joi, 16 iulie 2009

Minune s-a relaxat la pescuit

Fără grija judecăţii ţigăneşti, Adrian Minune s-a relaxat, cu două zile in urmă, la pescuit, alături de bunicul său. Celebrul manelist nu părea deloc afectat de acuzaţiile venite in ultima vreme din partea lui Leo de la Strehaia şi a acoliţilor săi, cum că ar fi luat 5.000 de euro, dar nu a mai ajuns să cânte la logodna fiului acestuia.

“Aştept cu interes judecătorii, în acest scop mi-am chemat aproape bătrânul, pe bunicul meu. E bine să-i ai aproape pe cei bătrâni, sunt mai înţelepţi, nu aşa spun proverbele? Oricum, mă îndoiesc sincer că Leo şi împăratul Iulian o să mă viziteze, mai ales că n-am de ce să le dau socoteală”, ne-a declarat Adrian. Pe lângă bunic, manelistul spune că “s-a înarmat” şi cu linişte, lacul de la Tâncăbeşti fiind un loc perfect pentru acest lucru. Interpretul a prins circa 30 de kilograme de peşte, dintre care cel mai frumos trofeu e un crap românesc de şapte kilograme.


Peştii de la Tâncăbeşti nu au avut nici o şansă

Alături de bunicul său (stânga), Adrian formează o superechipă

Un apropiat îi ţine umbrela: e soare pe baltă

«Adi vrea să ne împăcăm»

Leo de la StrehaiaDe cealaltă parte, Leo de la Strehaia susţine că a primit un telefon de la Adi, prin care acesta îi sugera să se împace: “A propus să ne întâlnim chiar la o emisiune, să discutăm şi să punem capăt supărării o dată pentru totdeauna”, ne-a spus ieri Leo de la Strehaia. “Am fost foarte surprins de reacţia lui. Încă nu m-am hotărât ce să fac, mai ales că el nu a pomenit nimic de bani, iar eu vreau înapoi cei 5.000 de euro pe care i-am dat ca să cânte la logodna fiului meu. Mă voi consulta cu împăratul Iulian şi cu membrii staborului şi vom hotărî dacă facem judecată sau nu”, a încheiat Leo.

Împăratul ar putea apela şi la justiţia română

Imparatul IulianLa judecata ţigănească programată pentru azi, împăratul Iulian (foto) va încerca să îi împace pe Adrian Minune şi Leo de la Strehaia. Mai exact, Minune ar trebui să returneze cei 5.000 de euro pe care i-a primit ca să cânte la petrecerea de logodnă a fiului lui Leo. În plus, manelistul ar trebui să mai scoată nişte bani din buzunar drept despăgubiri. Valoarea acestora nu a fost încă stabilită. Dacă cei doi nu se împacă, împăratul Iulian va apela la justiţia română pentru a face dreptate, variantă care nu l-ar avantaja pe Minune, fiindcă împăratul e hotărât să îi distrugă cariera de manelist dacă acesta refuză să îi dea lui Leo banii înapoi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu