Traian Băsescu este candidatul cel mai atacat de adversarii săi politici. PNL-istul Crin Antonescu a spus, nu de mult, despre Traian Băsescu că e "ca o codoaşă bătrană". PSD-istul Mircea Geoană i-a catalogat pe amandoi, sambătă, după confruntarea de la Cluj, drept "doi disperaţi, unul pentru că nu ajunge în turul doi al alegerilor prezidenţiale, celălalt pentru că ajunge, dar pierde".
Vadim "l-a alintat" în toate felurile posibile, de la “ţăran” până la urări de genul “puşcăria o să te mănânce”, iar Oprescu a făcut, nonşalant, referire la “cocoşelul” preşedintelui în funcţie. Băsescu însă pare să nu fie deranjat de nimic, pentru că - spune el - “are pielea tăbăcită în atâţia ani, de când face politică”. Iată ce crede şeful statului despre situaţia actuală politică din România, în interviul pe care ni l-a acordat.
Libertatea: Aţi spus aşa: “Oligarhii vor să pună mâna pe resursele pe care încă le mai are ţara”. Daţi-mi câteva exemple.
Preşedintele Traian Băsescu: Sigur că da. Obiectivul lui Sorin Ovidiu Vântu e să devină proprietarul Poştei Române, obiectivul lui Voiculescu e să dobândească proprietatea asupra resurselor de sare din România. Obiectivul lui Patriciu e să aibă o justiţie privată şi să scape de dosarul lui. Şi bineînţeles de mare interes pentru oligarhia românească sunt privatizarea Transgaz, Romgaz şi Oil Terminal, din Constanţa.
A pierdut Traian Băsescu în faţa alegătorilor din pricina scandalului în care a fost implicat fratele său (n.r.- Mircea Băsescu)?
Cred că da, dar nedrept. Pentru că fratele meu n-a fost implicat în tranzacţii imobiliare. El are o livadă de piersici, pe care o poate vedea oricine, oricând, în Dobrogea, pe un teren de stat, fără ca terenul să fie inclus în capitalul social al firmei. Iar în ceea ce priveşte scandalul cu armamentul, promovat de turnătorul Sorin Roşca Stănescu, nu există nici o legătură între vânzarea de armanent către terorişti şi fratele meu.
Există personalităţi despre care aveaţi o părere bună înainte să deveniţi preşedintele ţării şi care v-au decepţionat în timpul mandatului?
Da, am avut astfel de decepţii. Una se manifestă chiar zilele astea foarte viguros pe televiziuni. E Mircea Dinescu, un om căruia nu i-am cerut niciodată nimic, dar care acum se manifestă împotriva mea. Nu-l condamn. Nici nu-l regret ca suporter, nici nu-l condamn ca adversar. Legat de ultimul incident, când a vrut să urce pe scenă în timpul unui miting de-al meu, există ceva ce el nu ştie. Eu am fost informat că, după miting, urma să mergem la masă la el pentru că ne invitase. Mi-a făcut silă invitaţia. Cum şi-o fi putut imagina că, după ce m-a făcut în toate felurile: beţiv, bolnav, dictator, m-aş fi putut duce să stau la masă cu el. Dacă aş fi acceptat ar fi însemnat că am un nivel de respect faţă de mine mult prea scăzut. Cum să dau curs unei invitaţii făcute de un om care nu are alt ţel în viaţă, în ultimii trei ani, de când îi miroase gura a petrol şi a bani de la FNI, decât să-l denigreze pe preşedintele României. Cum puteam să stau la masă cu el? Iar la mitingul politic care fusese organizat pentru ca eu să vorbesc oamenilor, el nu avea ce căuta. Am înţeles că a dat o declaraţie cum că voia să mă laude. N-aveam nevoie de laudele lui.
Vă duceţi pe o insulă pustie şi TREBUIE să luaţi cu dv. pe unul din cei patru contracandidaţi pe care vi-i enumăr: Antonescu, Geoană, Oprescu sau Vadim. Pe care îl alegeţi?
O să iau un nebun cu mine pe insulă. El e distractiv. Pe Vadim l-aş lua. (hă, hă, hă!)
