duminică, 7 martie 2010

Atenţie, cetăţeni turmentaţi! - avertizează câteva indicatoare de circulaţie, în Arad


Pe marginea mai multor drumuri din oraşul arădean Pecica, în zone din apropierea unor baruri şi restaurante, autorităţile locale au amplasat indicatoare de circulaţie cu mesajul "Cetăţeni turmentaţi", avertizând astfel şoferii că le pot apărea în cale persoane aflate sub influenţa alcoolului.


Ineditele semnele de circulaţie sunt sub formă triunghiulară şi înfăţişează o persoană târâindu-se cu o sticlă într-o mână, sub care este scris mesajul "Cetăţeni turmentaţi". Cele zece semne de circulaţie de acest fel din Pecica respectă elementele unei avertizări rutiere şi au fost montate în apropierea unităţilor în care se servesc băuturi alcoolice.

Primarul oraşului Pecica, Petru Antal, a declarat că ideea i-a venit după ce a vizitat o localitate din Germania unde erau amplasate astfel de indicatoare. "În ultima vreme, pe raza oraşului Pecica am avut câteva accidente de circulaţie care s-au soldat, în unele cazuri, chiar şi cu persoane decedate. Ne-am gândit la diferite variante prin care putem stopa acest fenomen şi am stabilit ca primul pas să fie montarea acestor semne de circulaţie. Eu, ca şi conducător auto, încerc să devin mai atent, gândindu-mă că în acea zonă se află un local, un bar", a declarat Petru Antal, primarul oraşului Pecica. Întrebat dacă, având în vedere că oraşul se află aproape de graniţa cu Ungaria, nu ar fi fost bine ca inscripţia să fie bilingvă, primarul a răspuns: "Cetăţeanul turmentat, culcat la pământ, este foarte expresiv, astfel că nu s-ar impune ca aceste semne de circulaţie să fie bilingve".

O parte dintre locuitorii oraşului spun după montarea indicatoarelor cu mesajul "Cetăţeni turmentaţi" au început să se facă multe glume pe acest subiect. "Lumea se distrează cum ies oamenii în patru labe din birturi. Avem şi noi ceva ieşit din comun. Măcar aceste table, dacă nu altceva. Cred că numai la noi este aşa ceva", a spus o localnică din Pecica. Un şofer a spus că prezenţa acestor indicatoare este ciudată şi că, în opinia sa, nu are niciun efect. "Când văd semne din astea în România mă doare capul. Au fost puse degeaba", a spus un şofer din Pecica.

Oraşul Pecica este situat pe DN 7 Arad - Nădlac, la aproximativ 20 de kilometri de graniţa cu Ungaria, fiind tranzitat de cei care folosesc punctul de trecere a frontierei Nădlac.

Asus lanseaza Eee Box cu USB 3.0

Cu ocazia expozitiei de profil CeBIT compania Asus a mai prezentat un model foarte interesant de calculator de tip All in One si spunem foarte interesant pentru ca are o dimensiune foarte mica si caracteristici tehnice corespunzatoare unui calculator “mare”.



EeeBox EB1501U este construit in jurul tehnologiei Nvidia ION – care-i asigura performante grafice destul de bune pentru dimensiunea sa, si ceea ce-l face remarcat este suportul pentru USB 3.0, iar in configuratia sa putem sa mentionam: hard-disc de 320 de GB, DVD-Writer, Wireless LAN 802.11b/g/n si procesor Intel ATOM 330 (dual-nucleu).

Conturile World of Warcraft amenintate de un troian ce intruchipeaza Wowmatrix

BitDefender a identificat un nou troian care este folosit pentru a fura valorile virtuale din conturile jucatorilor de World of Warcraft care sunt protejati prin sistemul de autentificare Blizzard Battle.net, sistem despre care se credea ca este foarte sigur.



Sistemul de autentificare este un dispozitiv electronic de securizare care genereaza un numar de autentificare unic (o insiruire de 6 numere) care este folosit impreuna cu username-ul si parola pentru a accesa contul utilizatorului. Sirul este legat matematic cu un numar serial unic desemnat fiecarui sistem de autentificare astfel incat serverele Battle.net pot verifica daca un anumit cod a fost emis de catre un anumit generator.

Aceasta metoda trebuia sa fie mai sigura decat autentificarea pe baza de parola, deoarece cel care ataca are nevoie atat de combinatia username-parola cat si de un token valid pentru a se loga si bineinteles, token-ul era accesibil numai persoanei care detine generatorul de numere.

In cele din urma, s-a gasit un mod de a fura si folosi acest numar si este foarte simplu prin convingerea utilizatorilor de World of Warcraft sa instaleze o copie Wowmatrix care vine cu un troian (Wowmatrix este un instrument de actualizare automat popular pentru extensii World of Warcraft).

