de obicei pe sistemele mobile. Numarul lor creste rapid, iar Windows 8 este proiectat sa ruleze si pe acest gen de procesoare.

Windows a rulat si pe alte procesoare in afara celor de la Intel si AMD: Itanium, MIPS, Alpha si PowerPC. Desi aceste versiuni au fost abandonate de-a lungul istoriei, Microsoft a adaptat codul Windows astfel incat acesta sa fie independent fata de tipul de CPU folosit.


Nokia dezvaluie N9 - primul smarphone bazat pe MeeGo

Nokia a dezvaluit primul smartphone din lume care va rula pe sistemul de operare MeeGo, versiunea mobila a platformei Linux.

Prezentat in cadrul evenimentului Nokia Connection 2011, care a avut loc la Singapore, terminalul high-end pariaza pe trei caracateristici pe care finlandezii le-au considerat esentiale la un smartphone: interfata functionala si intuitiva, design industrial unic si o platforma robusta, care sa permita dezvoltarea faciala a software-ului, informeaza The Next Web


Device-ul are ecran curbat AMOLED de 3.9 inci si este proiectat sa fie usor de folosit cu o singura mana. Userii pot face usor trecerea intre o fereastra de notificare, un ecran de start si o fereastra cu aplicatii deschise.

Desi foloseste un sistem de operare diferit de Symbian, care va fi trecut pe linie moarta, si Windows Phone, care va fi utilizat in viitor, N9 are abilitatea de a rula aplicatii pentru QT, un mediu de lucru care a fost introdus pe mai mult de 100 milioane de sisteme la nivel mondial.

N9 este capabil de captura video de inalta rezolutie si are o camera foto de 8MP cu lentile Carl Zeiss, pentru lucru eficient in lumina slaba. Handset-ul mai vine echipat si cu Nokia Maps, cu navigare gratuita turn-by-turn prin voce si abilitati NFC.


Corpul aparatului este construit dintr-o singura piesa de policarbonat. Smartphone-ul va fi disponibil in trei culori: negru, turcoaz si roz si doua versiuni de capacitate de stocare: 16GB si 64GB.

Detaliile importante precum pretul si data oficiala de lansare vor fi date publicitatii mai tarziu.