Trei realizări concrete de când sunteţi preşedinte şi trei eşecuri.
1. Intrarea în Uniunea Europeană - eu am semnat intrarea în aprilie 2005, la Luxemburg. Şi s-a întâmplat la 1 ianuarie 2007;
2. Cota unică, la care am ţinut foarte mult şi 3. Condamnarea comunismului. Mai putem pune.
Nu, acum enumeraţi-mi trei eşecuri.
1. Nereformarea statului;
2. Neînceperea procesului de revizuire a Constituţiei;
3. şi, cel mai important, faptul că deşi mi-am dorit ca toţi românii să trăiască bine, ei nu trăiesc încă aşa cum mi-aş fi dorit eu. Din păcate, criza economică nu ne-a iertat nici pe noi, cum nu a iertat nici o altă ţară europeană. Sunt ţări europene mult mai afectate de această criză, ţări care au trebuit să pompeze sute de miliarde de euro în economie. Noi, de bine de rău, nu a trebuit să facem acest lucru. Vom trece de aceste momente dificile, deja au apărut semne încurajatoare care indică faptul că România va ieşi mai repede din recesiune. Vă pot spune că deja se înregistrează creşteri ale producţiei în diferite domenii. Deci iată că vin şi veşti bune...
Românii sunt supăraţi pentru că mari îmbogăţiţi ai momentului, cei despre care cu toţii ştim că şi-au făcut averea prin metode nu tocmai ortodoxe, sunt liberi şi se lăfăie în bogăţie, în timp ce amărâţii fac puşcărie şi pentru o amendă neplătită.
Singurul lucru pe care îl poate face un preşedinte este să lase justiţia liberă. Să nu intervină. Un preşedinte nu poate face nici dosar penal şi nici nu poate judeca. Dar poate lăsa liberă justiţia. Şi o probă aţi avut-o public, când a încercat domnul Tăriceanu, prin bileţel scris, nu mai vorbesc de telefoane, să facă o intervenţie în favoarea domnului Patriciu, am refuzat. Oricât de multe beneficii aş fi avut de pe urma unei astfel de intervenţii.
Fie că aş fi intervenit să nu i se facă dosarul lui Voiculescu sau fiicei dânsului, ori să nu i se facă dosarul lui Patriciu sau lui Vântu, n-am făcut-o, şi nici n-o s-o fac. Asta înseamnă să laşi justiţia liberă. Iar lucrurile s-au mişcat în justiţie.
Uita-ţi-vă că, în momentul de faţă, sunt pe rolul instanţelor 20 de dosare ale unor foşti miniştri şi foşti parlamentari. Sigur insatisfacţia este că n-au fost judecate, dar aceste dosare au fost declanşate după ce Daniel Morar a devenit şef la DNA, deci din 2005 încoace, şi am convingerea că aceste dosare vor merge înainte. Va merge şi dosarul lui Patriciu, şi al lui Voiculescu. Vor merge înainte, pentru că nu mai e nimeni care să le oprească. Mai pot fi oprite doar cu bani şi cu relaţiile proprii ale celor vizaţi, dar cu intervenţii politice nu se mai poate!
Parlamentarii se plâng că aveţi ceva cu ei, pentru că nu mai vreţi două Camere (n.r. - Senat şi Camera Deputaţilor), ci numai una.
Păi da, pentru că fac acelaşi lucru. Şi uita-ţi-vă rezultatul. Într-un an s-a aprobat o singură lege care a trecut prin ambele Camere, fiind analizată articol cu articol. A avea două Camere înseamnă şi cheltuieli mai mari, nu numai dublarea muncii. Şi dacă suntem într-un moment în care vorbim despre reformarea statului şi desfiinţăm peste 100 de agenţii (am promulgat legea săptămâna trecută), reformăm sistemul de salarizare, reformăm sistemul de pensii pentru a anula inechităţile.