Odata instalat, Trojan.PWS.WOW.NGT modifica imaginea din memorie a executabilului jocului World of Warcraft si fura un token valid care este trimis catre serverul controlat de atacator impreuna cu informatia despre calculatorul victimei. Fisierul executabil al jocului este modificat inainte de a incerca sa se conecteze folosind tokenul.

Atacatorul este acum in posesia unui numar activ si nefolosit de care se va folosi pentru conectare si prin intermediul caruia poate curata contul victimei de bunurile virtuale, prin simpla metoda de vanzare a acestora si prin trimiterea lor catre contul controlat de atacator sub forma de “cadou” de la un jucator la altul.

"Nu numai comunitatea jucatorilor de World of Warcraft este in pericol, dar si alti utilizatori, deoarece exista multe alte metode de autentificare. Putem fi martorii unui potentiale actiuni mai mari” a spus Viorel Canja, Head of BitDefender Labs.

sâmbătă, 6 martie 2010

Hackerii români au speriat SUA


Hackerii români sunt spaima americanilor. Doar în ultimul an şi jumătate, peste 100 de români au fost arestaţi, în cadrul unor acţiuni comune ale autorităţilor de la Bucureşti şi Washington, se arată într-un comunicat al FBI. Directorul FBI, Robert Mueller a precizat că această campanie de arestări a început după ce mai multe companii americane au ameninţat că vor rupe orice legătură cu România din cauza atacurilor hackerilor.


În Statele Unite, românii sunt vestiţi ca fiind buni informaticieni. Doar că, de multe ori, îşi folosesc talentul pentru a comite infracţiuni pe Internet. Băncile sunt ţintele lor favorite. Directorul FBI, Robert Mueller a explicat cum operează hackerii români, într-o conferinţă de presă la San Francisco.

"Atacatorii au intrat în sistemul criptat şi au furat numere de conturi şi coduri PIN. Au realizat peste 400 de carduri bancare false şi au recrutat sute de persoane din întreaga lume. În doar 24 de ore, în aproape 280 de oraşe, au reuşit să fure aproximativ 10 milioane de dolari", spune directorul FBI, Robert S. Mueller.

În mai anul trecut, 20 de români au fost puşi sub acuzare în Statele Unite pentru furt de identitate, furt de date confidenţiale şi infracţiuni cu carduri bancare. Suspecţii făceau parte dintr-o reţea internaţională şi au fost depistaţi cu ajutorul poliţiştilor români.

"Am colaborat şi cu Poliţia Română pentru a aresta peste 100 de cyber-infractori români, în ultimele 18 luni. Acum patru ani, mai multe companii americane au ameninţat că vor înceta orice legătură cu România, din cauza criminalităţii informatice din această ţară", a declarat Mueller.

În aprilie 2008, un alt hacker celebru din România a fost arestat. Vlăduţ, aşa cum era cunoscut pe Internet, a păgubit site-ul de licitaţii online eBay cu două milioane de dolari. În 1999, mai mulţi hackeri români s-au aliat cu o organizatie similara rusească într-un demers numit "Războiul de pe Internet" şi au spart în doar doua luni 21 de servere guvernamentale, printre care cel al Ministerului Finanţelor din Statele Unite, al Serviciilor Financiare, al Armatei şi al Bazelor Naval-Aeriene.

vineri, 5 martie 2010

Freestyle 2010



Cast:

Chris Wilson ... Police Community Support Officer
Suzann McLean ... Hyacinth Marchant
Lucy Stanhope ... Ondene Marchant
Arinze Kene ... Leon Chambers
Wolfgang Mwanje ... Freestyler

joi, 4 martie 2010

Assassin's Creed 2 Key Code GenKey Serial KeyGen


77PL-HP47-XBVK-S7GF GSAX-PFH7-PWY2-YNW8 GBFS-G33L-JY5E-DBYB 7475-ZV5Z-DM4R-3SQ7 2FJE-SE36-26RH-U48N

Skype acum si pe telefoanele mobile cu Symbian

Skype a lansat prima versiune a celebrului client de comunicare pentru telefoanele mobile care functioneaza cu sistemul de operare Symbian – in general Nokia.



Aplicatia, care poate fi cumparata deja din magazinul online al celor de la Nokia Ovi Store – permite detinatorilor de telefoane Nokia sa foloseasca Skype pe orice terminal dotat cu WiFi, GPRS, EDGE sau 3G.

Jo Harlow, purtatorul de cunvant al celor de la Nokia spune ca prima versiune de Skype pentru telefoanele mobile ruleaza pe orice smartphone Nokia care utilizeaza Symbian ^1.

