marți, 13 aprilie 2010

Nokia lanseaza trei noi telefoane mobile

Nokia a prezentat trei noi modele inteligente cu preturi reduse, axate pe servicii de e-mail.



Astfel, Nokia a prezentat modelul C3, cu un pret de 90 de euro, excluzand taxele, dotat cu tastatura completa si care va fi lansat in acest trimestru. Totodata, compania a dezvaluit telefoanele mobile inteligente C6 si E5, cu preturi de 220 de euro si respectiv 180 de euro.

Analistii considera ca C3 va unul dintre produsele cheie ale Nokia in acest an.

Grupul finlandez incearca de mult timp sa provoace dominanta Research In Motion pe piata corporate de profil, insa cu succes limitat. Cu toate acestea, cererea in crestere a utilizatorilor particulari pentru aparate mobile cu servicii de e-mail a deschis o noua rivalitate intre cei doi producatori de telefoane.

Sursa: Hit.ro

Microsoft ramane cu ambele picioare in China

Microsoft va continua sa se dedice puternic activitatilor din China, chiar daca Google a decis recent sa retraga serviciul de cautare de pe aceasta piata din cauza problemelor legate de cenzura, a declarat un oficial al celui mai mare producator de aplicatii informatice la nivel mondial.



Grupul producator de software intentioneaza sa cheltuiasca in acest an 500 de milioane de dolari pentru centrul de cercetare si dezvoltare din China, a declarat Zhang Yaqin, vicepresedinte al Microsoft insarcinat cu activitatile de profil din China, citat de Reuters.

"Microsoft acorda o mare importanta dezvoltarii in China, care are o importanta strategica pentru companie", a afirmat Zhang la un forum economic organizat in insula chineza Hainan.

El a aratat ca centrul de cercetare si dezvoltare al Microsoft din Shanghai va avea, intr-o prima etapa, 1.500 de angajati, fiind posibil ca numarul acestora sa ajunga in timp la 7.000. De asemenea, sediul central al operatiunilor de cercetare si dezvoltare din Asia va fi la Beijing, care, dupa finalizarea constructiei, va avea o capacitate de 8.000 de cercetatori.

Microsoft opereaza totodata si alte servicii in China, precum cele de mesagerie instant si motorul de cautare Bing. Google a anuntat, in martie, ca va inchide motorul de cautare Google.cn, in urma unor atacuri ale hackerilor despre care crede ca au provenit din China. Decizia este si un protest fata de cenzurarea informatiilor, precum cele legate de independenta Tibetului si miscarea spirituala Falun Gong.

Sursa: Hit.ro

duminică, 11 aprilie 2010

Noul Spark iese în oraş

Noul Chevrolet Spark poate fi descris în puţine cuvinte: tineresc, sigur şi economic. Toate aceste calităţi fac din urmaşul mult mai cosmetizat al Matizului o maşină ideală pentru oraş.

Jurnaliştii au avut ocazia să “încerce” noua “jucărie” de la Chevrolet. Zona aleasă pentru testarea Spark-ului a fost periferia capitalei elene, Atena. Practic, locaţia oferă o multitudine de situaţii de trafic: autostradă, aglomeraţie, curbe şi schimbări bruşte de nivel.

Cel mai  ingenios element de design interior îl reprezintă tabloul de bord,  inspirat de cel al motocicletelor de curse Prin  rabatarea banchetei din spate, spaţiul de depozitare al noului Spark  poate să ajungă până la 994 de litri

Cel mai  ingenios element de design interior îl reprezintă tabloul de bord,  inspirat de cel al motocicletelor de curse


Pornim la volanul noului Spark de la aeroport, “înţepând” astfel autostrada. Atenţia ne-a fost distrasă de designul interior al maşinii. Bineînţeles, cel mai “admirat” element este tabloul de bord, care arată precum consola unei motociclete de viteză. Vitezometrul are aspectul clasic al unui ceas analogic, însă restul informaţiilor - turometru, nivelul carburantului şi diverşi parametri - sunt furnizate pe un display electronic.

Ne trezim din visare cum întâlnim primul ambuteiaj. La plecarea de pe loc, viitorul şofer de Spark trebuie să fie destul de hotărât când calcă acceleraţia, maşina, în funcţie de configuraţie, fiind dotată cu motoare destul de mici: de 1 litru sau 1,2 litri pe benzină.

Consumă 6 litri la suta de kilometri

De asemenea, în rampă, pierderea vitezei e destul de accentuată, o schimbare a vitezei într-o treaptă inferioară devenind absolut necesară.

Totuşi, trebuie să ţinem cont că noul Spark (n.r. - Scânteie, în limba engleză) nu este o maşină sport. Performanţele micuţei Scântei sunt altele: consumul de aproximativ 6 litri la suta de kilometri, spaţiul foarte bine dispus şi, bineînţeles, motoarele Euro 5 sau pachetul din dotarea standard, ce cuprinde ABS, servodirecţie şi 6 airbaguri. Printre dotările opţionale se numără sistemul de stabilitate al direcţiei, ESP sau climatizarea automată.

În România, Chevrolet Spark e lansat încă din luna martie la un preţ de plec are de 6.999 de euro.

Vechiul Chevrolet Spark e vedeta programului Rabla

Varianta veche a modelului Spark (foto dreapta) reprezintă cea mai bună ofertă din programul de stimulare a înnoirii parcului auto, întrucât în varianta de bază maşina costă doar 2.940 de euro, dacă mergi cu trei tichete obţinute prin programul “Rabla”. Modelul e echipat cu aer condiţionat, ABS, airbag şofer, geamuri electrice faţă şi servodirecţie. În programul “Rabla” intră şi noul Chevrolet Spark.