joi, 9 aprilie 2009

Gigi, primul interviu după arestare: «Îmi lipseşte libertatea de a-mi vedea copiii»

Din arest, Gigi Becali a acordat, ieri, un interviu inedit postului de televiziune Realitatea. “Există un judecător în ceruri care judecă şi pe judecătorii de pe pământ care dau sentinţe. Oricum, ce mi s-a întâmplat este mâna lui Dumnezeu. La rugăciune, i-am mulţumit că m-a adus aici, ca să îmi adun gândurile”, aşa şi-a început Gigi “spovedania”. Iată ce face, ce simte, ce trăieşte şi ce vrea să schimbe Becali de când a ajuns la zdup:

Gigi Becali / foto Mediafax

Reporter: Intenţionaţi să vă reimplicaţi în viaţa politică?

Gigi Becali: Da, am semnat candidatura la europarlamentare pentru PRM.

Câte procente credeţi că puteţi obţine dacă mâine ar fi alegeri?

Aproximativ 10 %.

Care sunt primele lucruri pe care intenţionaţi să le faceţi după ieşirea din arest?

Spovedanie publică, cu relele şi bunele pe care le-am făcut. Cred că coşmarul pe care mi l-au dat abuziv autorităţile a fost bine-venit pentru mine, pentru mântuirea mea, dar ajunge... nu poţi distruge o familie creştină pentru câteva jigniri aduse procurorilor.

Care e programul dv. zilnic?

Somn, citesc Biblia, meditez la mântuirea mea. Table nu mai joc, pentru că colegii de cameră sunt prea slabi.

Cine sunt colegii dv. de cameră şi cum vă împăcaţi cu ei?

Floricel Achim “Spionul” (n.r. - militarul acuzat că a vândut informaţii secrete), Iulian - traficant internaţional de droguri, Ferenţ - traficant de ţigări. Un lider este lider oriunde s-ar afla. El conduce. Încerc să le insuflu trăirea creştinească. Le-am dat cărţi de religie să citească...

Cum apreciaţi prestaţia echipei Steaua la ultimul meci? Dar prestaţia lui Dinamo?

Credeţi că mă interesează fotbalul când îmi plâng mama şi nevasta că le e frică să trimită copiii la şcoală de teama infractorilor?

Cine se ocupă în acest moment de afacerile dumneavoastră?

Am pus oameni competenţi, iar afacerile merg la ordinul meu prin Virgil Becali (n.r. – vărul său). Oricum, nu mă interesează nici un ban din lume cât sunt închis ca un animal.

Care este lucrul/persoana care vă lipseşte cel mai mult?

Libertatea de a-mi vedea copiii, nevasta, mama, familia, prietenii.

Care este lucrul pe care nu îl veţi mai face niciodată după ieşirea din arest?

Nu voi mai jigni, pentru că jignirile m-au adus aici.

Craiova - Dinamo 2-0 / Fraţii dinamită au «bombardat» liderul

Florin şi Mihai Costea au «bombardat» liderul Dinamo.


Olteanul Mihai Costea (tricou albastru) l-a călcat în picioare pe dinamovistul Malick (Foto Mediafax)
Ştiinţa a jucat perfect, a călcat în picioare complexul Dinamo, pe care a învins-o clar, cu 2-0, şi s-a înscris, aproape miraculos, în cursa pentru titlu! Capitala e sub asediul provinciei! Ieri, încă o dată, fraţii Costea, Florin şi Mihai, au fost ucigaşii de serviciu. Iar “câinii” - victimele perfecte. Un Craiova - Dinamo înseamnă, mai întâi, o luptă între inimile din galerie. Pulsul tribunei e peste cel din iarbă. Meciul dinainte de meci e întotdeauna cel mai aprig. “Câinii” au venit după ei cu bodyguarzi care au luptat în Legiunea Străină. Chiar şi aşa, suporteri ai oltenilor au vrut să intre peste “roş-albi” în hotel!


Stadionul s-a suprapopulat instantaneu, lume multă a rămas pe dinafară. Până şi cameramanii au fost obligaţi să dea jos tricourile roşii şi să îmbrace unele albastre, ale gazdelor. Aşa e în Bănie, totul se trăieşte la cote maxime!

Portarul Bornescu, în vârful piramidei fericirii craiovene (foto Mediafax)


Flash-uri, fumigene, vulcan în clocot. Şi start! 20 de minute de leşin înainte de extazul suprem. 30.000 de oameni au simţit, în acelaşi timp, un fior orgasmic: centrare Prepeliţă, “foarfecă” formidabilă Florin Costea, omul atât de hulit de Piţurcă (1-0, 22).