De ce Parlamentul să rămână în afara unui proces de reformă? Acum un senator acoperă două sau trei circumscripţii de deputaţi, două sau trei colegii. Nu mai ştie omul cine îl reprezintă: senatorul sau deputatul? Se păcălesc unii pe alţii. Cred că după schimbare omul va şti clar că atunci când e vorba de un parlamentar este vorba de - să spunem - Gigel Ionescu. Unul singur. Nu se mai încurcă fie cu un senator, fie cu un deputat. Se eficientizează lucrurile. Iar exemplul pe care îl avem în Europa este un alt argument. 14 ţări din UE au parlament unicameral.
Prin urmare, de unde şi până unde teama de dictatură sub parlament unicameral? Poate spune cineva că este dictatură în Ungaria, în Cipru sau în Bulgaria? Şi un element la fel de important: de la 1 ianuarie intră în vigoare Tratatul de la Lisabona. În acel moment, Parlamentul Uniunii Europene este parlament şi pentru România. Acest for face legi pentru toate cele 27 de state şi aceste legi afectează şi România, ca membră UE. Deci avem o Cameră la Bruxelles şi mai avem şi două Camere aici?
De ce să nu rămânem cu o singură Cameră aici? Cu atât mai mult cu cât parlamentul naţional va trebui să dea observaţii la proiectele de legi pe care le întocmeşte Parlamentul European. Păi, până or da ai noştri... care n-au fost în stare în trei ani să dea o singură observaţie măcar Parlamentului de la Bruxelles, când acest lucru era facultativ. Şi de la 1 ianuare, conform tratatului, parlamentul nostru va trebui să dea observaţiile în 30 de zile... Cu două Camere n-ar funcţiona!
Guvernul Croitoru a picat. Dacă o să pice şi Guvernul Negoiţă, care va fi următorul pas?
Cred că voi mai încerca un guvern, pentru că România nu trebuie să intre în alegeri, după alegerile prezidenţiale. Chiar mă întreb oare de ce alianţa asta de la Grivco, patronată de Iliescu, de Voiculescu, de Hrebenciuc, în loc să se lupte cu guvernele, de ce nu s-o lupta cu criza? De unde pasiunea asta să tot dărâmi guvernele?
Dacă ieşiţi preşedinte, dizolvaţi Parlamentul?
Nu asta va fi opţiunea mea. Opţiunea mea va fi să mergem către guvern. Să avem guvern, pentru că trebuie pus capăt crizei politice.
De ce plânge Traian Băsescu?
Libertatea: De ce plânge Băsescu?
Preşedintele Traian Băsescu: Nu plânge oricând. Sunt momente de emoţie pe care le trăiesc cu toată fiinţa mea. Spre exemplu, mă emoţionează extraordinar însemnele naţionale. Probabil se datorează faptului că timp de 12 ani am fost pe mare şi îmi plăcea să văd cum în fiecare dimineaţă, odată cu soarele, se ridica tricolorul, iar seara se lăsa, mereu în cadrul unei mici ceremonii. Mi-au intrat însemnele naţionale în suflet. Mă emoţionează soldaţi căzuţi la datorie. Simt o emoţie extraordinară probabil şi datorită ataşamentului meu faţă de armată.
Şi m-a mai emoţionat un lucru extraordinar, la muzeul holocaustului de la New York. Până atunci nici eu n-am crezut în povestea cu holocaustul românesc. Acolo însă, am văzut probele indubitabile ale participării statului român la holocaust, fie că a fost împotriva evreilor, fie că a fost împotriva ţiganilor. Erau poze, mari cât un perete, ale vagoanelor de cale ferată pe care era inscripţionat CFR (Căile Ferate Române) şi militari ai armatei române care dădeau jos din trenuri miile de oameni în Transnistria. Vedeam în poze cum îi duceau către locurile în care aveau să îşi facă detenţia.
Şi m-a mai impresionat extraordinar că în lagărele astea erau descălţaţi. Am văzut chiar şi săndăluţe de copii în mormanele de încălţăminte. Te marchează asemenea imagini, mai ales când n-ai crezut niciodată că poporul tău, armata la care ţii atât de mult este cea care a gestionat dramele istoriei noastre. Atunci mi-au dat lacrimile, pentru că se întorceau nişte valori.
«Nimic nu mă face să mă opresc»
Ce catastrofă v-ar determina, înainte de vot, să renunţaţi la candidatură?
