marți, 12 mai 2009

USB flash contra radiatiilor computerelor

Compania PurelyProducts a lansat pe piata noul purificator ionic Lifestyle USB. Acesta este proiectat sa elimine radiatiile electromagnetice generate de computer sau monitor.

Ca si principiu de functionare, Lifestyle USB genereaza milioane de ioni negativi ce contribuie la mentinerea sanatatii si ofera mai multa energie utilizatorilor.

Puterea acestui dispozitiv este de aprox 2.000.000 de anioni pe centimetru cub (Ioni cu sarcina negativa, care sunt atrasi de anod) iar tehnologia utilizata nu afecteaza staratul de ozon ca in cazul altor echipamente.

Functioneaza pe interfata USB 2.0, are un led ce indica functionarea si costa aprox 50$

Motorola W7 - un nou telefon pentru sportivi

Azi, Motorola a facut o surpriza placuta prin lansarea pe piata a noului telefon Moto W7 Active Edition.

Acesta este realizat in format slide si integreaza o multitudine de senzori deosebit de utili in diverse situatii pentru utilizatori.

Include un accelerometru ce permite utilizatorului sa schimbe melodia de pe playerul mp3 doar agitand/balansand usor telefonul stanga-dreapta. Daca se doreste trecerea acestuia in modul silent sau raspunderea la apelurile telefonice – se poate misca/balansa sus-jos.

Un alt senzor, pedometrul, inregistreaza rutele de plimbare sau de alergare ajutand-va sa va gestionati mai usor aceste exercitii.

Telefonul mai integreaza doua camere dintre care una pentru fotografii de 2mpx si o a 2-a frontala pentru video telefonie. Vine cu Bluetooth stereo si slot de card microSD cu capacitatea maxima de 8Gb.

Pentru inceput va fi disponibil in Asia si America Latina urmand ca pana la sfarsitul anului sa fie distribuit si in America de Nord sau Europa. Pretul nu a fost anuntat.

luni, 11 mai 2009

Gata, am renunţat la sutien!

Bucureştenii au avut parte in weekend de distracţie pe cinste.

Capitala Romaniei a fost centrul distracţiilor, de vineri pană ieri. Ziua Europei, sărbătorită pe 9 mai, dar şi vremea bună, au dat startul multor petreceri care au ţinut trei zile pe malurile Dâmboviţei - din Parcul Izvor până în Herăstrău şi de pe pajiştea de lângă Primăria Sectorului 2 până la Arcul de Triumf.


Pe Simona (stânga), în vârstă de 22 de ani, am surprins-o sâmbătă în ştrandul Crângaşi, în timp ce făcea plajă. Ea ieşise pentru a se bucura de soarele puternic, la primul topless pe anul acesta. “Îmi place să mă bronzez uniform şi am venit aici pentru că deocamdată e linişte. Gata, am renunţat la sutien!”, ne-a spus tânăra.

Grătare la Izvor

Parcul Izvor a găzduit timp de trei zile, adică de vineri până ieri, Campionatul internaţional de gătit în aer liber. Grătarele au sfârâit de dimineaţă până seara.

S-au pozat pe Arcul de Triumf

“Ne place foarte mult aici, sus, pe Arcul de Triumf, e un moment unic”, ne-au declarat Roberta şi Cătălin, doi tineri de 17 ani, care au profitat de faptul că monumentul a fost deschis publicului. La fel ca ei, sute de bucureşteni s-au înghesuit pe treptele interioare ale Arcului pentru a admira Bucureştiul de sus.

Sarmale pe gratis, la Obor

Ştefan Velea (16 ani) a mâncat cu poftă două din cele 30.000 de sarmale oferite de Primăria Sectorului 2 celor prezenţi în parcul de la Obor. “Mi-aş dori să mănânc aici în fiecare zi!”, ne-a mărturisit el încântat.

Schi pe rotile, pentru prima oară în Herăstrău


Amatorii de sporturi extreme s-au încumetat să încerce o nouă experienţă: mersul pe schiuri pe role

Bucureştenii au jucat gratis fotbal, baschet şi volei în parcul Herăstrău, în acest sfârşit de săptămână. Totul, într-un eveniment organizat de postul de radio Europa FM, care a pus la dispoziţia celor mici chiar şi miniporţi de fotbal şi minicoşuri de baschet. O distracţie aparte a fost mersul pe schiuri pe role, un “sport” practicat pentru prima dată în Capitală.

Nevoia de mişcare i-a împins chiar şi pe cei de vârsta a doua să se prindă în jocul celor mici.

Comisia Europeana va sanctiona Intel

Comisia Europeana (CE) va anunta, in aceasta saptamana, sanctiuni pentru grupul american Intel, inclusiv o amenda, pentru practici anticoncurentiale pe piata procesoarelor pentru computere personale, acuzand gigantul IT ca a abuzat de pozitia dominanta in defavoarea principalului rival, AMD.



CE va arata ca grupul american Intel , cel mai mare producator de procesoare din lume, a platit producatorii de computere pentru a-i determina sa amane sau sa anuleze produse bazate pe platformele oferite de compania rivala AMD, potrivit unor surse apropiate discutiilor.

Autoritatile europene pentru concurenta vor hotari miercuri sa amendeze Intel si vor indica grupului anumite schimbari in practicile de afaceri utilizate, pentru infractiuni de "restrictionare a mediului concurential", au declarat sursele citate.

Suma cu care urmeaza sa fie amendat gigantul IT nu este cunoscuta. Cea mai mare amenda impusa de CE pentru abuzarea de pozitia dominanta pe piata s-a ridicat la 497 milioane euro si a vizat grupul american Microsoft, in urma unei anchete incheiata pe 24 martie 2004.

Sursele sustin ca Executivul UE va decide ca Intel a comis doua incalcari ale legislatiei antitrust, cu referire la pozitia dominanta pe piata procesoarelor pentru computere personale.

Astfel, CE va prezenta concluzii potrivit carora Intel a oferit producatorilor de computere reduceri importante de preturi pentru a-i determina sa restrictioneze sau elimine utilizarea procesoarelor produse de compania rivala Advanced Micro Devices (AMD) si a oferit alte tipuri de stimulente retailerilor pentru a se asigura ca acestia promoveaza predominant calculatoare bazate pe procesoare Intel.

Comisia va indica Intel un termen limita pana la care grupul trebuie sa puna capat acestor practici, considerate ilegale de Executivul comunitar, potrivit acelorasi surse.
Intr-o a doua concluzie la ancheta, CE va arata ca Intel a platit producatorii de computere pentru a-i determina sa intarzie sau anuleze lansarile de produse bazate pe platformele oferite de AMD, au mai afirmat sursele.

Comisia va acuza Intel ca a derulat astfel de practici timp de opt ani. Printre producatorii de computere vizati se numara NEC Corp, Lenovo, Dell si Hewlett-Parkard.