marți, 8 decembrie 2009

Invincibilul!

De cinci ori s-a prezentat Traian Băsescu in faţa electoratului pentru a-i cere voturile şi a reuşit să iasă invingător după fiecare bătălie electorală. Trei dintre victorii (alegerile pentru Primăria Capitalei 2000 şi cele pentru funcţia de preşedinte, din 2004 şi 2009) le-a obţinut la mustaţă, alte două (bătălia pentru Primăria Capitalei, 2004 şi referendumul privind suspendarea sa din funcţie din 2007) câştigându-le detaşat.






L-a sunat pe Geoană

Traian Băsescu a mărturisit, într-o declaraţie publică, ieri, că l-a sunat pe Mircea Geoană, ca un gest de politeţe faţă de un adversar care a luptat corect. Întrebat care dintre Geoană şi Antonescu au ieşit mai rău din aceste alegeri, şeful statului a răspuns râzând: “Eu. Hă, hă, hă…, că mai am cinci ani de muncă”.

Uite ce le-a ieşit din gură

Rezultatele controversate ale alegerilor i-au tensionat pe politicieni, făcându- i să renunţe la limbajul protocolar. De duminică seară încoace, aceştia scot tot felul de perle.

 ♦ Mircea Geoană, la momentul anunţării sondajelor, nu s-a putut abţine să nu urle de bucurie şi să ţopăie pe scena amenajată în curtea sediului central al PSD. Entuziast că primele rezultate îl dădeau câştigător, Geoană şi-a pupat nevasta, “Mihaela, dragostea mea!”, şi fiica şi i s-a adresat mamei sale: “Mamă, ştiu că te uiţi la televizor, ştiu că te bucuri”. Din păcate, rezultatele de luni dimineaţă i-au cam stricat fericirea.
♦ Traian Băsescu a aşteptat, în noaptea alegerilor, să se termine numărătoarea paralelă până la trei dimineaţa. Când a plecat din sediul din Modrogan, preşedintele, liniştit că şi-a recâştigat mandatul, a declarat: “Un fleac, i-am ciuruit”.
♦ Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu (foto), a fost mult mai ponderat în manifestări, declarând doar “suspectă răsturnarea de situaţie” de duminică până luni. Mai mult, Iliescu a trecut cu discursul către zona de maxime şi aforisme: “Când pierzi, iei bătălia de la capăt;  numai laşii cedează”.
♦ Viorel Hrebenciuc, şef peste numărătoarea paralelă a PSD, după ce o noapte întreagă a afirmat că Geoană e câştigător, a declarat, neconsolat, luni dimineaţă: “Exitpoll-urile au fost bune, frauda a fost mai mare decât ne-am aşteptat”.
♦ Victor Ponta (foto) a făcut şi el trimitere la familie, dar în alt mod decât Geoană. “Am o datorie faţă de cei doi copii ai mei: să scap ţara de Traian Băsescu”, a declarat supărat Ponta, ieri.

 L-a votat pe Vlad Țepeş
Un alegător din Spania, nemulţumit de cei doi candidaţi, l-a desenat pe buletinul de vot pe Vlad Țepeş, pe care a şi pus ştampila.

A înjunghiat un om pentru Geoană
După ce a votat, un cioban din Negrileşti, judeţul Galaţi, a dat o tură pe la cârciumă. Când a auzit că Geoană ar fi noul şef de stat, ciobanul şi-a pierdut minţile şi l-a înjunghiat de patru ori pe cel care i-a spus rezultatul sondajelor.

Despărţiţi de circa 70.000 de voturi

Biroul Electoral Central (BEC) a dat, ieri, publicităţii rezultatele finale nevalidate, din care reiese clar că actualul preşedinte Traian Băsescu a câştigat cel de-al doilea mandat, cu 50,33 din voturile românilor, în timp ce contracandidatul său Mircea Geoană a obţinut 49,66 din sufragii. Diferenţa dintre cei doi competitori a fost de aproximativ 70.000 de voturi în favoarea lui Băsescu.

 Maneliştii, fericiţi că a ieşit Băse

“Melodia lui Florin Salam l-a ajutat pe Băsescu în campanie”, ne-a declarat Ion Petrişor, impresarul artistului. Şi Nicolae Guţă a compus o manea pentru preşedinte. “Piesa am făcut-o la comanda managerului meu”, ne-a spus Nicolae Guţă.