Nimic nu m-ar mai face să mă opresc. Este un angajament pe care l-am făcut public, este un eveniment în derulare şi-l voi duce până la capăt. De altfel, nici legal nu mai pot să opresc candidatura. Chiar dacă aş spune nu, tot aş figura pe buletinul de vot.
«Dau bună ziua celor care îmi fac rău»
Băsescu e răzbunător?
Nu. Arătaţi-mi un singur om pe care m-am răzbunat. Se acreditează şi ideea asta: Băsescu se răzbună. Total fals. Nici nu aş avea puterea s-o fac. Şi nici ranchiunos nu sunt. Pot să-i spun unui om “Bună ziua” chiar dacă este unul din aceia care îmi fac rău. “Bună ziua” îi dau, dar nu pot să stau cu el la masă.
«Ne-ar trebui un parlamentar la 100.000 de locuitori»
Aţi convocat referendum pentru parlamentul unicameral, şi vreţi să reduceţi şi numărul de parlamentari la 300.
De ce 300?Maximum 300. De fapt, ideal ar fi să avem 220. Adică un parlamentar la 100.000 de locuitori (n.r. - populaţia României e de 22 de milioane de persoane). Însă trebuie lăsată o flexibilitate, pentru că nu se pot împărţi exact circumscripţiile, aşa că am zis 300.
«Şi Sarkozy, şi Merkel ţin la România»
Libertatea: Nicolas Sarkozy sau Angela Merkel. Cu care v-aţi înţeles mai bine?Preşedintele Traian Băsescu: Amândoi ţin la România şi avem un excelent dialog ori de câte ori am o problemă. Sunt oameni cu care poţi discuta orice. Iar sprijinul pe care ni-l dau şi în interiorul Uniunii, dar şi pentru Republica Moldova e un sprijin sincer, pe care l-am cerut şi ni-l dau fără ezitare.Înţeleg că nu aveţi cu nici unul o relaţie de prietenie.
Toţi şefii de stat sau de guvern au ca obiectiv promovarea interesului
naţional. Putem fi amici până la interesul naţional. Dar amândoi sunt foarte plăcuţi în afara cadrului oficial. De altfel, oamenii politici care reuşesc cred că nu pot fi antipatici. Ei trebuie să aibă ceva, în afară de ce au în cap, dar să inspire şi cumva încredere, şi să fie oameni deschişi. Ei nu se schimbă după ce sunt aleşi. Iar dacă îi votează atâtea milioane pentru că, printre altele, îi şi simpatizează, e foarte greu să fie antipatici când nu-i mai vede publicul. Deci oamenii votaţi, în general, sunt oameni cu deschidere către alţi oameni.
«Soţia mea face nişte ardei umpluţi de înnebuneşti»
Libertatea: De ce iubiţi femeile?
Preşedintele Traian Băsescu: (hă, hă, hă!). Pentru că merită.
Aveţi de ales între o confruntare politică cu cel mai aprig contracandidat şi o seară în doi, cu soţia.
Aleg, de departe, seara cu soţia mea.
Vă găteşte soţia? Sau aveţi bucătari?
Am în dotarea reşedinţei şi bucătari. Dar nu îi folosesc. Găteşte soţia şi face o mâncare excepţională.
Şi ştiu că vă place brânza cu roşii, dar e o mâncare care nu necesită preparare. Totuşi, după ce vă daţi în vânt din ce găteşte soţia?
Ghiveciul. Şi îi iese excelent. Face foarte bine ciorbele bucovinene şi nişte ardeii umpluţi de înnebuneşti.
Se întâmplă vreodată să-i daţi telefon şi să-i spuneţi: mi-e poftă de..., fă-mi şi mie!?
Foarte des. De la birou o sun şi o rog să-mi gătească ceva.
Dar nu păreţi un mâncăcios, din contră.Da, am pofte, dar asta nu înseamnă că mănânc mult. Eu nu trăiesc ca să mănânc. Mănânc doar atât cât îmi trebuie.
Citeşte şi Traian Băsescu: «Soţia mea nu-i de capul ei»
Citeşte şi Traian Băsescu: «Dacă mi-e foame la cumpărături, umplu coşul»
