După ce a lansat maneaua “Sunt sclava inimii mele” şi a fost protagonista unui videoclip al solistei de muzică etno Luminiţa Ţicelanu, Magda Ciumac pregăteşte o nouă surpriză pentru admiratorii săi.
Săptămâna viitoare, vedeta OTV va de-buta în mod oficial în cariera sa de cântăreaţă cu o serie de concerte pe Litoral. O va iniţia în lumea spectacolelor live manelistul Nicolae Guţă. Şi, ca să-şi încălzească vocea, Magda a început să înre-gistreze în studio trei melodii cu care să îşi încânte fanii. Doar nu se face să se prezinte în faţa publicului cu o singură piesă!
După colaborarea neaşteptată cu Nicolae Guţă, Magda Ciumac a prins curaj. Astfel, încurajată atât de manelist, cât şi de cei care au experienţă în lumea artistică, vedeta OTV vrea să cânte pe scenă, în faţa celor care o îndrăgesc.
Pentru că, până în momentul de faţă, repertoriul său cuprinde doar o melodie, maneaua “Sunt sclava inimii mele”, cântată împreună cu Guţă, Magda are planuri mari. Şi-a propus să înregistreze încă trei piese, cu care să se prezinte la primul său concert.
Magda spune că s-a obişnuit să se afle în centrul atenţiei şi crede că nu va avea trac în faţa publicului. “Vreau să mă apuc de treabă. Poate că o să fie puţin mai greu la început, dar sunt convinsă că o să reuşesc. Toată lumea mă susţine şi nu cred că o să am emoţii pe scenă”, spune Magda, încrezătoare în talentul său. Deşi conştientă că în următoarele zile nu va reuşi să doarmă decât vreo două-trei ore, Magda nu se plânge.
“Noaptea o să fiu la OTV, iar ziua în studioul de înregistrări. După ce termin treaba la studio va trebui să învăţ cântecele la perfecţie pentru că vreau ca debutul meu să fie un succes”, se ambiţionează vedeta.Magda nu va pleca singură la mare. Ea va fi însoţită de cel mai straşnic bodyguard. Acesta este chiar fratele său mai mic, Paul. De când sora lui a devenit vedetă, Paul s-a mutat în Bucureşti şi o însoţeşte aproape peste tot. El este student şi visează la o carieră în economie.
Apare pe un album cu manele
Pentru a face faţă unui spectacol live, vedeta OTV i-a cerut ajutorul manelistului Nek, cel care i-a compus şi prima piesă din cariera sa de cântăreaţă. “Pe Magda o prind melodiile de dragoste pentru că este o fată tânără şi foarte curtată de bărbaţi. Dar o să îi scriu şi una despre duşmani, pentru că din păcate sunt unii care îi vor răul”, ne-a spus Nek, cel care compune toate hiturile lui Nicolae Guţă. Prima piesă a Magdei, “Sunt sclava inimii mele”, intens difuzată la OTV, se bucură de un foarte mare succes.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu