Fostul rapidist Pierre Boya, legitimat in prezent la echipa Grenoble Foot 38, din prima ligă franceză, a pus ochii pe cantăreaţa Adriana Alexandru. Deşi se află la câteva mii de kilometri distanţă de Bucureşti, camerunezul o sună şi îi trimite mesaje fetei aproape zilnic.
În cele două sezoane şi jumătate în care a fost legitimat la Rapid, Pierre Boya s-a dovedit a fi un fotbalist cu o viaţă extrasportivă intensă. Camerunezul a fost prins de poliţişti beat la volan, paparazzii l-au surprins în cluburi alături de femei dubioase, iar foştii lui vecini, din cartierul Aviaţiei, erau exasperaţi de chefurile monstruoase pe care atacantul de culoare şi colegul său de la Rapid, muntenegreanul Vladimir Bozovici, le ţineau frecvent.
I-a cumpărat un cocktail non-alcoolic
De când s-a mutat în Grenoble, Boya pare să se fi făcut băiat cuminte, apărând în presa franceza doar pentru evoluţiile de pe teren. Camerunezului îi este dor de România, dovadă în acest sens stând mesajele şi telefoanele pe care i le dă constant cântăreţei Adriana Alexandru. Atacantul de culoare a văzut-o prima oară pe blondă în clubul Planters din Capitală, la începutul lunii ianuarie, cu doar două săptămâni înainte de a fi transferat de la Rapid la Grenoble, echipă aflată pe locul 12 în Franţa. “Boya era cu încă doi fotbalişti, dintre care unul era Bozovici.
Ca să îi capteze atenţia Adrianei, Boya a început să danseze pe mese, apoi a venit în preajma ei şi a prietenei sale. I-a cumpărat un cocktail non-alcoolic şi a reuşit în cele din urmă să intre în vorbă cu Adriana”, au povestit sursele Libertăţii. De atunci, Boya şi-a făcut un obicei din a o suna la două-trei zile pe Adriana şi de a-i lansa tot felul de invitaţii. “E adevărat că îl cunosc pe Pierre. În ultimul timp nu i-am mai răspuns la telefon. Prefer să nu vorbesc despre mine”, a mărturisit Adriana.
Scandalurile lui Boya
- Ianuarie 2008 Pierre Boya este prins de poliţiştii piteşteni băut la volan. Fotbalistului i s-a făcut dosar penal pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi pentru refuzul recoltării probelor.
- Iunie 2008 Boya şi Bozovici sunt amendaţi de conducerea Rapidului cu sume record de 20.000 de euro, pentru că au petrecut până în zori într-un club bucureştean, cu trei zile înaintea partidei cu Dinamo
- 23 noiembrie 2008 Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, îi acuză pe Pierre şi pe Vladimir Bozovici că au băut o sticlă întreagă de whisky în autocar, de la Craiova la Bucureşti. La rândul său, Boya se lansează într-un atac dur la adresa antrenorului de atunci, portughezul Peseiro.
E imaginea unei case de modă din Grecia
În vârstă de 28 de ani, Adriana Alexandru este un manechin de succes, mai ales în Grecia, unde este imaginea casei de modă Rebecca Blu. Ea a studiat canto la Universitatea Spiru Haret, iar în prezent pregăteşte primul album, pe care se vor regăsi piese compuse de Costi Ioniţă şi de Mihai Ogăşanu. Adriana Alexandru este o femeie de afaceri de succes, ea fiind administratorul şi imaginea complexului rezidenţial ADAL din Adunaţii Copăceni.