Seismologul Toader Victorin, şeful laboratorului de avertizare seismică de la Institutul Român de Seismologie Aplicată, e în alertă. El susţine că apropierea Lunii la doar 356.578 de kilometri de Pământ, care are loc astăzi, poate duce la producerea unui cutremur. Potrivit lui Victorin, de astăzi şi până pe 24 martie ne putem aştepta la un seism de maximum 5 grade Richter.
“Oscilaţiile precursorilor (n.r. - sonde seismice din teritoriu) sunt diferite de ceea ce se întâmplă de obicei. Deocamdată, suntem în alertă de cod portocaliu în zona Vrancea, adică oricând ne putem aştepta la un cutremur de maximum 5 grade Richter. Din păcate, oscilaţiile se suprapun fazei de Lună Plină şi faptului că satelitul Pământului este, în această perioadă, foarte aproape de noi. Aceste lucruri vor accentua mareele tectonice, adică mişcările scoarţei terestre, şi ar putea să amplifice magnitudinea seismului anunţat de precursori”, ne-a spus Toader Victorin (foto), şeful laboratorului de avertizare seismică de la Institutul Român de Seismologie Aplicată. Potrivit lui Victorin, seismul poate avea loc până pe 24 martie.
“Când este Lună Plină, mareele sunt mai ample, sângele circulă “mai nervos” în organism, seva din plante curge mai amplu, iar riscul de cutremure este mai mare, pentru că se mişcă lava pe care sunt aşezate plăcile tectonice. Dat fiind faptul că faza de Lună Plină se suprapune momentului în care ea se află cel mai aproape de Terra, toate fenomenele mai sus menţionate sunt şi mai puternice”, ne-a declarat generalul Emil Străinu, specialist în ameninţări neconvenţionale.
Tradiţia spune că ies vârcolacii în lumeConform tradiţiei populare, vârcolacii se dezlănţuie în prima noapte cu Lună Plină din fiecare primăvară. Aşa cum va fi în această noapte. Potrivit datinei, odată cu lăsarea întunericului, oameniilup se transformă. Mai mult, în aceste ocazii vrăjitorii au puteri excepţionale. Se spune că, acum, oamenii ar trebui să-şi frece tocurile uşilor şi pe cele ale geamurilor cu usturoi, ca să nu intre răul. “Noi ieşim pe malul lacurilor, strângem ierburi de leac sau de dragoste, facem fierturi magice şi spunem descântece care sunt foarte puternice în noaptea asta. La miezul nopţii se deschid cerurile şi vedem viitorul, aflăm ce se va întâmpla peste an şi putem alunga răul, dacă e făcut de mână de om”, ne-a spus vrăjitoarea Lucreţia Mincă.
Astrologii avertizează: naşterile vor fi dificileÎn aceste zile ne aflăm în semnul de Pământ Fecioară, care anunţă o mare doză de pericol. În plus, ne aflăm într-o perioadă cu Lună Plină.
Toate acestea indică cititorilor în stele o perioadă dificilă. Iată ce spune Elena Bunescu, astrologul Libertăţii, despre copiii care se vor naşte în această noapte, în care Luna se va afla cel mai aproape de Pământ: “Femeile care vor naşte sâmbătă seară vor trece prin clipe foarte grele. Luna Plină provoacă, de regulă, sângerări abundente şi e nevoie de medici îndemânatici pentru o naştere reuşită. Copiii care vor veni pe lume în jurul orei la care astrul se va apropia cel mai mult de Pământ vor trăi stări conflictuale majore şi vor comunica cu dificultate. Indivizii aduşi pe lume atunci se vor coordona mai lent, îşi vor face viaţa mai grea decât ar trebui să fie. Copiii vor fi în zodia Peşti şi vor avea un simţ critic exagerat atât cu ceilalţi, cât şi cu ei înşişi. Dar pot fi oameni deosebiţi, lideri desăvârşiţi, care pot schimba evoluţia grupurilor din care fac parte”.
Distanţa dintre corpurile cereşti scade cu aproape 30.000 de kilometri
În rotaţia ei în jurul Pământului, Luna se apropie periodic în punctul de minimă distanţă faţă de Terra. Astăzi va fi unul dintre aceste momente, când distanţa dintre cele două corpuri cereşti va fi de doar 356.578 km, în timp ce media este de 384.000 km. Întâmplător, tot astăzi satelitul natural al planetei noastre se va afla în faza de Lună Plină. Se ştie că atracţia gravitaţională a acestui corp ceresc influenţează mareele şi, în general, circuitul fluidelor în toate formele pe Terra.
Roma, distrusă pe 11 mai?Italianul Raffaele Bendandi, una dintre figurile cele mai controversate ale lumii ştiinţifice, prezicea în anii ’50 că, pe 11 mai 2011, Roma va fi zguduită de un cutremur atât de puternic, încât tot oraşul va fi ras de pe faţa Pământului. Informaţia a fost acum reeditată şi a creat deja isterie în Peninsulă. Bendandi, care a murit în 1979, a prevăzut cutremurul din 13 ianuarie 1915, de la Avenzzano, care a avut 11 grade pe scara Mercalli şi care a dus la moartea a 30.000 de italieni. Apoi, pe cel din 6 mai 1976 din Friuli, care a omorât 1.000 de persoane. Ziarul Corriere della Sera l-a numit “Omul care prevede cutremurele”, după ce a declarat, în faţa unui notar, viitorul seism care a avut loc pe 2 ianuarie 1924, în Senegal. Se înşelase doar cu două zile asupra datei, dar zona a fost corectă. Teoriile sale s-au bazat pe mişcarea stelelor, spunând că seismele au origine cosmică.