“In acest moment inregistram in jur de 1,5 milioane de download-uri pe zi din magazinul online Ovi, insa credeam ca Skype pentru telefoanele inteligente Nokia poate dubla aceasta cifra”, mai spune purtatorul de cuvant intr-un comunicat oficial al companiei.

De asemenea, este de asteptat ca Skype sa lanseze versiunea pentru telefoanele mobile si pentru alti producatori, cum ar fi Sony Ericsson.

Deocamdata, primul Skype pentru Symbian este compatibil cu urmatoarele smartphone-uri Nokia:

- N97
- N97 mini X6
- 5800 XpressMusic 5530
- E71
- E90
- E63
- E66
- E51
- N96
- N95
- N95 8Gb
- N85
- N82
- N81
- N81 8 Gb
- N79
- N78
- 6220 Classic
- 6210 Navigator
- 5320

Vulnerabilitate Windows, hackerii pandesc

Daca folositi sisteme de operare precum Windows XP sau Windows 2000, stirea urmatoare va este adresata direct. Microsoft a confirmat la inceputul saptamanii o vulnerabilitate in Internet Explorer care poate permite unui hacker sa controleze un computer care foloseste un browser web Microsoft.



Microsoft sfatuieste utilizatorii de Windows XP sa nu apese tasta F1 atunci cand un site o cere, ca reactie la descoperirea unei brese de securitate pe care hackerii ar putea-o exploata pentru a prelua controlul de la distanta asupra unui computer ce ruleaza Internet Explorer.



Intr-un buletin special de securitate emis luni seara, Microsoft a confirmat prezenta unui bug nereparat, descoperit de un programator polonez vinerea trecuta.

"Daca un site web rau-voitor afiseaza un mesaj in care incurajeaza untilizatorul sa apese tasta F1, va fi rulat un cod ce poate afecta securitatea computerului respectiv", apare in comunicat.
Windows 2000, Windows XP and Windows Server 2003 sunt afectate direct de acest bug conform Microsoft, si orice varianta de Internet Explorer instalata pe aceste sisteme de operare poate fi folosita de atacatori.
Pana la aparitia unui patch de securitate, utilizatorii trebuie sa avite sa apese tasta f1 daca un site le-o cere, mai titreaza comunicatul.

Sursa: Hit.ro

duminică, 28 februarie 2010

Românul Ion Bârlădeanu s-a împrietenit Angelina Jolie!

Ion Barlădeanu (64 de ani), romanul devenit celebru după ce a expus colaje fotografice originale in intreaga lume, uimeşte din nou. Fost boschetar (a trăit printre gunoaie şi a lucrat ca gropar), Barlădeanu s-a intalnit vineri seară, la Paris, cu prilejul expoziţiei sale din capitala Franţei, cu celebra actriţă Angelina Jolie, care a vrut neapărat să-l cunoască.

Personajul principal al documentarului “Lumea văzută de Ion B”, o producţie HBO România şi Alexander Nanau Production, Ion Bârlădeanu a făcut senzaţie pe întregul mapamond, descoperindu- şi foarte târziu talentul pentru realizarea unor colaje fotografice ironice la adresa fostului şi actualului regim politic din România.

Ion Bârlădeanu s-a simţit foarte bine în compania Angelinei Jolie  şi i-a explicat divei viziunea lui despre artă şi filme

Pe vremea când stătea printre gunoaie, Bârlădeanu nici nu şi-ar fi  închipuit că va discuta vreodată cu celebra Angelina JolieDupă ce a trăit ani buni în mizeria cea mai cruntă, Bârlădeanu, născut la Zapodeni (judeţul Vaslui), a valorificat pozele decupate de-a lungul timpului, inspirându- se după ele în creaţiile sale. Românul se află în aceste zile la Paris, pentru a-şi expune colajele la expoziţia organizată de galeria H’Art Bucureşti şi de galeria Anne de Villepoix Paris. Deschiderea oficială a expoziţiei a avut loc ieri.

Prin intermediul regizorului Alexander Nanau, Angelina Jolie, marea vedetă de la Hollywood, a aflat vineri extraordinara poveste a lui Ion Bârlădeanu, actriţa întâlnindu-se personal cu artistul român. Cei doi au stat de vorbă vreme de două ore despre artă şi filme şi au făcut câteva poze împreună.

Conform comunicatului de presă emis de organizatori, Angelina Jolie şi-a exprimat admiraţia sinceră faţă de artist şi dorinţa de a păstra legătura cu acesta. La Paris, iubita lui Brad Pitt lucrează la un nou proiect cinematografic.

Lucrările lui Bârlădeanu abordează teme politice sensibile pentru  români, cum ar fi dictatura lui Ceauşescu

«Parcă se cunoşteau de o viaţă»

Unul dintre curatorii galeriei de artă pariziană Anne de Villepoix, martor la întâlnirea frumoasei actriţe cu Ion Bârlădeanu, a povestit pentru Libertatea detalii impresionante din convorbirea românului cu diva.

