miercuri, 15 aprilie 2009

Mită de 290.000 de lei

De ce le-a fost frică oficialilor FRF n-au scăpat. După percheziţia de ieri, de la Casa Fotbalului, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, iar ieri Tribunalul Argeş a dispus arestarea lui pentru 29 de zile. El este acuzat că a luat mită de la Cornel Penescu pentru delegarea unor arbitri preferaţi. De asemenea, patronul lui FC Argeş a fost reţinut pentru aceeaşi perioadă.

Gheorghe Constantin, şeful arbitrilor, este acuzat că a luat bani de la Cornel Penescu. Ambii sunt arestaţi pentru 29 de zile

După ce Cornel Penescu a fost reţinut ieri în arestul Poliţiei Piteşti, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a decis ca şi ceilalţi inculpaţi în cazuri de dare şi luare de mită să fie cercetaţi penal. Printre ei, chiar preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, pentru care mulţi oameni de fotbal ar fi băgat mâna în foc că nu ar putea fi un om “pătat”.

Penescu a dat 54.000 $ unor «fluieraşi»

DNA a remis ieri un comunicat prin care explică ce anume a dus la cercetarea în stare de arest a celor doi oameni de fotbal, dar şi a altor doi inculpaţi în acest caz: Ilie Liviu Făcăleaţă şi Dan Cristian Libertatu. “Inculpatul Penescu Gheorghe Cornel a remis direct, în două tranşe, suma de 290.000 RON inculpatului Constantin Gheorghe, pentru ca acesta, în calitate de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor în cadrul Federaţiei Române de Fotbal, să delege arbitri agreaţi de primul inculpat la meciurile disputate de Fotbal Club Argeş în sezonul 2008–2009 şi pentru a promova în lotul A un arbitru protejat de inculpatul Penescu Gheorghe Cornel”, se arată în comunicat. De asemenea, Penescu ar mai fi dat şi alte sume de bani unor arbitri şi unor observatori:
“În perioada octombrie – decembrie 2008, inculpatul Penescu Gheorghe Cornel a remis suma totală de 54.000 USD mai multor arbitri din Liga I de fotbal pentru a beneficia de arbitraje favorabile în meciurile pe care le disputa Fotbal Club Argeş Piteşti şi, de asemenea, suma de 3.000 de euro unui observator federal delegat la unul din meciurile disputate de Fotbal Club Argeş”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu