Dacă vă întrebaţi care este cel mai rapid browser, însă nu aţi avut timp să testaţi cele mai recente versiuni ale Internet Explorer, Firefox, Chrome şi Opera, iată ce spun ultimele teste realizate de către cei de la Lifehacker.com.
De menţionat că testul presupune evaluarea timpului de pornire a browser-ului, încărcarea tab-urilor, JavaScript, DOM/CSS, utilizarea memoriei cu extensii şi fără extensii.
Aşadar, acestea sunt rezultatele:
Pornirea browser-ului - Câştigător: Opera 11
Spre suprinderea tuturor Internet Explorer nu se află pe prima poziţie din acest punct de vedere, asta deşi deţine elemente integrate în Windows. Lifehacker precizează însă că toate browserele se încarcă destul de rapid dacă au mai fost deschise şi închise ulterior.
Încărcarea Tab-urilor - Câştigător: Chrome 10 (Stable)
Fiecărui browser i-au fost deschise nouă file, şi anume: Google, YouTube, Lifehacker, Gizmodo şi site-ul fiecărui soft de navigare. Câştigătorul este Chrome 10 Stable reuşind să devanseze Chrome 11 Dev cu 2 secunde.
Java Script - Căştigător: Chrome 11 (Dev)
Nu este o supriză foarte mare, ţinând cont de ultimul test realizat. Firefox 4 şi Opera 11 sunt la egalitate, în timp ce Internet Explorer se plasează pe ultimul loc.
DOM/CSS - Căştigător: Opera 11
Câştigătorul acestei categorii este Opera 11, în timp ce Internet Explorer se menţine pe ultima poziţie. Totuşi, să nu uităm că predecesorii IE9 nu au reuşit în trecut să treacă acest test.
Resurse de memorie (Fara extensii) - Căştigători: Chrome Dev şi Opera 11
Deschiderea simplă a celor două browsere utilizează cele mai puţine resurse ale memoriei. După încărcarea a nouă tab-uri, Chrome Dev şi Opera 11 continuă să fie primele două clasate.
Resurse de memorie (Cu 5 extensii) - Căştigători: Opera 11 şi Firefox 4
Potrivit Lifehacker, Firefox s-a descurcat cel mai bine cu cele cinci extensii şi nouă tab-uri deschise. Următorul clasat este Opera 11, în timp ce Chrome Dev se află pe ultimul loc.
Iată cum arată per total rezultatele finale în urma testelor:
1. Opera: 80%
2. Chrome 10 (Stable): 76%
3. Chrome 11 (Dev): 68%
4. Firefox 4: 60%
5. Internet Explorer 9: 24%
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu