vineri, 8 ianuarie 2010

CES: ecosistemul NVIDIA 3D Vision si YouTube 3D

NVIDIA mizeaza puternic pe cartea 3D in 2010, iar prezenta companiei la targul CES nu face decat sa sublinieze increderea pe care NVIDIA o are in viitorul divertismentului digital 3D.

Ceea ce ne-a atras cu adevarat atentia in comunicatul NVIDIA este afirmatia urmatoare:

"In premiera mondiala, [NVIDIA ofera in standul de la CES] o demonstratie YouTube 3D, ce ruleaza pe un player special Adobe Flash. Continutul poate fi vizionat 3D cu ochelarii activi NVIDIA 3D Vision, deci in toate culorile originale." Un astfel de pas ar revolutiona cu adevarat streaming-ul video pe Internet, iar un parteneriat NVIDIA - YouTube nu ar face altceva decat sa sporeasca si mai mult popularitatea producatorului de chip-uri grafice.

In alta ordine de idei, standul NVIDIA de la CES 2010 ofera o gama foarte variata de programe si demonstratii 3D.

Standul NVIDIA de la CES 2010 este dotat cu:
- desktop PC-uri conectate la cele mai noi monitoare LCD 1080p cu tehnologie 120Hz, 3D Vision-Ready produse de Acer, Alienware si altii.
- Notebook-uri 3D-Vision-ready echipate cu panouri de 120Hz cu capacitati 3D.
- NVIDIA 3D Vision Surround, prima solutie 3D stereo din lume destinata segmentului consumer, ce permite utilizatorilor sa ruleze jocuri 3D pe 3 monitoare HD pentru o experienta de gaming asemanatoare cu experienta IMAX!
- Noile playere software Blu-ray 3D - Arsoft TotalMedia Theatre 3 si Cyberlink PowerDVD Ultra
- Material Blu-ray 3D, incluzand trailerele 3D Toy Story 3, A Christmas Carol, Alice in Wonderland si altele.
- Cele mai noi jocuri PC in rezolutie 1080p stereoscopic 3D: James Cameron's Avatar: The Game, Batman: Arkham Asylum, Dark Void, Just Cause 2, Need for Speed: Shift si altele.

Asteptam in continuare un eventual anunt oficial al seriei de chip-uri NVIDIA GeForce 300, a caror lansare este aparent programata pentru luna martie a acestui an.

Sursa: NVIDIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu