joi, 23 februarie 2012

Anonymous a spart site-ul Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere

În această dimineaţă, gruparea Anonymous a postat pe contul de twitter un mesaj prin care anunţa că va sparge site-ul românesc ancmrr.ro. La această oră, pagina Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere nu poate fi accesat.

Gruparea Anonimous a postat pe pagina de start a site-ului mesajul: "WWW.ANONOPS.RO cheers from lulzcart (<3 crediblethreat)".
Site-ul ANRE, spart de o grupare care se recomandă Anonymous România, nu funcţionează nici azi

Site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) compromis marţi în urma unui atac informatic revendicat de către grupul de hackeri #antisecRO, parte a mişcării Anonymous, nu poate fi accesat nici în prezent.

Grupul de hackeri #antisecRO au mai atacat şi spart şi alte site-uri în ultimele săptămâni precum site-ul Fondului Român de Dezvoltare Socială (FRDS) şi site-urile Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului Giurgiu şi ale Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei, însă acestea au fost repuse în funcţiune.

marți, 14 februarie 2012

G Data: Sfantul Valentin devine "sfantul" Spam

Infractorii informatici profita de ziua de Sfantul Valentin si trimit mesaje spam in masa prin care atrag utilizatorii de internet in fel de fel de capcane. Vedeti in continuare cum va puteti feri de ..."sfantul" Spam, intr-un ghid (pentru incepatori in ale calculatoarelor), publicat de G Data.
  • E-mail-urile primite de la expeditori necunoscuti ar trebui sterse necitite. Atasamentele gen carduri de felicitare, videoclipuri sau link-uri nu ar trebui accesate;
  • Sistemul de operare instalat, browser-ul si solutia de securitate ar trebui sa fie mentinute actualizate. Update-urile de program ar trebui instalate imediat pentru a acoperi vulnerabilitatile existente;
  • O solutie de securitate cuprinzatoare ce monitorizeaza constant traficul HTTP ar trebui sa fie instalata pe computer. PC-urile sunt astfel protejate eficient prin drive-by downloads. Un filtru antispam care sa protejeze impotriva e-mailurilor nedorite este deasemenea necesar;
Atentie la limba din mesaje!

  • Limba folosita intr-un e-mail poate denunta deasemenea, o frauda. Este improbabil ca un prieten sa ne trimita un mesaj intr-o alta limba decat limba materna.
  • Greselile de exprimare si punctuatie sunt adesea un semn ca aceste mesaje sunt spam-uri;
  • Escrocii online se folosesc de increderea utilizatorilor. Chiar daca mesajele sunt primite de la prieteni pe retelele sociale, nu ar trebui accesate cu neglijenta. URL-urile prescurtate pot fi verificate pe site-uri de sevicii gen http://longurl.org/.
  • Exemplu de spam de Valentin's Day:

duminică, 22 ianuarie 2012

O nouă religie uimeşte lumea. Care este Dumnezeul piraţilor Internetului

Unii oameni s-or fi crucit zilele trecute după ce statul suedez a decis să oficializeze religia Kopimismului. Practicile celor ce cred cu sfinţenie în partajarea şi copierea datelor de tot felul s-au transformat astfel în cult, potrivit legii. Însă nu despre Dumnezeu e vorba aici. Ce contează este accesul nestingherit la informaţie, spune preşedintele board-ului Bisericii, Gustav Nipe.

Autorităţile suedeze au oficializat recent religia Kopimistă, cultul activiştilor care susţin dreptul de a partaja şi de a copia informaţii. Piraţii Internetului au primit astfel un soi de recunoaştere oficială.

Trebuie spus că ţara nordică nu este una religioasă. De fapt, doar 17% dintre cetăţeni consideră că religia e o parte importantă a vieţii lor, potrivit unui sondaj Gallup din 2010. Suedia este în ultima vreme cunoscută pentru altceva: activismul tinerilor împotriva reglementării Internetului şi împotriva îngrădirii accesului la informaţie, fie ea protejată de copyright sau nu.
În Suedia a apărut unul dintre cele mai importante site-uri de torente, Pirate Bay, şi tot în Suedia, în mod direct legat de site-ul cu pricina, a apărut Partidul Piraţilor, prima grupare politică a celor care cred în libertatea totală a Internetului şi în moartea definitivă a legilor dreptului de autor.

Şi totuşi, de ce o religie?
Preşedintele board-ului Bisericii Misionare a Kopimismului este tânărul student Gustav Nipe, membru al Partidului Piraţilor. El explică foarte pragmatic că scopul a fost acela de a obţine un statut oficial.  "Ne-am dat seama că trebuie să ducem această activitate un pas mai departe, că trebuie să cerem o recunoaştere oficială din partea statului".
Nipe este co-fondator al Bisericii, alături de "liderul spiritual" Isak Gerson, un student la filosofie. Kopimiştii au fost nevoiţi să aplice de trei ori pentru a obţine statutul de religie oficial recunoscută.
Preşedintele board-ului  Bisericii asigură că nu banii sunt grija lor. "Acum avem acces la fonduri, dar nu am apelat la această disponibilitate. Scopul nu este de a obţine bani, ci de a fi recunoscuţi ca religie oficială în Suedia. Dacă suntem recunoscuţi de către autorităţi, vom primi mai mult respect", explică Nipe. "Sperăm că, acum, membrii organizaţiei nu se vor mai simţi ameninţaţi de stat, de procurori", adaugă el.
Procurorii pot fi o problemă. Site-ul Pirate Bay este ţintă predilectă a autorităţilor şi a companiilor care îşi protejează produsele piratate pe Internet. Ceea ce conduce la o întrebare firească:  Cum răspund kopimiştii la acuzaţiile de furt?
"Asta e o aiureală", răspunde rapid Nipe, şi din ton pare evident că a mai răspuns la multe astfel de întrebări. "Nu poţi fura informaţia. Informaţia poate fi duplicată, dar nu furată. Aceasta este propaganda industriei deţinătoare de drepturi de autor, care doreşte să câştige mai mulţi bani", spune el. 

În acest moment, cel mai nou cult din lume nu duce lipsă de adepţi, iar Nipe se gândeşte că numărul ar putea creşte: "Aveam 3.000 de membri înainte de a fi oficializaţi. După momentul anunţului, site-ul nostru a fost covârşit de vizitatori". Kopimiştii, în noua lor capacitate, vor acum să poarte un dialog cu autorităţile statului suedez. "În plus, vrem să facem în aşa fel încât oamenii să se poată căsători în această Biserica", explică preşedintele organizaţiei.

Principala problemă a kopimiştilor este acum intensificarea luptei antipiraterie. "În Suedia şi alte ţări occidentale, încearcă să închidă accesul la informaţie, vor să ofere mai multă putere celui care deţine drepturile de autor, vor să introducă mai multă monitorizare, pentru a urmări traficul, să urmărească ce fac cetăţenii pe internet şi ce anume comunică ei. Noi, cei din Vest, am criticat statele comuniste pentru că blocau accesul la informaţie. Iată că istoria se repetă", concluzionează Nipe.

Şi, până la urmă, care este Dumnezeul Bisericii Kopimismului? Gustav Nipe nu menţionează nicio zeitate, dar adoptă un ton pe jumătate mistic pentru a explica: "Credem că informaţia e sfântă, prin urmare, replicarea informaţiei este sfântă. În asta credem. Informaţia este mai importantă decât carnea şi oasele. Supravieţuieşte timpului, poate trece dincolo de graniţe".

 


luni, 9 ianuarie 2012

Hackerii Anonymous au atacat oficiali NATO

Adresele de e-mail şi parolele unor oficiali britanici, americani şi din cadrul NATO au fost postate pe Internet în urma unui atac informatic împotriva site-ului agenţiei Stratfor.


Grupul de hackeri Anonymous a afirmat pe Twitter că a furat în ziua de Crăciun o serie de adrese şi date ale cardurilor bancare provenind de la membri ai Stratfor, a precizat cotidianul britanic The Guardian.
Potrivit analizelor efectuate pentru The Guardian de John Bumgarner, expert în sercuritate informatică la US Cyber Consequences Unit, un centru de cercetare cu sediul la Washington, au fost furate informaţii cu privire la oficiali din cadrul serviciilor britanice de informaţii şi la personal militar american.
În ceea ce priveşte Statele Unite, au fost publicate informaţii referitoare la 173 de persoane care au servit în Afganistan, precum şi date personale despre fostul vicepreşedinte Dan Quayle şi fostul secretar de Stat Henry Kissinger.
Circa 221 de oficiali militari britanici şi 242 de membri ai NATO au fost victimele acestui demers, precum şi consilieri ai Joint Intelligence Organisation, un organism care se ocupă de informaţiile sensibile pentru premierul britanic David Cameron, potrivit analizei lui Bumgarner.
Aproximativ 19.000 de adrese electronice aparţinând personalului militar american au fost divulgate.
Agenţia Stratfor, cu sediul în Texas, este specializată în probleme de securitate şi politică externă.
Hackerii au declarat că au putut obţine informaţiile parţial deoarece Stratfor nu le-a criptat, a adăugat cotidianul.