Dinamo, falnică în faţa Rapidului, a tremurat sub presiune şi a fost doar un Sisif. A vrut să nască un ocean doar cu câteva picături. Unde e campioana din vorbe? Niciunde. Florin, un crucişător, a spintecat iar defensiva de paie a oaspeţilor, electrocutând stâlpul lui “Lobby”, ricoşeu la Mihai Costea, fratele primului, şi se face 2-0 (34).

Abia în minutul 42 “câinii” respiră: “liberă” Niculescu - în bară! Fiul lui Claudiu, Alexandru, 10 ani, e copil de mingi în spatele porţii. Cu cine o ţine?

La pauză, aerul se viciază: jandarmii au intrat în forţă în galeria oaspeţilor, formată din 300 de suflete, aceasta fiind evacuată. Înapoi, iar fotbal. Doar Bănia face prezenţa. Florin Costea se joacă (51), dar aşa e în sport. Cine joacă, e răsplătit!

Niculescu vede “roşu” (69) şi la Craiova curge sânge roşu. Alb-roşu!

marți, 7 aprilie 2009

Gigi Becali face Paştele în arest

Atmosferă incendiară, ieri, la Tribunalul Bucureşti, in centrul oraşului, unde fanii lui Gigi Becali s-au adunat cu sutele pentru a-l susţine pe latifundiarul din Pipera, care urma să afle dacă işi va petrece Paştele acasă ori în arest.

50 de oameni din Vadu Roşca, Vrancea, cărora Becali le-a ridicat case după inundaţiile din 2005, au venit să-l susţină pe Gigi la tribunal

Ieri, încă de diminea-ţă, la Tribunalul Bucureşti au sosit autobuze în care se aflau în jur de 50 de oameni din Vadu Roşca - Vrancea, aşezare unde Gigi Becali le-a ridicat, din banii lui, case localnicilor după ce, la inundaţii, gospodăriile acestora au fost luate de ape. Susţinătorii latifundiarului au venit pregătiţi cu pancarte şi lozinci. “Îl apărăm pe Gigi cu viaţa noastră”, se ambalau oamenii pentru care patronul Stelei e “un om sfânt”, “un bărbat curajos”, “un salvator”, aflat în război cu sistemul. Tensiunea plutea şi pe holurile instanţei.

«Îl apărăm cu viaţa noastră»

Multe din rudele celor cinci acuzaţi din boxă, venite încă de dimineaţă, n-au putut să intre în sala plină cu mascaţi şi jandarmi. “E inadmisibil. Sunt 3-4 paznici pentru fiecare din ei, iar de la începutul şedinţei au fost ţinuţi numai în picioare”, ne-a declarat Gabriel Dinu, avocatul unuia dintre cei cinci inculpaţi. Becali, fosta sa gardă de corp Cătălin Zmărăndescu şi alţi trei indivizi sunt acuzaţi de lipsire de libertate, după ce i-ar fi pedepsit pe hoţii care, la finele lui ianuarie, i-au furat maşina lui Gigi.

I-a cerut soţiei să nu iasă din casă

Unul dintre apărătorii lui Gigi Becali, avocatul Cătălin Dancu, ne-a declarat, ieri: “Domnul Becali mi-a spus să-i transmit soţiei sale, Luminiţa( foto), să nu vină la procesul de la Tribunal şi că nu are voie să iasă din casă”.

Poliţia nu i-a dovedit pe hoţi

Oamenii legii din Ilfov care fac cercetări în cazul furtului Mercedesului lui Gigi Becali nu pot lua în considerare declaraţiile scrise de cei trei presupuşi hoţi în faţa latifundiarului din Pipera. Practic, până în acest moment, nu există nici o dovadă clară că Ştefan Mărgean, Tinel Niculae şi David Stan sunt cei care i-au şterpelit limuzina lui Gigi. În noaptea de 26 spre 27 ianuarie, la scurt timp după ce ar fi furat maşina, cei trei ar fi fost capturaţi de oamenii lui Becali, bătuţi bine, duşi în faţa finanţatorului Stelei şi puşi să dea socoteală pentru fapta lor. Presupuşii hoţi sunt cei care l-au reclamat pe Becali, care acum se află în arest pentru lipsire de libertate.

Judecătoarea care l-a închis pe Becali, păzită

Preşedintele Judecătoriei Sectorului 1, Nicoleta Cristuş, cea care a decis arestarea pentru 29 de zile a finanţatorului Stelei, Gigi Becali, a cerut protecţie la “Interne”. Surse apropiate instanţei spun că, din momentul în care a fost de acord cu încătuşarea latifundiarului, magistratul a primit pe adresa de mail a instituţiei mai multe ameninţări cu moartea. Astfel, începând de ieri, judecătoarea va fi însoţită permanent de un agent de la Interne”, specializat în protecţie şi pază.