Artistul român a petrecut două ore de neuitat, la Paris, cu iubita  lui Brad Pitt

“Parcă se cunoşteau de o viaţă. Au râs şi au vorbit. Ion nu era deloc timorat şi vorbea întruna. Angelina a fost cu adevărat impresionată de povestea de viaţă a lui Bârlădeanu şi de modul în care a evoluat. El i-a spus la un moment dat că a văzut-o în multe ziare şi că, într-o zi, chiar a decupat- o dintr-o pagină, la fel cum a făcut cu multe alte frumuseţi”, ne-a spus Cecile M., angajata galeriei de artă.

Gran Turismo 5, imagini noi din joc

Polyphony Digital si Sony Computer Entertainment au oferit noi imagini cu un detaliu absolut incredibil din mult-asteptatul simulator auto Gran Turismo 5 pentru PlayStation 3.

Data de lansare nu este inca stabilita, dar Gran Turismo 5 este asteptat in Europa in toamna lui 2010. Producatorii au declarat ca in acest moment jocul este terminat in proportie de 90 la suta.

joi, 25 februarie 2010

Malibu Shark Attack (2009)

An underwater earthquake generates a tsunami that strikes Malibu, bringing a hunting pack of prehistoric-looking goblin sharks to the surface. Although the beach is evacuated before the big wave strikes, a group of lifeguards and a crew of construction workers are stranded in the high water and have to fight the sharks to get to dry land.

joi, 18 februarie 2010

Invita-l la nunta!

Percy Jackson & the Olympians: The Lightning Thief (2010)

It’s the 21st century, but the gods of Mount Olympus and assorted monsters have walked out of the pages of high school student Percy Jackson’s Greek mythology texts and into his life. And they’re not happy: Zeus’ lightning bolt has been stolen, and Percy is the prime suspect. Even more troubling is the sudden disappearance of Percy’s mother. As Percy finds himself caught between angry and battling gods, he and his friends embark on a cross-country adventure to catch the true lightning thief, save Percy’s mom, and unravel a mystery more powerful than the gods themselves.

miercuri, 17 februarie 2010

AMD Opteron cu 12 nuclee de vanzare inainte de lansarea oficiala

De ceva vreme incoace s-au auzit zvonuri legate de un “iminent” procesor de la AMD, din seria Opteron (destinata serverelor) care are nu mai putin de 12 nuclee de procesare, insa nimic oficial pana in prezent.

Iata ca un comerciant a hotarat ca nu mai e cazul sa astepte vreo lansare oficiala din partea firmei producatoare si a inceput sa comercializeze aceste procesoare cu putin inainte de data urmarita de catre AMD – in cursul primului trimestru al acestu an.

Denumit si Magny Cours, acest procesor este construit in procesul tehnologic de 45nm si integreaza arhitectura Direct Connect 2.0, are de doua ori mai multe canale de memorie si insasi viteza de lucru cu aceasta este marita fata de modele actuale.

Deocamdata pe site-urile de profil, aceste procesoare se comercializeaza la set de patru bucati contra sumei de 7700 de dolari americani… nu ne mai ramane decat sa aflam pretul oficial care urmeaza sa fie publicat.

Faraonul Tutankhamon a fost conceput prin incest

Baiatul rege, Tutankhamon, a fost produsul unei relatii incestuoase care a dus la o sanatate fragila si chiar la moartea sa timpurie, arata analizele ADN extrase din mumia faraonului.



Mostrele ADN mai arata ca acesta nu a murit asasinat, asa cum se credea, ci din cauza malariei si a unei boli a sistemului osos. Baiatul rege a fost produsul unei relatii incestuoase care a dus la o sanatate fragila si chiar la moartea sa timpurie, au concluzionat cercetatorii.

Echipa de cercetatori din Egipt, Italia si Germania, condusa de egiptologul Zahi Hawass, a folosit ultimele tehnici de analiza a ADN-ului pentru a trasa arborele genealogic al lui Tutankhamon, care a murit la varsta de 19 ani în 1324 i.Hr, după 9 ani de domnie.

Timp de doi ani, pana în luna octombrie anul trecut, oamenii de stiinta au analizat mostrele a 16 mumii din mormintele regale din Luxor şi au folosit tomografia computerizata pentru a determina daca erau inrudite, daca aveau boli genetice sau infectioase. Studiul confirma ca tatal lui Tutankhamon era Akhenaton, faraonul "eretic" care a incercat sa reformeze religia si cultura egipteana intre 1351 si 1334 i.Hr, iar mama lui Tutankhamon era sora lui Akhenaton.

Sursa: Hit.ro

luni, 15 februarie 2010