joi, 1 iulie 2010
Audio | Iată maneaua pe versurile lui Corneliu Vadim Tudor!
Lele, noua speranţă a muzicii de petrecere, a ales o poezie a Tribunului pentru a-şi face debutul muzical.
Corneliu Vadim Tudor şi-a făcut debutul in lumea manelelor. Nu, nu s-a apucat de cântat. Scriitorul şi politicianul semnează versurile unei melodii interpretate de cea mai nouă tânără speranţă a muzicii de petrecere: Lele.
Lele, 11 ani, noua speranţă a manelelor, a găsit poezia “Țigăncuşă, ce frumoasă eşti” într-o carte scrisă de Corneliu Vadim Tudor
În vârstă de 11 ani, micul interpret a ales o poezie a Tribunului pentru a-şi face debutul în lumea bună a muzicii. Aşa se face că poezia “Ţigăncuşă, ce frumoasă eşti” a devenit primul single de pe albumul “Europetrecere”, semnat Lele. “Domnul Vadim s-a bucurat că m-am inspirat din textele dânsului pentru realizarea acestei frumoase melodii. Odată cu încuviinţarea primită, dânsul mi-a zis că se bucură enorm de faptul că promovez tinere talente, copii cu aptitudini, şi că-i place de Lele. Vă garantez, merită cu adevărat să ascultaţi piesa. E deosebită!”, ne-a declarat Dan Bursuc, producătorul muzical al lui Lele.
«Tigăncuşă, ce frumoasă eşti»
“Am avut un vis frumos,
Se făcea că eşti cu mine
Însă visele, ştii bine,
Ni se tălmăcesc pe dos.
Şi-am visat în altă zi
Gândul meu de la chindie
Că mergeam la cununie
Asta oare ce-o mai fi?
Refren: Ţigăncuşă, ce frumoasă eşti
Ah, ce fierbe sângele în mine
Doamne, ce n-aş da
Tu să mă iubeşti
Să fiu un trandafir în păr la tine
Am visat că ne-a chemat Dumnezeu la Judecată
De ce nu vă luaţi odată?
Surâzând ne-a întrebat
Şi ne-a spus că o să dea
Nişte legi contra mândriei
Şi împotriva geloziei
Ca să fii mireasa mea”.
miercuri, 30 iunie 2010
Viitorul Windows 8 dezvaluit, din greseala, pe Internet
Se pare ca cei de la Microsoft au pierdut, fara sa vrea, un slide de prezentare care contine planurile pentru urmatoarea versiune a sistemului lor de operare, Windows 8.
Primele informatii despre urmatoarea versiune Windows ne dezvaluie un sistem de operare “instant-on”, care porneste aproape instantaneu.
"PC-urile care vor avea instalat sistemul de operare Windows 8 vor porni foarte rapid, aproape instantaneu in unele cazuri si vor rula fara delay-uri lungi sau neasteptate", scrie in prezentarea pierduta de Microsoft.
Conform documentelor, cei de la Windows au lucrat atat de mult pe partea de rapiditate, incat au implementat senzori de miscare, pentru ca atunci cand utilizatorul se apropie de calculator, acesta sa porneasca automat.
Si asta nu e tot! O alta inovatie pe care se presupune ca o va aduce viitorul Windows va fi logarea prin intermediul tehnologiei de recunoastere faciala printr-o camera web conectata la PC. O veste foarte buna pentru cei care au obiceiul sa isi uite parolele, de exemplu.
De asemenea, daca dam crezarea slide-ului, Windows 8 va veni cu o conectivitate imbunatatita, va suporta interfata touch si tehnologie 3D.
Insa pe langa toate aceste detalii tehnice, documentul contine si o sectiune pe care o putem numi cel putin picanta, in care cei de la Microsoft analizeaza reteta succesului Apple, in termeni admirativi: “Brandul Apple este cunoscut pentru calitatea superioara, lipsita de complicatii. Pur si simplu functioneaza”.
In plus, functionalitatea de pornire rapida a PC-ului este si ea comparat cu cea oferita de iPad-ul Apple.
Si pentru a se alinia tendintelor, Windows 8 ar putea veni echipat cu un magazin de aplicatii, care ar urma sa fie integrat in motorul de cautare Bing. Va ganditi deja AppStore si la faptul ca Microsoft incearca sa copieze din ce in ce mai mult succesul Apple? Noi da!
Daca ne raportam la felul in care se misca cei de la Microsoft de obicei, cel mai probabil noua versiune Windows va fi disponibila in jurul anului 2012. Asteptam cu nerabdare!
Sursa: TG Daily