Ninja Assassin (2009)



Ninja Assassin este povestea lui Raizo, un asasin ninja. Clanul Ozunu, o societate secreta a carei existenta este considerata un mit, l-a luat de mic copil de pe strazi si l-au transformat intr-un ucigas expert. Dar uciderea prietenului lui cel mai bun de catre clan il determina pe acesta sa intoarca spatele clanului pentru a se razbuna. In Berlin, agentul Europol Mika Coretti investigheaza transferul unor bani care au fost folositi pentru a plati asasinate politice din Orientul Indepartat. Sfidand ordinele superiorilor sai, Mika descopera cine sunt adevaratii responsabili pentru aceste asasinate. Descoperirile sale o transforma intr-o tinta vie, dar ea este salvata in ultimul moment de Raizo, care stie ca ei nu vor permite niciodata ca ea sa ramana in viata. Prins la mijlocul unui joc mortal de-a soarecele si pisica, Raizo si Mika trebuie sa colaboreze daca spera sa ramana in viata si sa distruga Clanul Ozunu odata pentru totdeauna.

luni, 7 decembrie 2009

Un dement cu webcam

Un dement cu webcam de pe tare.ro

Campania electorala a continuat online si in ziua alegerilor

Campania electorala a continuat in mediul online chiar si in ziua alegerilor, desi, conform legii, promovarea oricaror materiale electorale trebuia sa inceteze cu 48 de ore inaintea incepereii votului, duminica, la orele 7:00 dimineata.

Cei care au accesat chiar pe 6 decembrie, in ziua alegerilor, diferite siteuri romanesti si straine au putut inca vedea bannere electorale ale cel putin unuia dintre candidatii la presedintia Romaniei.

O lista a acestor siteuri ar fi insa aproape imposibil de intocmit, deoarece se pare ca de vina pentru neregula ar fi chiar Google. Daca intr-o prima faza, am dat de un banner electoral al unuia dintre candidati pe promotor.ro, un site din .ro, in secunda imediat urmatoare am regasit acelasi banner pe gsmarena.com, unde ajunsese, cel mai probabil, prin repartizare dupa IP de la Ad serverul Google.

Sa nu fie la curent oare cei de la Google, daca este intr-adevar vina lor, cu faptul ca bannerele electorale trebuiau scoase de pe siteuri cu doua zile inainte de alegeri, sau e voarba doar de o simpla eroare de server la mijloc?

De asemenea, tot din cauza campaniei continuata online chiar si in ziua alegerilor, au fost trimise mesaje virale si pe e-mail, ca venind din parte unuia dintre candidati, sau prin SMS, desi sursele de provenienta ale acestor mailuri si SMS-uri nu pot fi legate in mod oficial cu stafurile de campanie al vreunuia dintre cei doi candidati.

Intre timp, cei doi candidati, Traian Basescu si Mircea Geoana, au tinut legatura cu internautii prin intermediul conturilor lor de pe retelele sociale. Traian Basescu a ales sa-si updateze mai des in ziua alegerilor contul de pe Twitter, http://twitter.com/tbasescu, iar Mircea Geoana atat cel de pe Twitter, http://twitter.com/Mircea_Geoana, cat si cel de pe Facebook, http://www.facebook.com/people/Mircea-Geoana/1614968943#/profile.php?v=wall&id=1614968943.

Pe reteaua Facebook, Mircea Geoana are 2848 de suporteri, iar Traian Basescu 2529 de suporteri, la adresa http://www.facebook.com/pages/Traian-Basescu/18340128316?v=info#/pages/Traian-Basescu/18340128316?v=wall.

Mesajele celor doi lideri politici au fost de asemenea cat se poate de diferite: daca duminica, in jurul orei 19:00, pe contul de twitter al lui Basescu aparea "Ca si acum 5 ani, se pare ca ultimele ore sunt decisive. Atunci, oamenii de pe net au facut diferenta.", trei ore mai tarziu a aparut "Cifrele de la Realitatea si Antene sunt incorecte. La ora 7 este 50/50, cu trend favorabil noua, fara diaspora. Iar diaspora inca voteaza."; intre timp, pe contul de Facebook al lui Mircea Geoana, aparea in jurul orelor 20:00 mesajul "Suntem aproape de final. De-acum inainte fiecare vot conteaza. Vino la vot! Invingem impreuna!", iar o ora mai tarziu "Am invins! Va multumesc tuturor!", peste inca doua ore bucuria sa devenind ceva mai rezervata :"Atentie la numaratoarea voturilor!"

Daca ati vazut si bannerele electorale online, ati primit mailuri sau SMS-uri electorale dupa incheierea perioadei legale desemnate campaniei electorale, va puteti spune parerea intr-un comment, mai jos.