Patronul Stelei: «Aş pleca din România»

Gigi Becali a făcut show, ieri, la judecarea recursului împotriva arestării sale. “Bă, ce de lume a venit să mă vadă”, a exclamat el la intrarea în sala de judecată.

Miercuri seara, Gigi Becali a fost dus de mascaţi, în cătuşe, în faţa judecătorilor. foto: Alexandru Hojda / Prosport

“E rău aicea, mă, Virgile”, i-a spus Gigi vărului său. Îmbrăcat în negru, nebărbierit şi tras la faţă, Becali s-a cocoţat pe banca din boxa acuzaţilor pentru a vedea mai bine sala plină. “Ce, mă, e banca mea. Vreau să văd şi eu care- mi sunt prietenii”, i-a tăiat-o el jandarmului care îi atrăsese atenţia să coboare.

Până să înceapă şedinţa, a schimbat o vorbă şi cu Valeriu Argăseală de la Steaua: “Ce m-am odihnit în trei zile, am obosit într-o oră de meci. Nu puteaţi şi voi să băgaţi un gol în primul sfert de oră, să stau şi eu liniştit?”. Patronul echipei din Ghencea făcea referire la meciul de sâmbătă, cu Gloria Bistriţa (1-0), câştigat de Steaua în minutul 82. Apoi, Gigi i-a cerut să pună bani în cont, să-i plătească pe “băieţi”.

La proces, a glumit cu jandarmii

Chiar şi după începerea procesului, Becali n-a avut stare. Se ridica întruna, arătând că-l doare spatele sau îşi sprijinea capul de grilajul boxei. A cerut o sticlă de apă, a glumit cu jandarmul care verifica sticla, şi-a întrerupt avocaţii. Apoi, a venit rândul lui să vorbească. “Mila şi bunătatea m-au adus aici. Culmea ipocriziei ar fi ca eu să stau în boxă, iar hoţii de partea cealaltă ca acuzatori. Asta ar fi maximum pentru România. Nu m-ar mai ţine nimic aici. Aş pleca din România”, a încheiat Gigi.

Mai are de stat 25 de zile după gratii

Veşti rele, ieri seară, pentru Gigi Becali: după patru ore de deliberări, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis ca finanţatorul Stelei să rămână în arest. Ce dacă a jurat pe Biblie în sala de judecată că spune adevărul? Ce dacă s-a rugat şi a ţinut post? La finalul unei zile grele, Becali a aflat că celula de la Direcţia Cercetări Penale îi va ţine loc de casă încă 25 de zile. Mai trist pentru finanţatorul Stelei este că Sfintele Sărbători de Paşte îl vor găsi după gratii, departe de familie şi de prieteni.
( fotografii: Vlad Chirea)

luni, 6 aprilie 2009

A rămas fără cea mai tare maşină de lux!

Gigi Becali a plătit 130.000 euro avans pentru un automobil, dar crizafinanciară l-a impiedicat să achite şi restul sumei de 1.170.000 euro.

Gigi Becali a vrut să aibă cea mai tare maşină din ţară, un Maybach Landaulet, cu preţul de achiziţie de 1.300.000 de euro. Anul trecut, in august, latifundiarul a plătit un avans de 130.000 €, urmand să primească limuzina la sfarşitul acestui an. Lovit de criza financiară, Becali a renunţat la achiziţionarea automobilului de lux, pierzand şi avansul, şi maşina.

În ultima vreme, necazurile se ţin scai de Gigi Becali. De parcă n-ar fi fost de ajuns că de câteva zile îşi petrece timpul în arestul poliţiei, patronul Stelei a mai primit o lovitură. După ce, în 2005, şi-a luat Maybach la mâna a doua cu 550.000 de euro, modelul 62, patronul Stelei a vrut să aibă şi o limuzină nemţească nouă. Zis şi făcut. Anul trecut, în august, Becali a comandat maşina, Maybach Landaulet, ultimul tip, brănduit cu numele proprietarului. Ochii i-au strălucit de bucurie şi a achitat pe loc avansul de 130.000 de euro, asumându-şi obligaţia de a plăti restul sumei, 1.170.000 de euro, până la sfârşitul anului 2008. Numai că, lovit puternic de criza financiară, “Războinicul luminii” nu a mai avut lichidităţi să îşi onoreze contractul. A încercat, fără succes, să găsească persoane interesate să preia datoria, dar surpriză: producătorul german nu mai putea schimba piesele inscripţionate cu numele Becali! În final, Gigi s-a resemnat. A pierdut avansul de 130.000 de euro şi maşina visurilor sale.