luni, 25 octombrie 2010

Zăpezile şi frigul vin peste România cu o lună în avans


Meteorologii britanici estimează că românii vor avea parte de o iarnă "tradiţională", cu temperaturi sub zero grade Celsius, însoţite de viscol şi zăpadă din abundenţă.

Iarna se va instala în România peste o lună. Aşa estimează specialiştii Centrului Internaţional de Prognoză Meteorologică din Marea Britanie, potrivit cărora românii vor avea parte de o iarnă "tradiţională", cu temperaturi sub zero grade Celsius, cărora li se vor adăuga viscolul şi zăpada din abundenţă.

"Cert este faptul că ar trebui să începem să ne obişnuim încă de pe acum cu temperaturile mai scăzute, deoarece vara nu se va mai întoarce", a conchis unul dintre meteorologii consultaţi de EVZ. Astfel, până la finele acestei luni, în vestul, sudul şi estul ţării, media temperaturilor va fi de 10 grade Celsius, în timp ce în centru se vor înregistra cel mult 8 grade Celsius.


Nu vor lipsi nici ploile, care vor cădea din abundenţă în ve stul Transilvaniei, în vestul Munteniei şi în nordul ţării (între 80 şi 100 de litri/metrul pătrat).

Noiembrie aduce ninsori în aproape toată ţara


În noiembrie, temperatura medie va fi de 4,2 grade Celsius, iar temperaturi mai scăzute, de până la minus 4 grade Celsius, se vor înregistra în nordul Transilvaniei şi al Moldovei, dar şi la Târgu-Mureş. Ninsori abundente vor cădea în a proape toată ţara, mai puţin afectată urmând să fie Dobrogea.

În ultima lună din an, mercurul termometrelor va coborî până la minus 4 grade Celsius, dar maximele nu vor depăşi zero grade Celsius, după cum au estimat specialiştii. Zăpada nu va lipsi, dar de troiene vor avea parte doar locuitorii din nordvestul ţării.

Windows 8 îţi va recunoaşte faţa

Microsoft a anunţat că Windows 8, următoarea versiune a sistemului său de operare, este în lucru însă că acesta nu va fi pus în vânzare decât peste doi ani.

Anunţul a fost inclus într-un post aniversar pe blogul site-ului său olandez, în cinstea împlinirii unui an de la lansarea Windows 7.

Cu trei luni în urmă website-ul italian “Windowsette”, dedicat știrilor despre Windows, a reușit să pună mâna pe o prezentare confidențială care detalia multe din planurile Microsoft pentru Windows 8. Conform acesteia următoarea versiune a sistemului de operare Microsoft ar urma să includă un App Store similar cu cel lansat de Apple pentru Mac săptămâna trecută, login pe bază de identificare facială și un bootup mai rapid. Prezentarea publicată de Windowsette plasa însă data de lansare a Windows 8 la începutul lui 2011.

Dacă informațiile din prezentarea publicată de Windowsette se vor dovedi corecte, Microsoft încearcă să integreze tehnologia de recunoaștere facială în noul sistem de operare, pentru a loga utilizatorii în mod automat în sistem. De asemenea, compania din Redmond pune un accent deosebit pe micșorarea timpului necesar pentru bootup, în încercarea de a face Windows 8 cât mai rapid permițându-le utilizatorilor conectare instantă.

În plus se pare că Microsoft ia în calcul varianta legării conturilor Windows la cloud. Această mișcare ar permite utilizatorilor accesarea aplicațiilor, bookmark-urilor și conturilor de email de pe orice sistem- fie el un alt computer care rulează Windows sau chiar un tablet sau smartphone.

Nu în ultimul rând, unul dintre cele mai interesante planuri Microsoft pentru noul său sistem de operare pare a fi Windows App Store, un concept similar cu cel anunțat cu o săptămână în urmă de Apple, prin intermediul căruia experiența desktopului s-ar putea apropia de cea a smartphone-ului, utilizatorii putând downloada din cloud orice nou produs de software pentru sistem.

Singura problemă a mult-discurtatului Windows 8 pare a fi data târzie de lansare. Între Windows XP și Vista a existat o pauză de 5 ani, o întârziere atât de mare încât Steve Ballmer, CEO-ul Microsoft a declarat public că nu va mai permite niciodată să se scurgă o perioadă atât de îndelungată între lansările a două versiuni ale sistemului său de operare. Iar dat fiind că Apple își va lansa noul sistem de operare, Mac OS X Lion, în vara anului viitor, Windows 8 va trebui să dezvolte o serie de funcționalități cu adevărat impresionante pentru a-și păstra competitivitatea.


duminică, 24 octombrie 2010

Mihai Bendeac recidivează! "Perversul de pe Târgu Ocna" are o întâlnire romantică

Cu cât le joacă mai des, cu atât Mihai Bendeac intră din ce în ce mai bine în pielea personajelor pe care le interpretează. Aseară, la emisunea "În puii mei", actorul a jucat rolul lui Sorin, celebrul Pervers de la Târgu Ocna. De această dată, Perversul are o întâlnire romantică. Vedeţi mai jos ce a ieşit.

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Windows 7 a implinit un an. Ce s-a intamplat de la lansare si pana acum?

Windows-ul celor de la Microsoft nu este, poate, in topul preferintelor tuturor utilizatorilor de PC-uri, insa nu putem nega ca Windows 7 este cel mai bine si mai rapid vandut sistem de operare al companiei.

Si, cum zilele acestea Windows 7 implineste un an de la lansare, Microsoft a publicat cateva rapoarte referitoare la ceea ce a realizat sistemul de operare in primul sau an de viata:

- Intr-un singur an, Windows 7 s-a vandut in total in 240 de milioane de exemplare;
- La numai sase luni de la lansare, toti producatorii de PC-uri din lume vindeau computere cu Windows 7 preinstalat, comparativ cu perioada Vista cand producatorii ofereau computere cu acest sistem de operare preinstalat numai in proportie de 70%;
- In ultimele 3 luni, s-au vandut aproximativ 8 licente de Windows 7 pe secunda;
- Pe Windows 7 ruleaza 1.5 milioane de aplicatii;
- 500.000 de dispozitive sunt conectate la computere care folosesc Windows 7;
- In randul utilizatorilor, Windows 7 are un coeficient de satisfactie de 94%;
- Windows 7 a atins o rata de adoptie de 17.1% in mai putin de un an.

Desi toate informatiile de mai sus sunt cu adevarat impresionante avand in vedere ca produsul este, totusi, unul nou aparut pe piata, Windows 7 nu a reusit inca sa fie “regele sistemelor de operare”.

Cel putin momentan (si probabil ca va ramane asa inca o perioada de acum inainte), Windows XP este cel mai folosit produs al Microsoft: detine 60% din rata totala de utilizare, in toata lumea, comparativ cu 17% cat are Windows 7.

Sursa: PC World