Grupul american eBay a anuntat vineri ca a incheiat vanzarea a 70% din actiunile Skype, pentru 2 miliarde dolari, unui grup de investitori ce ii include pe cei doi fondatori ai sistemului de telefonie prin internet.
eBay, care va pastra o participatie de 30% in cadrul grupului, va primi 1,9 miliarde dolari in numerar si, ulterior, alte 125 milioane dolari, potrivit unui comunicat al grupului.
Tranzactia evalueaza grupul Skype la aproximativ 2,8 miliarde dolari.
in urma vanzarii, 56% din capitalul Skype va fi detinut de un grup de investitori, printre care se numara fondurile Silver Lake Partners si Andreesen Horowitz, precum si Biroul de Investitii al Regimului de Pensii din Canada (CPPIB).
Restul de 14% va reveni celor doi fondatori ai Skype, Janus Friis si Niklas Zennstrom, prin intermediul societatii Joltid.
eBay a anuntat la inceputul lunii septembrie ca va vinde 65% din Skype, companie preluata in urma cu patru ani de la cei doi fondatori, pentru 3,1 miliarde dolari.
Sursa: Hit.ro