marți, 2 iunie 2009

Crysis 2 - E3 2009 Teaser Trailer

Electronic Arts si Crytek nu puteau rata ocazia oferita de targul E3 de a readuce in atentia publicului franciza Crysis. Grafica din cele doua jocuri (Crysis si Crysis Warhead) este considerata in continuare una dintre cele mai fotorealiste, si ambele jocuri sunt utilizate in continuare in testele cele mai dure pentru placile video de ultima generatie. Iata un prim teaser trailer pentru Crysis 2, oferit astazi de gigantul video games, EA.

Descarca "Crysis 2 E3 2009 Teaser Trailer HD (720p)" din sectiunea Download HIT.ro.

Trailerul, destul de criptic, nu ofera imagini din joc, insa prezinta fragmente video cu furtuna (ce pot indica introducerea in joc a unor efecte meteo mai spectaculoase), dar si lupte de strada.

Crysis 2 este construit pe baza CryEngine 3 (o varianta imbunatatita a motorului CryEngine 2 folosit in Crysis 1 si in Crysis Warhead). Seful studioului Crytek din Germania, Cevat Yerli, a declarat intr-un interviu mai vechi acordat Computerandvideogames.com ca "jocul [Crysis] este conceput ca o trilogie", iar EA a confirmat faptul ca noul Crysis 2 va fi produs nu doar pentru PC, ci si in variante pentru console.

Sursa: Electronic Arts / HIT.ro

Assassin's Creed 2 - E3 2009 Cinematic Trailer

Ubisoft ne prezinta in sfarsit un video (CGI, nu in-game) cu imagini relevante pentru Assassin's Creed 2, continuarea unuia dintre cele mai cunoscute jocuri de actiune din 2007.

Descarca "Assassin's Creed 2 E3 2009 Hi-Res Cinematic Trailer" din sectiunea Download HIT.ro.

Trailerul ne dezvaluie faptul ca actiunea din Assassin's Creed 2 se petrece in Venetia anului 1486 (in perioada Renasterii, dupa cum s-a putut deduce din primul trailer pentru AC2 lansat de Ubisoft) si ca personajul principal va dispune de arma de foc (ascunsa, ca si cutitul, in maneca). Asasinul va face in continuare parkour prin oras. Ramane de vazut daca producatorii vor introduce si misiuni pe timp de noapte (care lipseau cu desavarsire in Assassin's Creed 1, fapt pentru care jocul poate fi criticat - un "simulator" de asasin, care opereaza in permanenta doar ziua in amiaza mare si in public).

Perioada de lansare a lui Assassin's Creed 2, anuntata in trailer, este sezonul Sarbatorilor 2009.

Sursa: Ubisoft / HIT.ro

luni, 1 iunie 2009

Axigen Mobile Email, acum si pe BlackBerry

Axigen, solutia profesionala de mesagerie electronica, ofera incepand cu versiunea 7.1.2 functionalitati de groupware si email mobil pentru utilizatorii de telefoane inteligente BlackBerry. La aceste noi functionalitati se adauga posibilitatea de a utiliza serviciul Push Email si sincronizarea PIM, astfel incat oamenii de afaceri, posesori de BlackBerry, sa aiba acces la toate informatiile relevante, precum mesajele, contactele personale si lista de sarcini de indeplinit, chiar si atunci cand nu se afla la birou.



BlackBerry este a patra platforma mobila importanta pentru care Axigen are capabilitati de groupware si email mobil, dupa Symbian (pentru telefoane Nokia si nu numai), Microsoft Windows Mobile si OS X iPhone.

Dezvoltarea functionalitatilor pentru BlackBerry a fost facilitata de incheierea unui acord tehnologic intre Gecad Technologies, dezvoltatorul solutiei profesionale de mesagerie Axigen si Notify Technology Corporation.

"Suntem incantati sa oferim utilizatorilor solutiei Axigen posibilitatea de a-si accesa si sincroniza wireless emailurile si datele personale prin intermediul propriilor echipamente BlackBerry”, spune Paul DePond Presedinte si CEO la Notify Technology Corporation. "Solutia noastra NotifySync va oferi organizatiilor, indiferent de dimensiunea lor, un mod sigur si complet de sincronizare pentru utilizatorii mobili de BlackBerry", adauga Paul DePond.

Need for Speed SHIFT - E3 2009 Trailer, noi imagini

Dupa ce acum trei zile EA a oferit imagini si video cu BMW M3 GT2, iata ca un nou trailer si opt noi screenshot-uri din Need for Speed SHIFT au luat calea presei cu ocazia targului de jocuri video E3 de la Los Angeles.

Need for Speed SHIFT va oferi 18 circuite autentice si peste 65 de masini modelate perfect, printre care si BMW M3 GT2, despre care producatorii jocului afirma ca este una dintre cele mai rapide si mai puternice masini care au aparut vreodata intr-un joc Need for Speed.

Vezi lista completa a masinilor si a traseelor disponibile in Need for Speed SHIFT pe HIT.ro.

Need for Speed SHIFT este produs de Slightly Mad Studios (GT Legends, GTR 2) in colaborare cu Black Box si Patrick Soderlund si va fi lansat in Europa pe 17 septembrie 2009, in variante pentru PC si console.

Sursa: Electronic Arts / HIT.ro