duminică, 30 august 2009

Ocoleşte-le, că s-ar putea s-o păţeşti

Marile metropole ale lumii pot fi pe cat de spectaculoase, pe atat de periculoase. Un nou serial documentar marca Discovery Channel, intitulat “Cele mai dure oraşe din lume”, ne arată zece dintre cele mai riscante destinaţii de pe glob, prin ochii jurnalistului britanic de investigaţii Donal MacIntyre. Serialul va fi difuzat începând de miercuri, 2 septembrie, ora 21.00.

1. Miami, SUA

Acest oraş de pe coasta de sud-est a Americii e ce-lebru pentru numărul mare de vedete care îl populează, pentru petrecerile decadente şi pentru luxul în care starurile se lăfăie. Însă metropola are şi o faţă întunecoasă. Aici activează una dintre cele mai periculoase bande criminale din Miami, iar MacIntyre a reuşit să pătrundă în lumea ei.

2. Paris, Franţa

Capitala franceză nu este doar unul dintre cele mai cunoscute oraşe din lume, ci şi unul dintre cele mai dure. Populată de mulţi imigranţi, metropola este sfâşiată de revolte civile, generate de a doua generaţie de imigranţi din suburbii, care se consideră discriminaţi de societatea franceză.

3. Cape Town, Africa de Sud

Oraşul african plin de viaţă şi vi-zitat de milioane de oameni ascunde şi o faţă agresivă, aceea a violurilor, a jafurilor armate şi a crimelor. În plus, un nou drog, numit “TIK”, a determinat în ultima vreme o creştere cu 70% a fenomenelor criminale legate de stupefiante în acest oraş.

4. Napoli, Italia

În acest loc, unde s-a inventat pizza, s-a născut una dintre cele mai bogate şi mai periculoase organizaţii criminale din lume, Camorra, care controlează o serie de afaceri a căror miză o reprezintă profituri de 30 de miliarde de lire sterline pe an. Camorra are 7. 000 de membri activi în Napoli, de 5 ori mai mult decât mafia siciliană.


5. Washington D.C., SUA

Când spui Washington D.C. te gândeşti la Casa Albă cu peluze verzi şi la discursurile savuroase ţinute de marii politicieni americani. Însă această imagine ascunde o realitate mult mai sinistră, marcată de violenţă între bande rivale, prostituţie şi uriaşe dife-renţe sociale.


6. Dublin, Irlanda

Dublin, celebru pentru o viaţă de noapte care atrage milioane de oameni pe an, are o atmosferă infestată de violenţe instigate în mare parte de IRA, o organizaţie paramilitară naţio-nalistă irlandeză creată în 1919. Gruparea contestă autoritatea britanică în Irlanda de Nord şi militează pentru independenţa acesteia de Regatul Unit.

7. Mexico City, Mexic

În Mexico City se înregistrează anual cele mai multe cazuri de răpire din lume. În plus, e principala rută de aprovizionare cu cocaină şi alte  droguri pentru Statele Unite.

8. Praga, Cehia

În Praga, un oraş celebru pentru politica sa liberală şi căutat de petrecăreţii din toată lumea, prostituţia şi traficul de persoa-ne sunt la ele acasă.

9. Istanbul, Turcia

Istanbulul este un oraş mitic, cu moschei şi bazaruri pline de mirodenii, care uneşte cele două continente: Europa şi Asia. Dar toate acestea ascund un secret tenebros, căci Istanbulul este şi capitala mondială a heroinei şi a traficului de stupefiante.

10. Odessa, Ucraina

Frumuseţea oraşului Odessa, supranumit “Perla Mării Negre”, celebru pentru centrele terapeutice şi băile de nămol, e umbrită de vânzarea ilegală de arme şi contrabanda cu armament din fostele ţări sovietice, care au loc aici.

Craiova conduce în «topul terorii» din România

Libertatea a alcătuit un clasament al celor mai periculoase oraşe din România, luând în calcul evenimentele sângeroase derulate în ţară, în ultima perioadă. Pe locul întâi se află Craiova, un rai al pistolarilor şi al cuţitarilor unde, de ani buni, războaiele stradale între clanuri precum cel al lui “Pară”, al lui “Impresie” sau grupări ca “Frăţia” au intrat în cotidian. Locul al doilea e ocupat de Constanţa, oraş împărţit între grupările “Fraţii” şi “Spaniolu’ ”, iar pe poziţia a treia se clasează oraşele ialomiţene Slobozia, Urziceni, dar şi Caracalul oltenilor, unde ţiganii şi-au făcut un obicei din a se bate şi chiar a se împuşca în stradă. (Cristian Burcioiu, Remus Vlad)


Jandarmii fac intervenţii masive pentru a stinge războaiele stradale dintre clanurile de ţigani din Craiova

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu